x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Agenda Elenei Ceauşescu 24 aprilie 1989

24 aprilie 1989

de Lavinia Betea    |    24 Apr 2009   •   00:00

Luni, 24 aprilie 1989, în calendarul orto­dox a început "săptămâna pati­mi­lor". Românii fac pregătirile de Paşte bucuroşi. După duminica săr­bă­torii creştine, urmează sărbăto­rile mari ale calendarului de partid - 1 şi 2 mai - când vor avea zile libere de la lucru.



De pregătirea acestora din urmă s-a ocupat şi Elena Ceauşescu, judecând după demnitarii chemaţi în biroul ei. Primii au fost Constantin Olteanu şi Emil Bobu, apoi Vasile Nicolcioiu, şeful Protocolului de Stat. Şi iarăşi, pentru aproape un ceas (10:51-11:40), secretarul CC cu propaganda Constantin Olteanu, împreună cu directorul general al Radioteleviziunii Române,  Constantin Petre.

Omul care conducea audiovizualul din România nu fusese niciodată jurnalist. Se născuse în 1931, la Călineşti (Teleorman). De profesie economist, specializat apoi în managementul de tip socialist la Academia "Ştefan Gheor­ghiu", îl promovaseră cadru universitar la catedra de marxism-le­ninism (botezată ulterior catedra socialism ştiinţific) în instituţii de învăţământ superior bucureştene. O prestaţie apreciată la modul superlativ, de vreme ce urcase prorector la "Ştefan Gheorghiu" (1960-1969). Au urmat funcţii înalte "pe linie" de propagandă, în Ministerul Educaţiei şi Învăţământului, Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste. Probă de foc a fost şi funcţia de secretar judeţean cu propaganda în Prahova (1982-1984). S-a achitat cu brio, dovadă fiind noua promovare în postul suprem al instituţiilor mamut din presa vremii - radioul şi televiziunea. Asemenea biografii îi făceau însă pe subor­do­naţii profesionişti să viseze la timpul când vor înceta numirile pe criterii de partid mai mult chiar decât la dispariţia cozilor de la alimentare.

Luni, 24 aprilie 1989, între orele 11:45 şi 13:00, Elena Ceauşescu a avut un program deosebit menţionat în agendă ca "vizionarea unor machete pe pasarelă - Opera Română".

Programul de după-amiază l-a început la ora 16:05, încheindu-l la 18:16. Emilian Dobrescu şi Radu Bălan au fost primiţi o jumătate de ceas, împreună. Cu excepţia Polianei Cristescu (între orele 17:16 şi 17:50), ceilalţi demnitari (Silviu Curticeanu, Emil Bobu şi Constantin Radu) au fost reţinuţi puţin la Cabinetul 2.

×
Subiecte în articol: agenda