Moldova sovietică: o breşă în problema alfabetului? (II)

Confruntată cu o crescândă presiune populară, conducerea Moldo­vei Sovietice a anunţat de la finele anului 1988 unele concesii în pro­blema alfabetului latin şi a altor chestiuni conexe. Totuşi, moldovenii aveau toate motivele să nu aibă încredere în promisiunile oficialită­ţilor. Aşa că, pe 12 martie 1989, ca şi pe 8 au ieşit din nou în stradă la Chişinău.

"Experienţele traumatice din ultimele decade reprezintă principala sursă a actualei lipse de încre­dere a poporului faţă de reforma lingvistică «de sus». Puţini oameni par pregătiţi să uite că majoritatea oficialilor moldoveni mai în vârstă (inclusiv Grossu) şi-au croit drumul spre putere în timpul «erei de stag­nare» de sub Leonid Brejnev şi că, până de curând, s-au opus cu îndâr­jire oricărei concesii lingvistice, inclusiv revenirii  la scrierea latină. De exemplu, în martie 1988, secretarul Comitetului Central, Nikolai Bondarciuc, a spus într-un plen al CC: «Înlocuirea scrierii slavone ar putea condamna un larg segment al populaţiei la analfabetism; ar putea provoca o pierdere ireparabilă culturii Moldovei Sovietice. Răspunsul nostru nu poate fi de acum înainte decât nu, nu şi iarăşi nu!».

Argumentul analfabetismului a fost expus în tezele publicate de partidul comunist moldovenesc în noiembrie 1988; în plus, tezele mai menţionau că o schimbare a alfabetului ar putea costa foarte mult, «ceea ce va duce, inevitabil, la afec­tarea programelor sociale planificate pentru următoarele decade». Publicarea tezelor a fost urmată de numeroase scrisori în favoarea lor în presa centrală de partid. Într-una dintre ele, un vechi comunist se plângea că reîntoarcerea la alfabetul latin ar putea împiedica perestroika, prin canalizarea unor serioase re­surse materiale şi umane în alte direcţii decât către procesul refor­melor economice. El a insistat, de asemenea, că acest alfabet a fost asociat cu «ocupaţia românească» a fostei Basarabii, episod pe care el l-a descris în culori foarte întunecate. Totuşi, a uitat să menţioneze că alfabetul latin era în uz, oficial, între 1932 şi 1938 în mica Republică Socialistă Autonomă Moldovenească, ce a fost constituită pe malul stâng al Râului Nistru, pentru a menţine vii preten­ţiile sovietice asupra Basarabiei. Mass-media oficială din Moldova Sovietică a fost masiv folosită în campania împotriva scrierii latine. Unele ziare chiar au recurs la tactici de intimdare. Potrivit ziarului cultural moldovenesc Literatura şi Arta, care sprijină cererile culturale ale moldovenilor, «unul din trucurile favorite ale mass-mediei» se baza pe clasica găselniţă a înlocuirii conceptelor, în acest caz, limba latină cu alfabetul latin. «Sătenii mai puţin educaţi au fost avertizaţi că scriitorii voiau să le "ia" limba şi să îi oblige să vorbească latina, în viitor».

Totuşi, se pare că poporul nu a fost păcălit cu astfel de metode. Pe ace­eaşi pagină, Literatura şi Arta a publicat scrisoarea unei muncitoare din Cahul care susţinea cu hotărâre revenirea la alfabetul latin. Ea a menţionat că bunicul ei, care a fost deportat şi care a murit la Cercul Arctic, «a scris ultimele lui cuvinte în alfabet latin», scrijelind în scoarţa unui copac bătrân aceste cuvinte: «Aici mi-am dat ultima suflare. 1942». Femeia a mai adăugat că familia ei a păstrat «această inscrip­ţie cu caractere latine» ca pe «cea mai sfântă avere şi ca pe testamentul lui scris».

Reacţionând la afirmaţiile autori­tăţilor cum că schimbarea alfabetului va fi extrem de costisitoare, mai multe persoane au propus o colectă publică în vederea asigurării banilor necesari. Publicul a şi răspuns la un apel de strângere de fonduri lansat de Glasul, publicaţia de cultură tipărită cu alfabet latin care a fost lansată de Uniunea Scriitorilor Mol­doveni. Unii donatori s-au plâns că anumite oficii poştale refuză să trimită ordinele de plată mai de­parte, către noua publicaţie. Mai mult, deşi primele două numere ale ziarului au fost deja editate şi defi­nitivate, autorităţile nu au dat permisiunea, încă, Uniunii Scriitorilor Moldoveni de a le tipări. Potrivit unor surse neoficiale în RSS Moldo­venească, totuşi jurnalul circulă în 60.000 de exemplare, care au fost tipărite în Letonia.

Având în vedere piedicile autori­tăţilor, frustrarea publicului nu e deloc surprinzătoare. Deşi liderii formaţiunilor neoficiale au anunţat că pretenţiile lor nu sunt de natură naţionalistă, la mitingul de la Chişi­nău, din 12 martie, potrivit versiunii oficiale, i s-a «cerut» unui copil să atârne într-un copac drapelul româ­nesc. Această mişcare poate să fi fost spontană, dar se poate şi să fi fost o provocare pusă la cale de liderii partidului moldovenesc, pentru a discredita în ochii Moscovei mişcările neoficiale. Niciodată până acum simbolurile româneşti nu au fost afişate. Sloganurile formulate la mi­tin­gurile din 8 şi 12 martie au respectat această înţelegere. În afară de acum familiarele «Vrem (mol­do­ve­neasca drept) limbă de stat!» şi «Vrem alfabet latin!», alte sloganuri au fost: «Vrem Glasul!», «Ne-am pier­dut în­crederea!», «Jos Bondarciuc!», «Jos colonizarea!» şi «Jos mafia brejne­vită!». Cel din urmă slogan a fost însoţit de altele, care exprimau sprijinul pentru Gorbaciov. Unele pancarte au fost scrise în alfabet latin, pentru a reflecta intensitatea cu care moldovenii doresc să se exprime în alfabetul lor tradiţional."

Având în vedere această atmosferă încărcată emoţional, problema alfabetului nu poate fi transformată într-o chestiune pur academică. Pentru majoritatea moldovenilor, aceasta se leagă de fantoma terorii stali­nis­te, de deportările în masă şi de rusificarea forţată. Mulţi moldoveni simt că limba lor a fost "executată" atât sub Stalin, cât şi sub succesorii săi şi că acum are nevoie să fie "reabi­litată" ca victimă a stalinismului.
Radio Europa Liberă (München) – Raport al secţiei de cercetare, condusă de dr M. Shafir. Document din "Arhiva 1989", Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca
Traducere de Eliza Dumitrescu