Omul Nou în stil românesc: inginerie genetică şi socială

Destul de surprinzător, apologeţii români ai Omului Nou au manifestat o fascinaţie crescândă faţă de biotehnologie, văzută ca un mijloc de a-şi atinge ţelul suprem.

În 1988, "Era Socialistă" a publicat câteva articole sub titlul generic "Revoluţia tehnico-ştiinţifică şi făurirea Omului Nou". Primul articol a fost o dare de seamă entuziastă şi detaliată a ultimelor realizări ale ingineriei genetice.

Autorul articolului, un profesor universitar, a lăudat "crearea unor programe genetice artificiale" şi "manipularea genetică" fără a menţiona dezbaterile aprinse care au loc în Vest cu privire la etica, pericolele şi limitele acceptabile ale experimentelor genetice. Din articol reiese că "ingineria genetică, această nouă ramură a biologiei moderne, va contribui din plin la crearea unei lumi mai bune, mai fericite şi mai umane".

Această adeziune fără margini la noile tehnici ale manipulării biologi­ce este mai degrabă ciudată într-o ţară a cărei populaţie, potri­vit mai multor surse locale şi vestice, pare să fie tot mai afectată de degradarea biologică ca rezultat al hranei inadecvate şi a proastei condiţii a sistemului de sănătate. Nu mai departe de anul 1987, matematicianul Mihai Botez a spus că tăierile cronice din raţiile alimentare au ajuns la un punct care "pune în pericol substanţa biologică a naţiunii noastre".

Mai recent, Doina Cornea, unul dintre disidenţii de seamă ai României, a vorbit despre "debilitatea în creştere a românilor din cauza malnutriţiei şi a lipsei de căldură şi de medicamente"; şase foşti membri proeminenţi ai PCR i-au scris în martie 1989 lui Nicolae Ceauşescu pentru a protesta faţă de proasta conducere a României şi au cerut oprirea "exporturilor de alimente care ameninţă existenţa biologică a naţiunii noastre".

Pentru crearea Omului Nou in­gineria socială pare la fel de importantă ca şi ingineria genetică. În mod surprinzător, chiar şi unul dintre cei câţiva supravieţuitori ai Şcolii de sociologie de la Bucureşti, care a fost distrusă de comunişti în 1948, profesorul Henri H. Stahl (care altfel se distan­ţează de aberaţiile regimului), susţine acest concept, care a fost discreditat în ti­mpul erei staliniste: "sociologia a de­ve­nit tot mai mult o formă a ingineriei sociale... Nu mai avem nevoie de sociologie (cea practicată în urmă cu 40 de ani), dar (avem nevoie) inginerie socială...

Sociologia viitorului nu va fi altceva decât o reflecţie teoretică asupra acestor investigaţii asupra ingine­riei sociale; în nici un caz nu va mai fi azi ce a fost cândva". Stahl re­cunoaş­te totuşi că faţă de experienţele din "fizică şi chimie, fiecare experiment social e legat de suferinţa umană".
REALITATEA OMULUI NOU
Drumul spre făurirea omului nou este în toi. Prin anul 1974, regimul a dat un "Cod al eticii şi echităţii socia­lis­te" cu scopul de a regla, pe de o par­te, comportamentul moral al membrilor de partid şi, pe de altă parte, de a deschide calea către afirmarea Omu­lui Nou. O uriaşă ma­şinărie de pro­pagandă a fost mobilizată în ul­ti­me­le două decenii pentru a implementa tipul de revoluţie morală pro­povăduit de partid. Nu numai îndoctrinarea politică şi ideologică, dar şi educaţia, ştiinţa, lite­ra­tura, artele şi sportul au fost puse în serviciul reclădirii fiinţei umane.

Din 1976, Fes­t­­i­valul "Cân­ta­rea Ro­mâniei", un fel de com­peteţie cul­turală perpetuă ini­ţiată de Ceau­şescu, a fost o adevărată călăuză. La 5 iulie 1989, Nicolae şi Elena Ceau­şescu au subliniat din nou importanţa Festivalului "Cântarea Româ­niei" atunci când au inaugurat fundaţia unei uriaşe clădiri care va fi construită pe Bulevardul Victoria Socialismului din Bucureşti.

Rezultatele concrete ale acestui exerciţiu de inginerie socială sunt de­parte de idealul partidului despre Omul Nou. Majoritatea vizitatorilor ves­tici au observat o creştere acce­le­ra­­tă a corupţiei, a oportunismului şi a vio­lenţei pe aproape toate planu­rile vie­ţii din România. Evident, este o con­secinţă a anilor de privare ma­te­­ria­lă şi politică brutală şi al sen­ti­men­tu­lui general de neputinţă.

Românii, într-adevăr, s-au schimbat, susţin di­sidenţii, dar în rău. După cum afirma scriitorul Dan Petrescu într-un interviu pentru Le Figaro: "E un coşmar, un climat de disperare care afectează nu numai viaţa poporului, dar şi calitatea lor umană... Cred că până şi fizionomia românilor s-a aschimbat. Poate acesta este omul nou pe care regimul speră să-l creeze, dar chiar şi în acel caz este un dezastru".

Nu este surprinzător că românii sunt profund îngrijoraţi de această evoluţie. După cum merg lucrurile în România. 10 ani ar fi de ajuns pentru a petici economia, dar nu ar fi de ajuns un secol pentru a reînvia omul civilizat, de clasă medie, din perioada antecomunistă.
Dan Ionescu
Radio Europa Liberă (München) - Raport al secţiei de cercetare, condusă de dr M. Shafir. Document din "Arhiva 1989", Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca
Traducere din limba engleză de Eliza Dumitrescu