x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Aici Radio Europa Liberă Ţara rafturilor goale

Ţara rafturilor goale

17 Noi 2009   •   00:00
Ţara rafturilor goale
Sursa foto: /Agerpres

În noiembrie 1989 Radio Europa Liberă a difuzat scrisoarea lui Maftei Gheorghe, un braşovean care cerea suplimentarea aprovizionării cu produse alimentare, raţiile alocate la spre sfârştul anului fiind mult prea mici pentru a asigura necesităţile de hrană ale populaţiei.

"Preşedintele Ceauşescu este foarte preocupat în ultima vreme de situaţia alimentară din ţară. Motivele cele mai evidente ale acestei griji subite pentru nivelul de trai al populaţiei, şi mai ales pentru nivelul ei alimentar, sunt două: evenimentele din alte ţări comuniste, care au culminat în ultimele zile cu demontarea, practic, a frontierei inter-germane şi a sistemului, aşa cum l-am cunoscut până acum în acea ţară şi faptul că situaţia alimentară din România s-a deteriorat în aşa hal, încât ea apare ca o adevărată calamitate. Scînteia din 17 octombrie pu­blică o fotografie din care se vede clar că "Departamentul Potemkiniadelor" nu a găsit suficientă marfă de data aceasta, nici măcar ca să umple rafturile pentru vizita fiului celui mai iubit. Sau, să le fi vrut oare goale, raftu­rile, chiar Nicolae Ceauşescu, în pregătirea discursului de la conferinţa de partid a Municipiului Bucureşti, pentru a putea da vina, cum a făcut-o, pe consiliile populare?

Nu întâmplător, deci, încep astăzi cu o scrisoare adresată Comitetului Central al Partidului Comunist Român, în care dl. Maftei Gheroghe din Braşov, Strada Hărmanului, nr. 32, revine la scrisoarea sa din 13.02.1989, adresată aceluiaşi comitet, cu rugămintea de a suplimenta din fondul centralizat al statului raţia de ulei comestibil cu 250 de grame.

Nu redau textul integal al scrisorii dlui Maftei Gheor­ghe, din Braşov, evident, din lipsă de spaţiu. Mai cu seamă că dl. Gheorghe ne-a trimis şi o a doua scrisoare, de data aceasta din Ungaria, unde a fost izgonit, e lim­pede, de condiţiile politice şi economice din România.


O a doua scrisoare, adresată tot Comitetului Central al Partidului Comunist Român.
Către Comitetul Central al Partidului Comunist Român
Subsemnatul Maftei Gheorghe, domiciliat în Braşov, Str. Hărmanului nr. 21, bl. 31, sc. F, ap. 8, revin la adresa mea către d-voastră, din 13.02.1989, R. 2567 cu rugă­mintea de a suplimenta din fondul centralizat al statului raţia de ulei comestibil cu 250 gr. Solicit aceasta deoarece pe luna iulie s-a redus raţia lunară pentru o persoană de la 3/4 l ulei la 1/2 l ulei şi nu satisface astfel nevoile presante în alimentaţie 500: 30 = 16 gr.

Raţia de ulei s-a redus în fiecare an astfel în medie: în anul 1987 = 1,5 l, în 1988 de aproape un litru, pe primele 6 luni din 1989 a fost de 3/4 din litru, iar pe iulie abia numai 1/2 l, adică 15 mililitri zilnic.

Presupun că din gramajul privind «raţia zilnică», nu rezultă 3.200 de calorii deoarece cantităţile de proteine, glucide, lipide sunt foarte mici. Citez din programul directivă al Congresului al XIV-lea al PCR după cum este cunoscut, în ce priveşte «alimentaţia, cu nivelul atins de circa 3.200 de calorii zilnice pe locuitor».

Desigur, ceea ce am solicitat eu în adresa din 13.02.1989 a fost tocmai această «menţinere şi consolidare a consumului realizat», adică să nu se mai micşoreze ca în situaţia de faţă de 3/4 la 1/2 raţia de ulei, adică asigurarea unui «minim garantat» care să ne asi­gure într-o oarecare măsură ziua de mâine.

Sper să mă înţelegeţi că 5 ouă pe lună reprezintă o cantitate foarte mică, practic anul acesta nu am gustat ou, căutând astfel să asigur cât de cât necesarul copiilor. Dacă în alţi ani în lunile de vară, pe lângă raţie, mai apărea ici-colo câte-o coadă lungă în care se vindeau ouă la liber câte 10 ouă de persoană, anul acesta nimic. Au dispărut în totalitate tacâmurile (aripioare, scurmaci şi capete de pui) copitele de porc, ciolane lipsite de carne etc., produse din care puteai totuşi prepara măcar o ciorbă. Ciorba care nu are măcar un os cu măduvă este foarte slabă, nu face doi bani.

În încheierea lucrărilor Conferinţei Naţionale din dec. 1987: tov. Nicolae Ceauşescu spunea: «Urmează să tăiem anul viitor un milion de bovine... cu 300 de mii mai mult... 7,5 milioane de porcine; să asigurăm de fiecare locuitor 15 kg carne de pasăre». Deci numai cu 7,4 mi­lioane de porci, ar fi revenit câte un porc de familie (presupun că în ţară avem mai puţin de 7,5 milioane de familii) la aceasta se mai adaugă încă circa 5 milioane de porci care se taie în gospodăriile populaţiei (7,5+5=12 mi­lioane de porci: la 23 milioane de locuitori) la aceasta se mai daugă un număr de circa 9 milioane de oi şi numărul nelimitat de păsări care se cresc în gospodăriile populaţiei. Mă gândesc că dumneavoastră când aţi luat în calcul nivelul «atins de trai» de 3200 de calorii, aţi prins aceste cifre sau poate aveţi în vedere propriul dumneavoastră un sistem de aprovizionare care diferă de al nostru. Fiind mai consistent, mai substanţial, mai hrănitor. Desigur şi dumneavoastră sunteţi tot om şi trebuie să vă hrăniţi cu alimente ca şi noi. Îmi amintesc de asemenea cu ani în urmă când, referindu-se la consumul de alimente cerealier de 170 de kg pe locuitor, tov. Nicolae Ceauşescu spunea: «E timpul să transformăm aceste produse în proteine» (citat din memorie).

E vizibil, din toate aceste bunătăţi promise de tov. Ceauşescu la Conferinţa naţională, noi nu beneficiem decât de 1/2 kg carne de pasăre + porc + vită, adică 16,6 grame carne zilnic, ceea ce este extrem de puţin.

Doresc astfel să precizez că nu e vorba de menţinerea şi consolidarea consumului realizat, creşterea lui ra­ţională ci de diminuarea drastică, sistematică an de an, faţă de perioada 1960-1975 aşa precum v-am scris în scrisoarea precedentă. Acum se pune problema suplimentării de către d-voastră măcar cu 250 de ml de ulei lunar pentru o persoană, nicidecum asigurarea a cel puţin 15 kg carne de pasăre (1,300 kg carne lunar).

O dovadă mai concludentă, mai faptică decât această renunţare la hrană nici că se poate mai mare şi anume să ne mulţumim cu 33 g de zahăr, 25 ml ulei, 15 g carne, combinată cu 1/6 ouă etc. Conform tabelului din pagina 1 - deci măcar acest minim să ne rămână, să ştim că vom primi în fiecare lună 3/4 l ulei.

Vă rog să mă credeţi că sunt sincer şi îmi este de-a dreptul groază să mă adresez d-voastră cu citate din operele lui Marx şi Engels referitoare la alimentaţie, însă atâta timp cât ne conducem după această învăţătură nu putem neglija asemenea adevăruri."
Arhiva Open Society (Budapesta), Institutul de Cercetare al Radio Europa Liberă, secţia română

×
Subiecte în articol: aici radio europa liberă