La ceasul doinelor...

Este un adevărat privilegiu să ştii să te apropii, cu mintea şi inima, de cântecul neamului tău; să ştii că prin cântec poţi cunoaşte oameni şi locuri, poţi citi în cartea vremii, deschizând porţile istoriei.

Pentru că dintotdeauna noi aici ne-am însoţit cu cântecul. El a fost leagăn pentru speranţele maicilor noastre, tovarăş bun şi nelipsit în momente de sărbătoare, îmbăr­bă­tare în clipe de grea cumpănă, cinstire pentru eroii neamului; din vremi şi peste vremi, baladă pentru acest pământ.

Oameni aleşi şi minţi luminate au arătat cu ani în urmă, importanţa folclorului în făurirea unei culturi naţionale. Într-o adevărată constelaţie, artişti de geniu au venit curând să confirme prin creaţia lor, în faţa lumii şi în faţa vremii, acest mare adevăr.

Cu pasiune şi dragoste, cu migală, cu acea mare răbdare a cercetătorului, generaţii de specialişti au adunat de-a lungul anilor în arhive materiale cu valoare inestimabilă; le-au studiat încercând să de­finească legităţile care guvernează creaţia populară, demonstrând marea bogăţie, unitatea în diversitate a folclorului românesc.

Oameni aleşi şi minţi luminate ne îndeamnă şi azi să ne întoarcem mereu la izvoare. Urmând acest minunat îndemn, păstrând şi continuând cele mai frumoase tradiţii româneşti, interpreţii de azi împletesc într-un cântec unic specificul fiecărei zone, aducând pe ma­rea scenă a ţării, cu glasul, cu acea părticică de suflet care înseamnă de fiecare dată contribuţia artistului, mărturii peste timp ale devenirii noastre.

Aceşti oameni de talent, de cele mai diverse profesiuni, mulţi dintre ei foarte tineri, ne invită după o zi de muncă, să poposim la ceasul doinelor... demonstrând prin întreaga lor activitate artistică viabilitatea creaţiei noastre populare, amintindu-ne nouă şi tuturor celor care ne ascultă că această podoabă de preţ
a culturii româneşti nu este doar document de arhivă, concertele şi spectacolele, acele adevărate săr­bători ale sufletului nostru, nu sunt doar reconstituire.

Folclorul este aici mereu tânăr, ca frunza verde.

Să poposim la ceasul doinelor... şi să nu uităm că noi, chiar dacă suntem orăşeni, de ieri sau de azi, chiar dacă zilnic mergem cu metroul spre locurile noastre de muncă, bucurându-ne de cuceririle de nebănuit ale minţii omeneşti, să nu uităm că în lada de zestre a sufletului nostru, păstrăm fiecare o doină, o baladă, o ie românească.
Marioara Murărescu - Flacăra, nr. 17/1989