Noul nostru coleg

În prima zi de şcoală, când elevii dintr-a IV-a D intrau voioşi în clasa lor, grăbindu-se să-şi reia locurile în bănci, au descoperit că printre ei apăruse "o figură nouă" – un băiat subţirel, simpatic chiar de la prima vedere şi care nu părea câtuşi de puţin stingherit că nu cunoştea încă pe nimeni.

Faptul îi cam descumpănise pe moment, fiindcă nu ştiau cum să procedeze: să încerce ei sau să-l lase pe el să facă primul pas spre cunoş­tinţă?

Noul coleg îi scoase însă imediat din încurcătură. "Mă cheamă Ale­xandru Rădvan. Îmi puteţi spune Alexandru sau Alex – cum vă place. Nu-i aşa că o să ne împrietenim foarte repede?"

Nu trecuseră decât câteva zile şi Alexandru devenise centrul atenţiei tuturor. În fiecare recreaţie putea fi văzut cu o ceată de colegi în jurul lui, ascultând captivaţi tot felul de lucruri interesante, pe care, era clar, băiatul le ştia din lecturile lui foarte bogate şi variate.

Alexandru fusese însă şi mai asaltat când colegii aflaseră că el se pricepe şi la... portretistică. Rând pe rând, în recreaţii, se perindau la banca lui, "pozându-i" în ipostaza în care doreau să fie "cât mai sugestiv" înfăţişaţi. Nu mică le fusese însă mirarea când, primindu-şi portre­tele, descoperiseră în subsolul pagi­nii şi câte un catren sau o epigramă foarte sugestivă la adresa posesorilor. Ceea ce demonstra că Alexandru le intuise nu numai calităţile, ci şi unele defecte, legate fie de comportare, fie de felul cum învăţau. Nici unul însă nu se supăra, dimpotrivă, se străduia pe cât posibil să şi le corecteze. Cu spi­ritul lui de ob­servaţie atât de ascuţit, Alexandru se interesa de tot. Uite, de pildă, co­legii do­reau să înveţe mai bine la istorie.

Concursul
Toţi pionierii detaşamentului au primit cu mare entuziasm anunţul unui apropiat concurs de istorie. Au rămas însă miraţi aflând că trebuie să participe nu doar cei mai buni, mai pasionaţi de acest obiect, ci absolut toată lumea din clasă. Materialul de studiu îl constituia întreaga materie predată până la data desfăşurării lui, iar drept premii li se vor acorda tuturor note bune şi foarte bune la istorie. În fine, a venit şi ziua concursului, pe ca­tedră au fost aşezate 42 de plicuri şi fiecare concurent a tras câte unul. Deschi­zându-le, 41 de elevi au zâmbit: o singură mână ar fi putut caligrafia atât de "artistic" întrebările înscrise pe fişele de concurs. Întrecerea a fost foarte antrenantă, fiecare s-a stră­duit să dea răspunsuri căt mai bune şi, evident, tovarăşa profesoară acordând notele meritate, conform punctajelor acumulate. În încheiere a fost anunţat şi un zece cu duble felicitări – acordate lui Alexandru Rădvan, nu numai pentru cele mai exacte răspunsuri, ci şi pentru originala idee a acestui concurs, al cărui iniţiator şi organizator fusese în exclusivitate: absolut toate între­bările conţinute de cele 42 de bilete fuseseră nu numai "caligra­fic" scrise, ci şi concepute de Alexandru! Cu toţii au înţeles că acest concurs nu fusese altceva decât o plăcută, antrenantă şi eficientă lecţie de recapitulare a materiei predate.

Semaforul-surpriză
Senzaţionalul eveniment s-a produs la începutul anului şcolar trecut. Înaintea unei ore de dirigenţie. În clasa a V-a D (de la Şcoala nr. 88 din Bucureşti) apăruse o gazetă "Semafor" despre proiectul de care ni­meni n-auzise, nu ştia să se fi discutat vreodată. Ediţia de debut con­ţinea scurte foiletoane, epigrame şi caricaturi, în aparenţă fără adresă precisă. Dar nu le-a fost greu unora dintre colegi să recunoască în ele oarecări aluzii şi asemănări... Se aştepta cu nerăbdare a doua ediţie. Da, de această dată "Semaforul" trecuse la acţiune cu exemple, cu fapte concrete. Tonul articolelor, foiletoanelor şi chiar al epigramelor era însă colegial, sfătuitor, stimulativ. Elevul Marius Main, de pildă, era apreciat pentru hărnicia şi priceperea lui în atelierul de lăcătuşerie al şcolii şi tocmai de aceea era încurajat să demonstreze aceeaşi râvnă şi la învăţătură. Colegul Dragoş Teodorescu regăsise în colegiala epigramă un imbold pentru a încerca să ob­ţină rezultate mai bune la matematică prin propriile sale eforturi.

La începutul acestui an şcolar, "Semaforul" clasei a VI-a D a debutat cu o ediţie în exclusivitate laudativă la adresa colegilor: Liviu Popescu, matematician al clasei; Raluca Tîrcoci, elevă numai de nota 10 şi înzestrată poetă; Mădălina Brişcu­lescu, pictoriţă de talent, despre care – iată, abia acum, se dezvăluia secretul – colabora şi ea, împreună cu Raluca şi cu alţi zece colegi din clasă, la editarea "Semaforului".

O frumoasă urare de succes le era adre­sată şi membrilor echipei de dans modern: aceea de a recuceri titlul de laureaţi ai Festivalului Naţional "Cântarea României". Numerele următoare conţineau, ca de obicei, şi accente critice, satirice, care au avut însă rapid efect, în special asupra acelor care, neatenţi la orele de fizică, obţinuseră note slabe. Cu ajutorul colegilor şi datorită intervenţiei "Semaforului", până la sfârşitul trimestrului I, lucrurile s-au îndreptat. "Despre multe, şi mai bune, şi mai rele, se scrie la «Sema­forul» nostru, ne spune pionierul Nicolae Colţiadis. Numai despre me­reu inventivul şi activul nostru coleg Alexandru Rădvan nu s-a pomenit încă nimic. Dar pentru că el ne-a pregătit atâtea surprize îi rezerv şi eu una pentru viitoarea ediţie a «Semaforului» iniţiat chiar de el."
Ileana PIŢA - Cutezătorii, nr. 10/1989