Videle, o staţie cât un oraş

Până nu demult, călătorii de pe magistrala feroviară Bucureşti-Cra­iova-Timişoara reţineau vag nu­mele primei localităţi în care opreau, doar câteva minute, tre­nurile accelerate şi, uneori, cele rapide: Videle.

O gară într-un câmp imens de sonde petrolifere. Cei mai mulţi nu ştiau şi probabil nu ştiu nici astăzi bine că aici se află unul dintre cele mai tinere oraşe ale ţării, oraşul pe­troliştilor teleormăneni, al unor ves­tiţi crescători de animale şi cultivatori de cereale, urbea care, în cei 20 de ani ai săi încă neîmpliniţi, a evoluat ferm pe coordonatele ci­vilizaţiei socialiste, ajungând la finele anului abia în­che­iat la o producţie industrială de aproa­pe un miliard de lei, la mii de tone de produse agro-alimentare li­vrate către stat, precum şi la o bogată dotă edi­litar-gospodărească alcătui­tă din blocuri de locuinţe cu peste 1.500 de apartamente, un triaj complet ci­ber­netizat, telefonie in­terurbană automatizată, local nou de poştă, şcoli noi, o reţea diversificată de unităţi comerciale şi presta­toare de servicii, parcuri şi baze sportive, o tramă stradală modernizată etc.

La noua istorie a urbei de pe ma­lurile Glavaciocului, scrisă în aceşti ani de glorie ai Epocii Nicolae Ceau­­şescu, o contribuţie remarcabilă au adus şi cei 2.500 de membri ai or­gani­zaţiilor democraţiei şi unităţii socia­liste. Le simţi peste tot mâna de gospodari chibzuiţi, am­biţia de a face din Videle un oraş pe măsura hărniciei lor, aportul la înfăptuirea progra­me­lor economi­co-sociale fiind evident în fiecare fapt de mun­că, în fie­care împlinire a ora­şului în care trăiesc.

E o dimineaţă geroasă de ia­nuarie. În parcul 7 al schelei, trei tineri trebă­luiesc în jurul unei mari pompe de injecţie. Încă din zori, agregatul dă­duse semne de gripare. Şeful de bri­gadă dispusese schimbarea urgentă a pistoanelor, cu condiţia ca produc­ţia de petrol să nu stagneze. Sarcină deloc uşoa­ră. Îndeplinirea ei implică o intervenţie promptă, astfel încât grupul de sonde să nu-şi întrerupă func­ţio­narea, să se menţină presiunea în zăcământ. Cei trei – comunistul Jean Dănaci, utecistul Tudor Oltea­nu şi Victor Stanciu, membru al ODUS (Organizaţia Democraţiei şi Unităţii Socialiste – n.r.) – operatori şi me­canici de meserie, se apucă de treabă. În mai puţin de două ore au înlocuit primul piston. Urmea­ză al doilea, adică ultimul. O singură greşeală şi întreaga lor mun­că ar putea fi dată într-o clipă peste cap. Spre a evita o surpriză, Victor Stanciu, cel mai ex­pe­ri­mentat dintre ei, mai verifică o dată garniturile şi poziţiile de montaj, apoi, toţi trei, printr-un efort susţinut, izbutesc să monteze la locul lui şi pistonul doi. Pompa de injecţie a fost re­pu­să în funcţiune. Victor Stanciu mai rămâne. Strânge cu grijă fiarele vechi şi le depozitează într-un loc din marginea parcului de sonde. Din par­tea Organizaţiei Demo­craţiei şi Uni­tăţii Socialiste pe sche­lă a primit o astfel de sarcină şi se străduieşte de fie­care dată să şi-o îndeplineacă conşti­incios: la cele 8 tone pe care le-a predat, mai adaugă 3.

Preşedinta cooperativei agricole ne-o prezintă: Maria Drăghici, şefă de echipă, una dintre cele mai harnice cooperatoare. Membră a ODUS, la cei 39 de ani ai săi, se află mereu în rân­dul fruntaşilor, iar echipa sa, speciali­zată în cultura plantelor de câmp, este una dintre cele mai bune forma­ţii de lucru ale unităţii. Împreună cu Maria Stoica, Florica Stănescu, Ale­xan­drina Cio­banu, de asemenea, mem­bre ale ODUS, şi-a adus o contri­buţie însemnată la obţinerea în de­cursul anului trecut a unei producţii medii la hectar de peste 6.100 kg orz, precum şi a celei mai mari recolte de grâu şi porumb înregistrată în zona aceasta cam aridă, încă necuprinsă în sistemul de irigaţii, cu precipitaţii destul de slabe.

Preşedintele comitetului orăşe­nesc al ODUS, Badea Lepădatu, ne spune că Maria se numără printre frun­ta­şele organizaţiei şi în ma­terie de contractări; anual, livrează sta­tului importante cantităţi de carne şi alte produse agro-alimentare.

Am găsit-o în câmp la fertiliza­tul grâului de toamnă. Întrebând-o cât a câştigat anul trecut lucrând în acord global, Maria Drăghici ne-a răs­puns: între 1.200-1.300 lei lunar, plus, la sfâr­şitul anului, 889 kg grâu şi 600 kg porumb. Sunt hotărâtă ca în acest an să muncesc mai mult şi mai bine. Să obţinem producţii mult spo­rite, aşa cum nu o dată ne-a în­dem­nat secretarul general al parti­dului, tovarăşul Nicolae Ceaşescu, conducătorul sta­tului nostru, căruia, acum, în pra­gul aniversării zilei sale de naştere, îi urăm din inimă multă sănătate şi fericire!

Dacă cineva ar întreba care-i cel mai frumos şi bine gospodărit cvartal din Videle, i s-ar răspunde fără ezitare: cvartalul Asociaţiei de loca­tari nr. 5, al cărei administrator, Ilie Badea, azi pensionar, este unul dintre cei mai activi membri ai ODUS, ad­mi­nistrând cu pricepere cele 13 blocuri noi de locuinţe, însumând 217 apartamente. Organizaţia Demo­cra­ţiei şi Unităţii Socialiste i-a încredinţat sarcina să se ocupe de buna gospodă­rire a întregului cartier central, date fiind pasiunea şi sârguinţa lui nedez­min­ţită.

Iar în cartier se vede de departe mâ­na bunului gospodar. Aleile şi celelalte căi de acces sunt curăţite aproa­pe zilnic pe bază de grafic. Pe margini au fost plantaţi, la vremea cuveni­tă, puieţi de arbuşti ornamentali, care conferă locului o notă apar­te de confort şi civilizaţie. Au fost amenajate spaţii de joacă pentru copii, chiar şi un teren de sport împrejmuit cu plasă de sârmă, unde se pot practica tenisul de câmp, voleiul, handbalul şi chiar mini-fotbalul.
E o adevărată încântare să treci prin centru, printre blocurile cochete ale Asociaţiei nr. 5, chiar şi acum, în plină iarnă!

Greu de stăpânit era firicelul acesta de apă ce spală Videle în partea dinspre sud, ne spune de­putatul Teodor Călin, membru al ODUS din circumscripţia electorală nr. 2. Vara, pe arşiţă – îşi aminteşte omul – seca într-atât, încât nici urma nu i se mai vedea. Dar toamna şi primăvara, cum veneau ploile şi se topeau zăpezile, Glavaciocul îşi ieşea din vad şi, într-o singură noapte, ne inunda casele. Asta a fost până mai acum trei ani, când noi, membrii organizaţiei, împreună cu ceilalţi din circumscripţie, am hotărât să-l liniştim. Cu propriile forţe, am ri­di­cat un dig de pământ, lung de aproa­pe un kilometru şi lat de 5-6 metri, pe porţiu­nea inundabilă. A fost obiectivul edilitar-gospodăresc cel mai im­por­tant al organizaţiei noastre. Prin muncă voluntar-patriotică, în­cet-încet digul s-a înălţat, aşa încât acum e aproape gata, oraşul fiind în afara pericolului inunda­ţiilor păgubi­toare.

Am surprins aici doar câteva din multele ipostaze în care pot fi întâl­niţi  cotidian membrii Organizaţiei De­mo­craţiei şi Unităţii Socialiste din Vi­dele. Gesturile lor, aparent fără nimic spectaculos în desfăşu­rarea firească de fiecare zi, ilustrează, prin puterea faptei, dra­gostea pe care locuitorii o poartă oraşului în care muncesc şi trăiesc ori, în acelaşi timp, explică puternica devenire a locali­tăţii (în aceas­tă privinţă consecinţa anonimelor eforturi e într-adevăr spectaculoa­să: un oraş în toată puterea cuvân­tului), localitate cunoscută până mai ieri doar ca prima staţie pe magistrala feroviară Bucureşti-Craiova-Timişoa­ra.
Mihai Stănescu, Flacăra, nr. 3/1989