x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Din arhiva Ministerului de Externe James Baker şi Eduard Şevardnadze s-au întâlnit în Statele Unite

James Baker şi Eduard Şevardnadze s-au întâlnit în Statele Unite

23 Sep 2009   •   00:00
Informarea Ambasadei României la Wa­shington
Către Ministerul Afacerilor Externe
Tovarăşului ministru Ioan Totu,
Tovarăşei adjunct al ministrului, Olimpia Solomonescu
Tovarăşului director Ilie Şimon


În legătură cu convorbirile dintre SUA şi URSS la Washington şi Wyoming, în conti­nuarea telegramei noastre nr. 065 677, vă informăm că după prima zi a convorbirilor dintre miniştrii de Externe ai SUA şi URSS, care au început la 22 septembrie a.c., la Jackson Hole în Statul Wyoming, vă informăm următoarele:

1. La deschiderea convorbirilor oficiale, E. Şevardnadze a afirmat că "a sosit timpul ca noi să trecem de la înţelegerea reciprocă la acţiunea comună". Răspunzând, James Baker a arătat că "relaţiile noastre au evoluat de la raporturi de confirmare la dialog. Sper că putem merge spre cooperare". Secretarul de stat american a mai afirmat că există "o nouă deschidere şi sinceritate în relaţiile dintre cele două ţări", exprimând speranţe că împreună cu omologul său sovietic "vor putea să facă o serie de paşi care sunt fără precedent".


2. Oficialităţi americane şi sovietice au făcut cunoscute public, după încheierea primei runde de discuţii între cei doi miniştri de Externe, elemente apreciate drept "schimbări importante", de natură să înlăture obstacole majore care stau în calea încheierii tratatului asupra reducerii armelor nucleare.

Astfel, un membru al delegaţiei americane a declarat că sovieticii au renunţat să mai ceară (condiţioneze) convenirea unei înţelegeri privind limitarea înarmării în spaţiul cosmic înainte de a se încheia şi aplica tratatul asupra armelor strategice.
În mod concret, se aşteaptă ca Baker şi Şevardnadze să convină cel puţin cinci acorduri "limitate" la încheierea convorbirilor. Aceste acorduri se referă la domenii, mergând de la armele chimice şi până la drepturile "umane" de călătorie ale eschimoşilor peste Strâmtoarea Bering.

În acelaşi context, un membru al delegaţiei sovietice a evidenţiat că două acorduri, "la care nu se aştepta să se înregistreze un progres rapid", vor putea fi convenite cu acest prilej. Un prim acord se referă la metodele de verificare a reducerii armamentului strategic. Al doilea acord priveşte schimburile de informaţii asupra exerciţiilor militare strategice. În legătură cu primul din cele două docu­mente, de cele două părţi se recunoaşte că, în ciuda acordului de principiu, nu se înţeleg în ce priveşte tipurile de arme nucleare care să fie supuse inspecţiei la faţa locului. Cu toate acestea, se evidenţiază că este pentru prima dată când sovieticii sunt de acord formal cu conceptul american al întreprinderii de măsuri de verificare înaintea încheierii tratatului asupra armelor strategice, după ce Baker şi Şevardnadze vor încheia acordul respectiv, iar negociatorii americani şi sovietici de la Geneva vor "lucra asupra detaliilor lui".


3. După cum s-a făcut cunoscut, în discuţiile dintre cei doi miniştri de Externe s-au mani­festat "puternice dezacorduri" în problema conflictelor regionale din "lumea a treia". James Baker a reproşat părţii sovietice livrările masive de armament pe care aceasta continuă să le facă, "alimentând multe conflicte mili­tare". Baker s-a referit în special la Afga­nistan, Kampuchia şi Nicaragua. Un membru al de­legaţiei sovietice a declarat că Şevardnadze a fost "nevoit" să acuze, la rândul său, SUA că violează obligaţiile pe care şi le-a asumat în calitatea de garant al acordurilor de la Geneva asupra Afganistanului, cerând încetarea livrării de arme "din exterior" după retragerea sovietică. De partea sovietică se evidenţiază totuşi dorinţa "dialogului" între cele două părţi, dându-se ca exemplu problema drepturilor omului care va face obiectul unei "de­claraţii" a celor două părţi. Pe agenda discu­ţiilor dintre cei doi miniştri de Externe au fi­gurat şi numeroase "probleme interne so­­vie­ti­ce". Un subiect "major" l-a constituit si­tuaţia economică din URSS; o oficialitate sovie­tică a apreciat convorbirile pe această temă ca vizând "viitorul îndelungat", ele ţintind nu o listă de cereri de ajutor, ci interesul sovietic pentru sprijin în domeniul tehnologiei şi managementului. Cei doi miniştri de Externe au discutat "problematica" dialogului la nivel înalt americano-sovietic, menţionându-se că se va face o comunicare în această privinţă la încheierea celor două zile de convorbiri.
Ion Stoichici
Document din volumul: 1989 - Principiul dominoului. Prăbuşirea regimurilor comuniste europene, Ediţie de: Dumitru Preda şi Mihai Retegan, Bucureşti, Editura Fundaţiei Culturale Române, 2000, p 205-206

×
Subiecte în articol: din arhiva ministerului de externe