Ceauşescu intră în clubul atomic

Opinia publică occidentală este stupefiată. Nu s-ar putea spune că opinia Kremlinului este mai puţin zguduită. Dintr-o lovitură, săptă­mânalul vest-german Der Spiegel a izbutit printr-o informaţie relativ scurtă să producă senzaţie în am­bele blocuri militare, în Apusul şi Răsăritul Europei deopotrivă. Eroii acestui real scandal sunt nişte "clienţi" ai actualităţii: firma Mes­serschmidt şi… Nicolae Ceauşescu.

Nici nu s-au stins ecourile privind participările industriei mai mult sau mai puţin militare din Germania Federală, printre care la un loc "de cinste" şi însăşi Messerschmidt, la înarmarea statelor arabe direct angajate în conflictul cu Israelul, şi iată că ele reapar într-o altă zonă către care, din cu totul alte motive, se află fixată atenţia întregii ome­niri.

Nici nu a apucat Gorbaciov să-şi încheie bine comunicarea privind lichidarea a 500 de rachete de mică distanţă din Europa şi iată, cel mai recalcitrant membru al Pactului de la Varşovia, în acelaşi timp cel mai zgomotos dintre ei, apare în lumina faptelor nu numai ca un demagog, dar şi ca un perfect independent: puţin îi pasă lui de glasnostul Kremlinului şi de eforturile Moscovei de a câştiga încrederea Occidentului!

Cu ajutorul firmelor vest-germane, România este pe cale de a construi o uzină de montaj a ra­che­telor capabile să poarte vârfuri ("ogive" în termeni tehnici) nu­cle­are - a precizat Der Spiegel. Informaţia intervine după ce la începutul lui aprilie, într-unul dintre discursurile care îl caracterizează, Ni­colae Ceauşescu anunţase că ţara sa are mijloacele de a se dota cu arme atomice, dar că "noi nu avem asemenea intenţii"!


ÎNTRE DUNĂRE ŞI EUFRAT
Întreprinderea din München Mes­serschmidt - Boelikow - Blohm (MBB) ar fi vândut lui Ceauşescu racheta sa Condor 2. Un centru de montaj al ei, în parte subteran şi protejat de un impresionant baraj de beton armat, s-ar afla în construcţie în România.

Tot conform informaţiilor confidenţiale făcute publice de Spiegel, ar fi identice celor ale lui Condor-Werk încheiate în urmă cu o lună; apro­ximativ la începutul lui aprilie, în Egipt şi echipate nu nu­mai de MBB, ci şi de Fiat-Snia ita­liană. Un alt exemplu similar, pe care Ceauşescu a pretins să-l ia constructorii în consideraţie a fost fa­brica de rachete de la Mossul, din Irak, ridicată cu concursul unei alte filiale MBB, Trans­tehnica, aceasta colaborând cu altă firmă vest-germană: Gildmeister Projekta (Grip). Cu acest prilej, re­vista dezvăluie că alte trei uzine irakiene de rachete - la Kerbala, Falludjah şi chiar în apropierea Bagdadului - au fost ridicate cu capitaluri europene particulare, pentru moment neidentificate.

După o primă dezvăluire a BBC, la jumătatea lui aprilie, privind înar­mările dintr-una dintre zonele cel mai sensibile ale globului, un res­pon­­sabil MBB a acuzat Statele Unite de "propagandă împotriva econo­mi­ei germane". Conform au­torităţii Mes­serschmidt, această emisiune ca­re acuza firma de a se fi amestecat în proiectele atomice comune ale Egip­tului, Irakului şi Argentinei ar fi fost "inspirată postului britanic de radio de stat de un ziarist din New York".

La 1 mai, Der Spiegel şi-a reluat atacurile, amintind că în 1979 MBB a livrat Argentinei racheta Condor, o mică rachetă "pentru exploatarea spaţiului". Când Argentina a comandat modelul superior - Condor 2, cu o bătaie de 2.000 kilometri şi dotat cu încărcături clasice - guvernul de la Bonn a decis, în martie 1985, să interzică acest export. Se pare că decizia a fost adoptată la intervenţia americanilor, ai căror experţi au judecat racheta susceptibilă să fie "împinsă" la un nivel internaţional şi echipată cu ogive nucleare. În octombrie 1986, MBB a îngropat proiectul. Costul: o pagubă de 50 de milioane de mărci pentru concern.


CU BANII AMERICANILOR, FĂRĂ ŞTIREA LOR
Informaţiile publicate de revista vest-germană se fondează pe măr­turiile unui fost inginer de la MBB, Karl-Adolf Hammer, conform că­ruia tranzacţiile interzise de Guvernul de la Bonn au fost, de fapt, continuate sub acoperirea unei socie­tăţi de mici dimensiuni Consen, apropiată autorităţilor argenti­ni­ene, care a angajat foşti salariaţi cu posturi tehnice-cheie din MBB, prin­tre care şi acest K-A Hamer. "Cu cunoştinţa şi acordul conducerii superioare din Messerschmidt", afirmă Der Spiegel. "Fără ştirea noastră şi în ciuda noastră" replică întreprinderea şi precizează că noii patroni ai lui K-A Hammer au vărsat acestuia un cec de 8 milioane de mărci pentru "fuga" lui.

Incapabil să finanţeze ei înşişi racheta, argentinienii au găsit re­zolvarea prin asocierea Egiptului la proiect. Cairoul dispune de un substanţial ajutor american! Der Spiegel nu-şi bazează dezvăluirile exclusiv pe declaraţiile tehnicienilor şi func­ţionarilor. Revista a obţinut şi o serie de documente comerciale pe care le citează. Un purtător de cuvânt al Ministerului vest-german al Econo­miei a declarat că s-a ignorat totul; în nici un caz autorităţile de la Bonn nu ar fi aprobat asemenea tranzacţii, mai cu seamă că ambele focare ale afacerii sunt deosebit de sensibile din punct de vedere politic şi sentimental: din pricina problemei evre­ieşti într-o direcţie, din pricina saşilor transilvăneni în cealaltă.

Conform revistei Der Spiegel, mediile germane de informaţii, deja la curent cu afacerea în momentul în care ea a fost relevată cititorilor, se tem ca dezvăluirea acestei tranzacţii militare cu o ţară aparţinând, de această dată, Pactului de la Varşovia, să nu învenineze atmosfera în timpul apropiatei vizite a lui Mihail Gorbaciov la Bonn.
Adevărul (Israel), mai 1989
Articol primit prin bunăvoinţa doamnei Ditza Goshen, coordonatoare a Centrului de Studiu şi Cercetare a Istoriei Evreilor din România de la Universitatea Ebraică din Ierusalim