Conferinţa de presă asupra situaţiei din România

În ziua de 14 iunie, a avut loc la Paris o conferinţă de presă asupra situaţiei din România, organizată de Liga pentru Apărarea Drepturilor Omului în România (LDHR), Coordonarea fran­ceză a operaţiei "Sate româneşti" şi Comitetul de susţinere Doian Cor­nea, care s-a ţinut la Palais de Tokio.

Parti­cipanţii - ziarişti, delegaţi la Conferinţa post-Helsinki - au pri­mit câte un dosar conţinând cazuri de vio­lare a dreptului la exprimarea liberă a opiniilor şi credinţelor: asasinate politice, internări psihiatrice, detenţii arbitrare, arestări la domici­liu, texte de protest trimise din ţară etc.

Ariadna Combes, de curând vice-preşedintă LDHR, a prezentat ultima scrisoare primită de la Doina Cornea, un manuscris într-atât de minuscul încât să poată "încăpea" într-un tub de pastă de dinţi... şi în care profesoara din Cluj relatează agresiunea suferită în ziua de 18 mai şi regimul abuziv de arest la domiciliu. Ataşatul de presă al am­basadei RSR, tovarăşul Grecea, a fa­bricat într-o agramată limbă fran­ce­ză o contraversiune a faptelor, într-un comunicat de presă distribuit dele­ga­ţilor. Agravarea represiunii ca şi ca­racterul din ce în ce mai debil al intervenţiilor diplomatice ale Bucureştiului sunt semne de panică, dar şi ale unui primitivism a cărui forţă vine din sfidarea oricăror norme şi reguli de convieţuire civică şi internaţională.

Pentru Mihnea Berindei, în tot acest tablou întunecat, există şi un aspect pozitiv: absurdul, violenţa au declanşat în România un lanţ al solidarităţii - mai ales după revolta de la Braşov -, vizibil prin multiplicarea protestelor care au devenit colective. Izolaţii sunt susţinuţi de ceilalţi, studenţii îi sprijină pe muncitori, comunicarea clandestină sau deschisă trece de la o pătură socială la alta, de la un strat profesional la altul. Mihnea Berindei  a făcut o distincţie foarte necesară pentru receptarea justă, din exterior, a situaţiei din România: termenii de comparaţie posibili nu sunt celelalte ţări europene ale Pactului de la Varşovia, ci Albania sau Coreea de Nord.

Următorii vorbitori au abandonat demonsrativ limba franceză, expri­mându-se intenţionat în română (traducerea fiind asigurată de Ariadna Combes): e vorba despre trei intelectuali unguri din Transilvania - Attila Ara Kovacs, Gustav Molnar şi Keszthelyi Gyula, care trăiesc actualmente în Ungaria şi sunt membri ai forumului democratic. Venirea lor la Paris a fost organizată de Fundaţia maghiară pentru drepturile omului din USA, participând astfel ca invitaţi ai delegaţiei oficiale maghiare la Conferinţa post-Helsinki de la Paris.

Attila Ara Kovacs, filosof, fost redactor al primei reviste samizdat care a apărut în România, între 1981-1983, întreperindere curajoasă stopată brusc şi violent de Securitate, a insistat asupra eficienţei politice şi morale a rezistenţei, probată de evenimentele care se petrec actualmente în Polonia şi Ungaria. De altfel, experienţa plină de riscuri a unei publicaţii clandestine a fost reluată de curând de revista clandestină Kialto Szo din Transilvania. Îndreptăţita speranţă a vorbitorului este ca, într-o zi, românii şi ungurii să colaboreze la redactarea unei pu­blicaţii democratice comune. Dificilă încă pe teritoriul României, colaborarea dintre români şi unguri a început în străinătate şi presa occidentală ar trebui să se facă ecoul acestei premiere, a spus Attila Ara Kovacs.

Gustav Molnar, filosof - redactor al unei viitoare reviste de cultură po­li­tice, mărturii istorice, eseuri, intitulată "Limes", care va apare la Budapesta - a preferat să vorbească mai ales des­pre viitor. Destinul relaţiilor ro­mâno-maghiare depinde de saltul pe care opoziţia democratică îl poate face soluţionând corect o situaţie ex­trem de complexă şi dificilă dar care beneficiază de un model posibil - concilierea franco-germană - şi de un larg context - Europa unită, care nu poate exista fără ţările din Est. Ambele părţi au o parte de responsabilitate în erorile trecutului dar calea către care trebuie să ne îndreptăm este cea europeană, de transgresare a ideii statului naţional. Gyula Keszthelyi, economist, a făcut o sinteză a problemelor minorităţii maghiare din România. Prima şi poate cea mai dureroasă este cea a învăţământului în limba ma­ternă, de la cursurile primare până la desfiinţarea, în 1959, a Universităţii Bolyai cu o tradiţie de patru secole. Pentru tovarăşul Meleşanu, delegat RSR la Conferinţa post-Helsinki de la Paris, pe care l-a citat vorbitorul, această politică nu e decât manifestarea grijii partidului pentru o integrare în viaţa românească...

Excelenţa limbii româ­ne mânuită de Gyula Keszthelyi, ab­sol­vent cu diplomă maghiară a Universităţii din Cluj, este o dovadă elocventă că deteriorarea învăţă­mântului în limba maghiară este un abuz totalitar, negarea ideologică şi politică a dife­renţei, în numele ni­velării şi uniformizării. În acest sens, autonomia culturală şi existenţa unor instanţe democratice pe naţionalităţi, revendicări ale unui statut recuoscut al diferenţei, aspiraţii fi­reşti, repre­zintă pentru puterea de la Bucureşti tot atâtea gesturi subversive, punând în pericol "cuceririle revoluţionare". În aceste condiţii, sistematizarea nu este altceva decât uciderea diferenţei şi, în Transilvania, a acelei meta-co­mu­ni­cări imposibil de transplantat, incapabilă să supravieţuiască dincolo de spaţiul comunităţii multi-culturale şi multi-lingvistice care a generat-o.

Ziaristul francez A. Celerier - ex­plicând rostul operaţiei "Sate ro­mâneşti" - şi Dinu Zamfirescu - rel­a­tând despre locuitorii a două sate (din Maramureş şi Bistriţa Năsăud) care au reuşit să se opună deschis şi cu succes sistematizării - ,au încheiat conferinţa de presă.
Lupta (Paris), nr. 124/1989
Arhiva Institutului Naţional pentru Memoria Exilului Românesc, Fond Dan Culcer