Aventuri din emigratie

Dupa o evadare "ca-n filme", cei trei protagonisti si-au pierdut urma pentru tovarasii lor. Viata lor, pe parcursul anilor cuprinsi intre momentul evadarii si cel al revenirii in tara o data cu trupele Armatei Rosii, desi greu de reconstituit in cele mai mici amanunte, sta de asemnenea sub semnul spectaculosului.

ONORABILITATE. Comunisti de toate natiile au luptat alaturi de francezii care n-au acceptat infrangerea umilitoare in razboi, din vara lui 1940. Astfel, comunismul si-a sporit credibilitatea in randurile opiniei publice internationale

Dupa evadare, cei trei eroi au emigrat in URSS. Aici au primit alte insarcinari din partea Cominternului. Constantin Doncea a facut parte din Brigazile Rosii Internationale - grupuri de "voluntari" comunisti trimise de Comintern sa lupte in razboiul civil din Spania. In 1939 este reperat intr-un lagar din Franta. La fel si Gheorghe Vasilichi a ajuns din URSS in Spania si de acolo in Franta. Dupa capitularea acesteia in fata armatelor Germaniei naziste, la 10 iunie 1940, s-a alaturat luptei de rezistenta a francezilor impotriva ocupantului german. Dumitru Petrescu a activat si el in emigratie, in Cehoslovacia si URSS.

POLITRUCUL ARMATEI. Dumitru Petrescu s-a nascut la 10 mai 1906, la Bucuresti. De profesie strungar, a practicat aceasta meserie la Atelierele CFR Grivita din Bucuresti, din 1920. Un an, intre 1927 si 1928, a fost membru al Partidului Social Democrat, partid cu influenta incomparabil mai mare in randul muncitorilor decat Partidul Comunist. Pana in 1930 a fost membrul unei alte formatiuni politice - obscurul Partid Socialist al Muncitorilor. Membru al partidului comunist a devenit abia in 1932. Nu se stie cum s-a produs apropierea lui Petrescu de aripa radicala a stangii, dar este probabil ca ea sa se fi produs pe filiera sindicala. Este stiuta tactica dictata de Moscova, de infiltrare a sindicatelor dominate in mod traditional de social-democrati cu agenti comunisti si de atragere a membrilor cu priza la muncitori spre ideile comuniste. Petrescu a fost activ si pe linie sindicala, detinand functia de secretar al unuia dintre sindicatele de la Atelierele CFR Grivita, iar in 1933 pe aceea de secretar al Consiliului Sindical Bucuresti.

Dupa evadare a plecat la Moscova, prin Cehoslovacia. In capitala URSS si-a completat studiile incepute in tara, care constau in patru clase primare, cu studii politice, frecventand cursurile Scolii Superioare Internationale Leniniste. Petrescu a fost cursantul acestei institutii comuniste din 1935 si pana in 1938. In anii razboiului a fost tot in URSS. Dintre activitatile sale, care cu siguranta au fost mai numeroase, cele mai cunoscute si care au avut totodata si cele mai mari consecinte asupra evolutiei ulterioare a personajului, au fost cele de recrutare pentru diviziile de voluntari romani organizate pe teritoriul URSS. Aceste divizii au fost constituite cu scopul de a se alatura Armatei Rosii in lupta impotriva armatei romane, aliata pana in august 1944 cu cea germana. Petrescu a fost seful Sectiei de Educatie si Cultura a Diviziei "Tudor Vladimirescu", cu grad de maior. Dupa constituirea celei de-a doua divizii - "Horia, Closca si Crisan" - , evadatul din 1935 i-a fost loctiitor politic pana la desfiintarea celor doua divizii, petrecuta dupa 9 mai 1945. Petrescu a revenit in tara in septembrie 1944 si a ocupat o serie de posturi atat "pe linie de partid", cat si "pe linie de stat". Intr-o prima etapa a detinut functii prin care a contribuit la comunizarea Armatei romane, cum ar fi cea de inspector general la Inspectoratul General al Armatei pentru Educatie, Cultura si Propaganda sau cea de sef al Directiei Superioare Politice a Armatei (organism ce avea misiunea de a raspandi doctrina comunista in randurile militarilor). Cea mai inalta functie la care a ajuns in partid a fost aceea de sef de sectie in aparatul CC al PMR. Pe "linie de stat", Petrescu a fost trei ani ministru al Finantelor si chiar vicepresedinte al Consiliului de Ministri, din octombrie 1955 pana in mai 1956. S-a trezit scos din partid in iunie ’56 pentru "discutii nepartinice" purtate in afara sedintelor de partid. Se facuse de fapt "vinovat" de intalniri si discutii cu alti prieteni ilegalisti pe tema punerii in discutie a activitatii partidului in Romania, dupa modelul initiat de Hrusciov la Congresul al XX-lea al PCUS din 1956.

LUPTATOR IN MACQUIS. Alt protagonist al spectaculoasei evadari din ianuarie 1935 a fost Gheorghe Vasilichi. Ca si ceilalti doi, era muncitor de prima generatie, provenind dintr-o familie fara nici un fel de traditie "proletara". S-a nascut la 7 septembrie 1902 in comuna Cetate, din judetul Dolj. De meserie tinichigiu, a activat atat in miscarea sindicala, cat si in partid. A fost membru al sindicatului Fermetal inca din 1924, calitate in care a participat in 1929 la Congresul International al Sindicatelor de la Moscova. Ca activitate politica, a fost membru al Blocului Muncitoresc Taranesc ("fatada electorala" a Partidului Comunist interzis de autoritati), a detinut functii de conducere in Uniunea Tineretului Comunist din Romania si chiar in Partidul Comunist al carui membru a devenit in 1927. In timpul grevelor muncitorilor petrolisti din 1933, conducea Comitetul regional al PCdR din Parhova. La procesul din 1933 a negat, probabil la indicatiile Cominternului, orice legatura cu miscarea comunista.

Dupa evadare a plecat in URSS. La ordinul Cominternului s-a inrolat "voluntar" in brigazile "rosii" internationale, care au luptat in razboiul civil din Spania. De aici a trecut in Franta, dupa propriile marturisiri, gratie unui pasaport cehoslovac pe numele de Blajec Victor. "La izbucnirea razboiului am primit ordin de mobilizare intr-un batalion militar cehoslovac ce se crease pe langa Armata I Franceza. Din acest batalion faceau parte cei care reusisera sa se expatrieze dupa ocuparea tarii lor (de Germania nazista - n.n.), precum si imigranti cehoslovaci stabiliti de multa vreme in Franta", a povestit mai tarziu Vasilichi activitatea sa in rezistenta franceza.

Alaturi de armata franceza a luptat pana la capitularea Frantei, la 10 iunie 1940. Dupa aceasta data, la ordinele Moscovei si nu ale partidului comunist din tara, asa cum va pretinde ulterior, a intrat in miscarea de rezistenta. Arestat in martie 1943 si incarcerat in inchisori din sudul Frantei, neocupate de nazisti, a participat in februarie 1944 la o tentativa de evadare. De data aceasta, sortii nu i-au mai fost favorabili, ca in 1935. Drept pedeapsa a fost trimis intr-unul din cele mai dure lagare de concentrare naziste, la Dachau, in Bavaria, unde il va prinde sfarsitul razboiului.

Revenit in tara pe care o parasise cu multi ani in urma, Vasilichi a fost de mai multe ori ministru intre 1947 si 1951. Cu cele patru clase elementare pe care le absolvise a detinut timp de un an si functia de ministru al Invatamantului. Intre 1949 si 1951 a fost ministru al Minelor si Petrolului. Cea mai longeviva functie va fi cea de presedinte al UCECOM, unde a ramas pana la moarte. De la revenirea in tara, in 1945, si pana la moartea sa, survenita in 1969, a fost permanent membru al Comitetului Central sapte ani (intre 1945 si 1952), fiind chiar membru in Biroul Politic - organismul care conducea efectiv treburile curente ale partidului.

MAZILIT LA LOTO PRONOSPORT

Dupa caderea in dizgratie, Dumitru Petrescu a refuzat intr-o prima faza functiile de mai mica insemnatate pe care i le oferise partidul, cerand sa fie scos la pensie ca general de armata. In scurt timp insa a constat ca banii care ii reveneau erau total insuficienti pentru familia obisnuita sa traiasca pe picior mare. La insistentele sale a fost reprimit in munca, in calitate de director la Loto Pronosport. De acolo ii trimitea regulat materiale de propaganda lui Gheorghiu-Dej, cu scopul nemarturisit de a se mentine astfel in atentia "sefului" pentru o viitoare promovare, dupa cum relateaza Paul Sfetcu, seful de cabinet al acestuia.

AMINTIRI "REVIZUITE" SI ADAUGITE

In cursul anului 1957, Institutul de Istorie a Partidului a initiat o actiune de strangere a amintirilor de la persoane care in anii celui de-al doilea razboi mondial au facut parte din miscarea de rezistenta din Franta. Memoriile astfel adunate pe banda de magnetofon au facut obiectul unei carti. Primele pagini sunt semnate de Gheorghe Vasilichi, care, dupa sinuciderea lui Roller, a fost numit director adjunct al Institutului. In 1969, povestitorul pare atins de amnezie in anumite zone ale memoriei sale. Astfel, el a afirmat ca evadarea s-a petrecut abia in 1938, probabil pentru a reduce cat mai mult posibil timpul sederii in URSS. Cu limbajul evaziv, specific discursului comunist, Vasilichi evita sa spuna ca din Romania a plecat initial in Uniunea Sovietica si ca abia mai tarziu a ajuns in Franta. Pe tot parcursul paginilor, el mistifica realitatea, spunand ca a plecat la propunerea Comitetului Central al Partidului Comunist din Romania si nu trimis de Comintern, asa cum s-a intamplat in realitate.

Istoria comunismului (14 aprilie 2005) Doncea, exclus din partid