In timp ce Marile Puteri Aliate - Statele Unite, Marea Britanie si URSS - hotarau soarta Romaniei pe scena politica internationala, intre fortele politice din tara erau continue disensiuni. Sansele comunistilor au fost considerabil marite din cauza sciziunilor care s-au produs intre taranisti, liberali si social-democrati.

Opozitia pierde teren

In fiecare dintre tabere - cea a aliatilor externi si cea a fortelor interne - existau disproportionalitati care au inclinat balanta in favoarea URSS si a PCR-ului. Spre deosebire de PNL sau PNT, Partidul Comunist avea in Moscova un aliat prezent chiar pe teritoriul Romaniei.

MANIU SI BRATIANU, CONTRA LUI GROZA. In scopul pastrarii Romaniei in afara tendintelor de comunizare si sovietizare, liderii Partidelor National-Liberal - Constantin I.C. Bratianu si National-Taranesc - Iuliu Maniu au trimis anglo-americanilor numeroase apeluri si memorandumuri. Intr-o convorbire cu diplomatul american Roy Melbourne, Maniu aprecia ca politica romaneasca de dupa instalarea guvernului procomunist se confrunta cu o problema "delicata si complicata". Cu toate ca Maniu ii ceruse Regelui demiterea lui Groza, el era constient ca primul-ministru nu va fi demis decat daca rusii i-ar "ordona asta". Actiunile concrete ale "manistilor" si "bratienistilor" au fost putine si slabe ca ecou.

NOI TENTATIVE ESUATE. Urmatorul pas facut de Maniu si Bratianu a fost deplasarea in Germania, unde din 17 iulie incepuse Conferinta de la Postdam. Cei doi lideri le-au solicitat participantilor sustinere pentru inlaturarea guvernului Groza, ca "nereprezentativ".

A urmat calatoria acelorasi doi oameni politici la Conferinta Ministrilor de Externe ai Aliatilor de la Londra (toamna lui 1945). In memoriul adresat Conferintei, Maniu si Bratianu - declarandu-se "purtatori de cuvant ai opiniei publice" democratice din Romania - au solicitat punctual: un raspuns la scrisoarea de ajutor a Regelui din 20 august, un tratat de pace cu Romania care sa nu fie transcrierea Conventiei de Armistitiu; desemnarea unui reprezentant roman "legitim", adica neapartinand guvernului Groza, pentru semnarea tratatului. Din pacate, memoriul lor nu a avut ecou nici la Londra, ministrul sovietic al Afacerilor Externe, Molotov, refuzand discutarea cazului romanesc in cadrul oficial.

DUELURI DE CULISE. Comisarul rus a preferat sa sustina guvernul Groza intr-o conferinta de presa, organizata la Londra. Maniu ii raspunde cu aceeasi moneda, dar fara acelasi ecou, convocand la Bucuresti o alta intalnire cu ziaristii. In fata jurnalistilor, liderul taranist respinge laudele adresate de Molotov activitatii Executivului condus de Groza si dezvaluie cateva dintre manevrele facute de rusi in Romania, pentru a pastra puterea obtinuta prin lovitura de la 23 august.

In acest timp, pretendentii la fotoliul de prim-ministru l-au "bombardat" pe Regele Mihai cu diverse mesaje. Pe rand, comunistul Lucretiu Patrascanu, liberalul Gheorghe Tatarescu si taranistul Nicolae Lupu i se adreseaza Regelui, asigurandu-l de sprijinul pe care sovieticii l-ar acorda fiecaruia dintre ei pentru a-i lua locul lui Groza. In acelasi timp, Iuliu Maniu i-a cerut Regelui sa nu accepte reconcilierea cu Groza si, implicit, cu sovieticii, pe motiv ca miscarea ar avea urmari fatale pentru Suveran, implicit fortarea lui sa paraseasca tara.

SCINDAREA SOCIAL-DEMOCRATILOR. Dintre toti, Partidul Social Democrat avea cea mai nefasta pozitie de pe scena politica interna, aflandu-se intre "ciocan si nicovala". La o asemenea situatie se ajunsese din cauza impartirii parerilor membrilor Biroului Politic: Stefan Voitec (ministrul Educatiei in guvernul Groza) si Lothar Radaceanu (titular la Ministerul Muncii) inclinau balanta in favoarea sustinerii Executivului; ceilalti, in frunte cu presedintele partidului, Constantin-Titel Petrescu, au preferat sa-l sprijine pe Rege. "Tabara" lui Titel Petrescu a pierdut, lucru confirmat prin comunicatul remis presei de Radaceanu: "PSDR da tot sprijinul guvernului Groza".

"BAIATUL ASTA!" Imediat dupa declansarea grevei regale, la 21 august 1945 are loc sedinta Frontului Unic Muncitoresc, la care participa reprezentantii PCR si ai PSDR. Din luarile de cuvant reiese ca reprezentantii celor doua partide erau speriati de actiunea Regelui si furiosi. In identificarea greselilor care au dus la aceasta situatie, cea mai vehementa a fost Ana Pauker: "Greseala noastra este ca am fost prea domoli, prea indulgenti cu toata banda lui Maniu si Bratianu". Gheorghiu-Dej o completeaza: "Trebuie sa stiti ca nu va tolera URSS un regim, la granita ei, decat unul in care are deplina incredere, supara-se englezii si americanii". Lucretiu Patrascanu califica gestul Regelui drept "o simpla incercare de santaj".

Singurul care i-a luat apararea Regelui a fost liderul social-democrat Titel Petrescu, contrat repede si puternic de Dej, care-l aprotrofeaza: "A ramas socialism la tine doar lavaliera". La urmatoarea sedinta a FUM-ului, Ana Pauker cerea timp. Numai ca timpul se scurgea in defavoarea Regelui si in favoarea rusilor si a comunistilor, iar Pauker stia acest lucru. Tactica asteptarii a dat roade. In apropierea Conferintei de la Moscova (iarna anlui 1945), conducerea PCR a "slabit" atacurile fata de opozitie, dand chiar semne ca ar colabora cu ea. In acest sens, Petru Groza afirma "ca monarhia este esentiala pentru existenta continua a Romaniei". Miscarea e observata de generalul Susaikov, care-i scrie lui Molotov, exprimandu-si ingrijorarea in ceea ce priveste atitudinea binevoitoare a lui Groza fata de Maniu. Din informatiile generalului, liderul taranist i-a propus premierului sa-si pastreze postul din fruntea guvernului, dar sa procedeze la o remaniere. Adica sa-i elimine din Executiv pe Tatarescu si grupul liberalilor, in favoarea includerii taranistilor.

NEGOCIERI PIERDUTE. Dupa ce ministrii de Externe ai celor trei puteri aliate au hotarat la Conferinta de la Moscova largirea guvernului Groza cu doi membrii apartinand partidelor istorice, in tara au inceput negocierile. Primii doi candidati propusi au fost Ion Mihalache (PNT) si Constantin I.C. Bratianu (PNL). La randul sau, presedintele PSDR, Constantin-Titel Petrescu, a incercat, in zadar, sa-l convinga pe Vasinski sa acorde social-democratilor inca un post de ministru si unul de ministru fara portofoliu. La 4 ianuarie 1946, a avut loc intalnirea Comisiei Interaliate de Control cu guvernul roman privind reorganizarea acestuia. Desi sustinuti de occidentali, dar neacceptati de Vasinski, Mihalache si Maniu nu au intrat in componenta noului guvern. Peste doua zile, PNL si PNT au prezentat Comisiei o noua lista de candidati. In final, SUA si Anglia au cedat si, in acord cu URSS-ul, au acceptat ca Mihail Romniceanu sa intre in guvernul Groza din partea PNL, iar Emil Hatieganu, din partea taranistilor.

Suveranul a semnat la 7 ianuarie decretele regale de investitura, gest prin care, nerecunoscandu-se oficial infrant, Regele a pus capat grevei regale.

TIMP DE GANDIRE "Eu zic sa vorbim cu el (Regele - n.r.), si vom vedea ce gandeste baiatul asta si vorbim, poate-l convingem, chiar daca se lasa greu si chiar daca pe moment nu da un raspuns pozitiv. Il lasam sa se mai gandeasca" Ana Pauker

"CONTRA" PENTRU MIHALACHE SI BRATIANU

In 4 ianuarie 1946, premierul Groza le-a prezentat membrilor Comisiei Interaliate de Control motivele pentru care Mihalache (foto) si Bratianu nu "meritau" sa intre in guvern. Primului i se imputa participarea ca voluntar in razboiul contra URSS si sustinerea guvernarii Antonescu. In plus, Mihalache a mai fost acuzat ca desfasoara o "activitate dusmanoasa impotriva guvernului roman", fapt pentru care nu va putea colabora cu acesta. Premierul a calificat includerea taranistului in guvern ca "o provocare fata de opinia publica democratica din tara". Constantin (Bebe) I.C. Bratianu a fost gasit vinovat pentru organizarea manifestatiei din 8 noiembrie 1945, soldata cu morti si raniti. Lovitura de gratie impotriva liberalului a dat-o adversarul sau politic, Gheorghe Tatarescu, ministru de Externe, pentru care includerea lui Bebe Bratianu in executiv ar constitui "un act de agresiune morala".