Dupa alegerile din 1946, dintre vechii politicieni importanti, doar liberalii lui Tatarescu s-au mentinut in principalele institutii ale statului. Insa dupa semnarea Tratatului de Pace, misiunea acestora s-a considerat incheiata, fiind epurati treptat si ei din ministere. Tonul a fost dat de redactorii Scinteii, care "evaluau" pericolele "burghejilor".

Debarcarea lui Tatarescu

La 10 februarie 1947 inceta oficial starea de razboi a Romaniei cu Natiunile Unite, prin semnarea Tratatului de Pace, la Paris. Guvernul Groza desavarsea astfel cea mai importanta misiune externa pe care o avea, reintroducand pe scena diplomatiei mondiale tara dupa razboi. Insa semnatarul Tratatului de Pace, Gheorghe Tatarescu, nu avea sa fie la fel de jovial precum colegii sai de guvern, deoarece incepuse izolarea sa de catre colegii de Cabinet.

IN UMBRA. Dupa intoarcerea delegatiei romane de la Paris, Gheorghe Tatarescu apare din ce in ce mai rar la festivitatile publice. Daca pana in 1947 comunistii se ingrijeau sa-l aiba alaturi pe reprezentantul "lumii vechi" (deoarece le dadea legitimitate), dupa semnarea pacii, situatia se schimba. In a doua jumatate a lunii februarie 1947, o delegatie a guvernului roman se deplaseaza la Moscova pentru a definitiva prevederile acordului economic cu Uniunea Sovietica. Propaganda de partid ignora calitatea lui Tatarescu de ministru de Externe, prezentandu-l in schimb pe Gheorghiu-Dej ca "fauritor de diplomatie". Secretarul general al PCR anunta la 20 februarie semnarea acordului prin care Romania si URSS si-au acordat reciproc clauza natiunii celei mai favorizate.

Incepand din luna martie, Scinteia, Romania Libera si alte publicatii ale PCR sau apropiate Partidului "dezvaluie" anumite nereguli de la Ministerul de Externe, condus de Tatarescu. Simultan, incep "demascarile" de la Finante, minister condus de colegul sau de partid - liberalul Alexandru Alexandrini. Ca reactie la aceste critici, Drapelul, ziarul de partid al PNL-Tatarescu, publica mai multe articole critice la adresa politicii economice a Romaniei si tentativa de etatizare. Tensiunile au culminat la 24 mai 1947 prin publicarea unui memoriu adresat BND de Gheorghe Tatarescu. Acesta critica astfel politica generala a guvernului Groza: "Am ramas, sub raportul productiei generale, ultima tara din lume. Toate celelalte tari sunt in curs de a-si ridica puternic productia si au atins rezultate apreciabile. Noi suntem singura tara in care nu am putut face un pas inainte. Suntem apoi singura tara in care nu s-a putut incepe un plan de refacere". Situatia lui Tatarescu in fruntea ministerului de Externe s-a agravat cateva zile dupa lansarea memoriului, ulterior publicarii Planului Marshall (5 iunie 1947), care prevedea reforme economice in spiritul celor propuse de Tatarescu.

"GATA CU BURGHEZII!". Soarta lui Gheorghe Tatarescu in fruntea diplomatiei romanesti a depins, paradoxal, de cea a adversarilor taranisti Iuliu Maniu si Ion Mihalache. Dupa fuga de la Tamadau, guvernul comunist a desfiintat PNT la 30 iulie 1947, pregatind procesul fruntasilor taranisti. Acesta a inceput la 25 octombrie, acuzatii fiind invinuiti de "inalta tradare". In timpul dezbaterilor s-au facut numeroase aluzii la ineficienta ministerului de Externe in combaterea actelor de "tradare". Tararescu a fost criticat ca nu prevenise fuga din tara a unor diplomati, precum Grigore Gafencu, Constantin Visoianu, Grigore Niculescu-Buzesti. "Dezbaterea" se muta rapid din sala tribunalului in Parlament. Astfel ca la 5 noiembrie deputatul Mihai Dragomirescu convoaca si Comisia de Afaceri Straine pentru discutarea situatiei. De data aceasta, liberaul Tatarescu nu este acuzat doar de relatii cu "tradatorii" taranisti din interior, ci si cu spionii capitalisti. Scinteia reda astfel stuatia: "Servicii din cele mai importante ale Ministerului Afacerilor Externe, legate direct de titularul departamentului, au predat documente secrete spionilor din serviciul unor tari straine si indeosebi ai imperialismului american. Ei au servit ca organe de legatura intre gruparile tradatoare din afara si dinauntrul tarii. Pentru aceste fapte grave este raspunzator in fata parlamentului si a tarii titularul departamentului Afacerilor Straine".

Atmosfera "incinsa" privindu-l pe Tatarescu a fost intretinuta de criticile aspre ale redactorilor Scinteii. Desi in discutie era un demnitar al statului, limbajul nu era deloc conventional. Sorin Toma, redactorul-sef adjunct al oficiosului PCR, sustinea ca "putregaiul de la Ministerul de Externe trebuie extirpat cu toata hotararea si cat mai repede". Mult mai acid si categoric se manifesta Stefan Voicu, in articolul de fond "Demitere, nu demisie": "De luni si luni de zile devenise evident ca ne apropiem de clipa in care corpul sanatos al guvernului va trebui curatit de putregaiuri. Este o vorba veche romanesca: «lupul paru-si schimba, dar naravul, ba». Si mai este inca o vorba: «nu poti invata lupul sa manance iarba». Ministrii liberali, reprezentanti ai marilor bancheri si fabricanti, au incercat permanent sa duca in interiorul guvernului o politica a capitalistilor sabotori si speculanti. Legati prin mii de fire de interesele imperialismului international, au incercat sa intoarca politica actualului regim democrat spre apele sangeroare ale imperialismului".

DEMISIA "DE ONOARE". La 6 noiembrie, a doua zi dupa sedinta Comisiei de Afaceri Straine a Camerei, guvernul s-a intrunit in sedinta de urgenta pentru "dezbateri". Gheorghe Tatarescu si-a inaintat imediat demisia, impreuna cu ceilalti sase membri ai Executivului din partidul sau. Astfel, guvernul Groza a inlaturat si ultimele "urme" ale "partidelor burgheze" din componenta sa.

"CABINETUL NEGRU", IN ACTIUNE

Epurarea ministerului de Externe de cadrele "vechi" a fost grabita si de "descoperirea unor scurgeri de informatii secrete" catre liderii "partidelor istorice". La sfarsitul anului 1946-inceputul anului 1947, Siguranta a interceptat un serviciu de informatii paralel in interiorul ministerului, condus de Victor Radulescu-Pogoneanu, numit "Cabinetul Negru". Acesta facea legatura intre Iuliu Maniu si diplomati emigranti cum ar fi Grigore Gafencu sau Viorel V. Tilea. Cu ajutorul altor functionari din minister, Victor Radulescu-Pogoneanu obtinea copii ale unor documente strict secrete, pe care le inainta ulterior fruntasilor taranisti. Sediul "retelei" se afla intr-o casa inchiriata pe numele unui diplomat polonez din Parcul Jianu (actuala zona Aviatorilor). Desi Siguranta avea cunostinta despre scurgerile de informatii, nu a luat masuri, strangand probe pentru compromiterea "retelei de spionaj". "Cabinetul Negru" si-a incetat activitatea dupa incidentul de la Tamadau, soldat cu arestarea liderilor national-taranisti, printre care si Victor Radulescu-Pogoneanu. Acesta a primit o sentinta de 25 de ani temnita grea, iar colaboratorii sai pedepse cuprinse intre 2 si 15 ani de inchisoare. Au fost totodata folositi ca martori si acuzati in alte procese politice ale vremii.

CITITI MAINE EPISODUL 151 Comunistii preiau fraiele diplomatiei romanesti. Prin indepartarea lui Gheorghe Tatarescu de la Ministerul de Externe, Partidul Comunist Roman cucereste si ultima "reduta" din guvernul Groza. Revista americana Time, acasa la Ana Pauker, in 1948. Datorita faptului ca a fost prima femeie din lume ministru de Externe, Ana Pauker a intrat in atentia presei mondiale. In vara anului 1948, un redactor al revistei Time a sosit la Bucuresti pentru a face un reportaj despre "Tovarasa Ana".