Sovieticul Vasile Luca

Dupa ultimatumul dat Romaniei pentru cedarea Basarabiei si a Bucovinei de Nord, in iulie 1940, se instaleaza administratia sovietica la Cernauti, iar Luca este scos din penitenciarul unde-si executa pedeapsa si sarbatorit ca erou al clasei muncitoare oprimate de romani. Fapt pentru care primeste cetatenia sovietica si devine deputat in Sovietul Suprem al Ucrainei pana in septembrie 1944, cand revine la Bucuresti.

Personajul Vasile Luca este unul emblematic pentru istoria comunismului romanesc. Viata lui este cel putin la fel de uimitoare ca si cea a lui Lucretiu Patrascanu. Spre deosebire insa de acesta, istoricii au acordat putina atentie lui Luca, cazul sau nefiind unul potrivit in teza simplista a "luptei pentru putere" in tarcul careia au plasat intreaga istorie a Partidului Comunist.

Nascut intr-o familie de secui din Transilvania, Luca Laszo a ajuns dupa moartea tatalui sau intr-un orfelinat din Sibiu. Inrolat din greseala in armata la 17 ani, in "divizia secuiasca", ajunge sa lupte tocmai impotriva revolutiei lui Bela Kuhn. Din intamplare in intamplare intra in "activitatea revolutionara" inainte de infiintarea PCdR. Datorita anchetei si procesului in care a fost condamnat in toamna lui 1954, despre dedesubturile vietii de revolutionar de profesie avem prilejul sa aflam multe amanunte in dezacord cu versiunile oficiale. Bunaoara, faptul ca Luca devine militant comunist, fiind platit pentru aceasta. Sau ca tradarile la Siguranta se produceau din chiar indicatiile primite de la legatura superioara de partid care cerea recunoasterea faptelor cunoscute deja de catre agenti. In toata perioada ilegalitatii, Luca detine diverse si importante functii in PCdR, este arestat si inchis de mai multe ori, desi declaratiile pe care le face cu asemenea prilejuri vor conta dupa 1952 ca dovezi ale colaborarii cu Siguranta.

Peripetiile vietii sale sunt de roman. Norocul pare sa fi dat dintr-o data cu carul peste el, chiar daca in primavara lui 1940 incepe cu un ghinion. Ca secretar al CC al PCdR, impreuna cu doi tovarasi (Zighelboim si Rusnac) au vrut sa treaca in Uniunea Sovietica pentru a prelua legatura intrerupta cu Cominternul. Calauza ii lasase in fata unor carari, spunandu-le ca sunt deja pe teritoriul sovietic. Sunt arestati insa la 4 aprilie de granicerii romani si condamnati la opt luni inchisoare pentru trecere frauduloasa de frontiera (plicul cu raportul catre Comintern izbutisera sa-l arunce, neobservati, in noroi). Dupa ultimatumul dat Romaniei pentru cedarea Basarabiei si a Bucovinei de Nord, in iulie 1940 se instaleaza administratia sovietica la Cernauti, iar Luca este scos din penitenciarul unde-si executa pedeapsa si sarbatorit ca erou al clasei muncitoare oprimate de romani. Fapt pentru care primeste cetatenia sovietica si devine deputat in Sovietul Suprem al Ucrainei pana in septembrie 1944, cand revine la Bucuresti.

Urmeaza pe teritoriul sovietic un periplu incalcit datorita misiunilor ce i se incredinteaza, misiuni cu care nu se va putea lauda, in gura mare, la Bucuresti. Mai intai va fi trimis pe front (in nici una dintre declaratiile sale nu vom gasi amanunte despre aceasta etapa, considerate, probabil, secrete). In 1943 este chemat la Moscova pentru a fi trimis la Academia Militara, unde se intalneste cu Ana Pauker, in acel moment reprezentanta comunistilor romani la Comintern. Dupa desfiintarea acestuia, Ana Pauker lucra - dupa spusele lui Luca - "la sectia romana a unui institut care se ocupa cu problemele reeducarii prizonierilor si, in afara de aceasta, conducea si Radio Romania Libera". Dupa obtinerea aprobarilor de la directia politica a armatei, Luca devine colaboratorul Anei Pauker la respectivul "institut".

O ocazie fericita, prilejuita tot de Ana Pauker, este cunostinta cu Betti Birman, viitoarea Elisabeta Luca. Revenita (dupa o lunga si sinuoasa calatorie, cu un intermezzo parisian) de pe frontul din Spania, Betti fusese incadrata jurnalista la Radio Romania Libera. In aceasta calitate fusese trimisa de sefa ei sa-l ajute pe Luca (deficitar si la exprimarea orala in romaneste!) sa-si scrie autobiografia. Intre timp, Luca inregistreaza noi succese. "In aprilie 1943, declara el, am plecat la scoala antifascista din regiunea Ivanovo - unde am activat pana in toamna anului 1943, cand m-am reintors ca profesor la o alta scoala mai superioara (sic!) langa Moscova." Primeste alte misiuni, dintre care cea mai importanta este vizitarea lagarelor de prizonieri pentru recrutarea si constituirea diviziilor "Tudor Vladimirescu" si "Horia, Closca si Crisan". Urmare a unor asemenea merite, in Armata Romana Luca este incadrat cu gradul de general de brigada. In primavara si vara lui 1944 Luca se afla cu trupele sovietice in Moldova. La Botosani sta circa trei saptamani impreuna cu Ana Pauker si vorbesc indelung despre planurile politice ale viitorului romanesc.

Ca reprezentanti recunoscuti de catre sovietici ai comunistilor romani sunt convinsi ca vor detine primele functii - Ana dintai, Luca al doilea. Vestile despre evenimentele de la 23 august sunt o surpriza neplacuta. Se vor acomoda repede situatiei, mai ales ca sunt primiti, la Bucuresti, cu reverenta cuvenita. Ana este considerata, conform disciplinei de partid, numarul unu. Iar Luca devine curand presedintele Frontului National Democrat, o organizatie-platforma pentru ascensiunea comunistilor la putere. Astfel ca in ceea ce va fi numit "regimul de democratie populara", cetatenii sovietici Ana Pauker si Vasile Luca joaca, intr-adevar, cele mai importante roluri.