x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

13 noiembrie 1989

0
13 Noi 2009 - 00:00

● Florenţa Albu ● Leonard Gavriliu



Cine o fi făcând versuleţele astea care sunt scandate în cor la dis­cursurile lui Ceauşescu? Pentru că trebuie să fie rimate, ritmate!
Cel ce s-a vrut chiar poet odată, nenorocind imnul naţional (un cântec patriotic mai vechi, adus la zi!) şi care susţine "arta amatoare"; cel care nu pierde nici un prilej - discurs, fără a cita versuri din Coşbuc (încurcându-l adesea cu Eminescu), doreşte ca asemenea laude, ovaţii, să ţopăie pereche, ca la hora cu strigături.

Deci, fac eu a nu ştiu câta corectură a blestematului de număr şi iar îl înjur pe acel "creator" naiv, spontan, vezi Doamne, care le brodeşte la comandă: "Ceauşescu, România - stima noastră şi mândria"; şi iar o halcă de discurs, şi iar: "Ceauşescu - comunism, România, eroism"; sau "Ceauşescu reales - la al XIV-lea congres..."

Când toată Europa de Est se ridică, dărâmă foştii zbiri, el vrea să-şi audă numele şi grozăvia rimând mereu cu România!
Ascult posturile străine care anunţă prăbuşirea idolilor şi dom­niilor din lagăr - după Polonia şi Ungaria, Basarabia, Ţările Baltice şi acum Germania, dărâmarea zidului Berlinului; iar în ultima vreme, schim­bările din Bulgaria, atacurile împotriva lui Jivkov, a corupţiei regimului, sistemului de oprimare... Acum se vorbeşte tot mai mult despre evenimentele din Cehoslovacia. Se mişcă toată lumea din jur, toată împărăţia stalinistă, cad mereu alte dictaturi care au impus socialismul cu forţa, de peste 40 de ani. Comunismul - religia care trebuia urmată, ca orbii parabolei, până când dau în groapă... Uite că am dat în groapă, în prăpastie - şi ideea - dogma - religia se dovedesc a fi tot dictaturi, interese, corupţie - regimuri falimentare.

Ar trebui să ne urnim, să ne ridicăm cu toată lumea din jur, să detronăm odată dictatura, impostura. Dar noi trecem printre miliţienii, militarii, gărzile patriotice, securiştii - aceste "formaţiuni de bază" combinate care apar peste tot: pe străzi şi în pieţe, în staţiile de metrou şi în răspântii; şi noi ne strecurăm prin­tre ei, să nu-i atingem, să nu ne atingă - ne luăm porţiile lunare, câte sunt; pentru toate celea se cere buletinul, trebuie să dovedim că avem dreptul să ne luăm sfertul de kilogram de salam mizerabil, chilul de carne din resturi de carne, cele zece ouă şi jumătatea de pachet de unt... Porţii şi porţioare, pe legiti­maţie. Astfel că, în vitrinele din interiorul magazinelor zac pachete de carne, untul şi ouăle şi brânza; se văd acolo, sub geamuri, din abundenţă - şi nimeni nu le cumpără; încât străinii care se mai rătăcesc la noi, ziarişti sau delegaţi la congres pot zice: uite, domnule, ce sătui, ce năzuroşi sunt românii ăştia! De unde să ştie că porţiile la care avem dreptul sunt minime şi că, de obicei, calitatea lor este mizerabilă, păstrându-se de poză caşcavalul şi specialităţile...
Florenţa Albu, Zidul martor (Pagini de jurnal) 1970-1990, Bucureşti, Cartea Românească, 1994, p. 427
Intru în biroul şefului oficiului de pensii al Sectorului 3 şi, timp de circa două ore, urmăresc modul în care tovarăşul Cerbu rezolvă dosarele de pensionare aduse de delegaţii din întreprinderi şi instituţii sau prezentate chiar de candidaţii la pensio­nare. M-a impresionat o bătrânică de la "Metalica". Zicea: "Eu la muncă nu mă mai duc, m-am săturat să bat drumurile, m-am plictisit! Daţi-mi cât mi-aţi da, o mie de lei, o să mă­nânc numai biscuiţi, da' la muncă nu mai merg, s-aud cum îşi bat joc de mine ăi de-acolo, zicând că încurc treburile, că mă caută moartea pe-acasă şi nu mă găseşte...".

O altă bătrânică, cadru didactic la viaţa ei, cu vreo 12 ani munciţi, împlinise vârsta şi venea cu dosarul. Avusese de crescut cinci copii şi nu mai putea merge la muncă. Etc.! Episcopul Suciu! (Univ.).

În fine, am intrat în posesia deciziei de pensionare. Voi primi 3.109 lei lunar. În 1980 salariul meu se ridica doar la 3.170 lei. Dar se adaugă "vechimea"!

Doamne, ce-am mai orbecăit pe şantierul "centrului civic", până să dau de străzile altădată des călcate: Parfumului, Labirint, Romulus, Ma­tei Basarab etc. Oficiul de pensii, într-un "fundac", Intr. Ceauş Radu nr. 3, într-o clădire ruinată, ca pentru cei scoşi la periferia vieţii.
Leonard Gavriliu, Jurnalul anului revoluţionar 1989, Paşcani, Editura Moldopress, 2004, p. 87
Citeşte mai multe despre:   jurnale personale

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de