x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

19 mai 1989

0
19 Mai 2009 - 00:00

● Alexandru Tatos ● Mircea Zaciu ● C. Trandafir



M-a sunat ieri Mircea, fratele meu. Ştiam de la Mircea Daneliuc că Peter Scarlat l-a căutat, spunându-i că ar fi posibil să capăt o bursă în SUA. Mircea, fratele meu, îmi confirmă asta: Peter a fost extrem de amabil şi urmează să primesc o scrisoare de la el, cu detalii (sper s-o primesc). Deci se pune pe roate o chestiune care ar putea fi foarte benefică (sic!) pentru mine. Să dea Dumnezeu să iasă!
Pe de altă parte, întotdeauna se iveşte ceva, am de făcut un film sau altceva care să mă reţină: cum se întâmplă şi acum, când am intrat în producţie cu scenariul lui Everac. Să sperăm că lucrurile se pot aranja. Să dea Dumnezeu!
Alexandru Tatos, Pagini de jurnal. Ediţie alcătuită de Liana Molnar-Tatos, Bucureşti, Editura Albatros, 1994, p. 533-534


La Mireş, pentru prima inspecţie. Drum apoi la Şomcuţa, cu profesorul Bârlea, geograf, foarte simpa­tic, mă ajută să caut în cimitirul ora­şului piatra funerară a străbunicului, dar nu găsim nimic. Nici la Primărie, unde speram să dau (în arhivă) peste unele date. Peisajul, în schimb, îmi amin­teşte o sumedenie de mărunţişuri legate de bunici. De bunica, întâi, cum a venit odată, primăvara, când eram bolnav la pat, cu un buchet de ghiocei de dimensiuni neobişnuite, aşa cum n-am mai văzut de atunci şi îmi închipuiam că amintirea doar îi hiperboliza. Dar nu, găsesc aici o specie locală de ghiocei, li se zice "luşte", aidoma cu cei din depărtata amintire. Văd şi multe narcise, aici le zice "cocorâţe", aşa mi le aminteam şi eu din co­pilăria de la Satu-Mare. Locurile şi ele aduc valuri de amintiri (ecouri) despre bunici: Finteuş, Pribileşti, Fersig, probabil sate unde bunicul a dăscălit. Păduri de stejar. Poate de aici şi numele unui sat: Stejera. Hi­dea­ga, alt loc auzit în copilărie, în casă. - Seara, vizită la Horia Ursu. Lungi discuţii literare. Apoi, la doamna B., psihiatra, soţia pictorului. Ne povesteşte despre studentul care s-a sinucis la disecţii, în faţa colegilor, injectându-şi formol în carotidă. Despre Iadăra, Tulgheş - sate sacrificate? Speranţa, mereu jegoasa spe­ranţă: n-o fi chiar aşa... va fi cumva... se va schimba. Doar în zona asta s-a născut expresia "că niciodată n-o fo' să nu hie cumva!". - Patefonul vechi, cu discuri "Co­lumbia", "His Master's Voice" - as­cul­tate în copilărie, la Vii. Vocea lui Za­vaidoc, "Să nu te superi că te-njur", "Parlez-vous français?", "Yvon­ne", "One step", fox-troturi din anii '30 - toate îmi aduc în auz serile din casa unchiului Felix sau de la Vii, în vacanţe, adunaţi pe verandă, în lumina misterioasă a unei imense lămpi de petrol. O lampă de majo­lică, aşa cum îmi dorisem, cum B. spunea că se mai găsesc la Timişoa­ra - pro­babil din casele şvabilor plecaţi în Germania, şi mă chema să vin să-mi cumpăr una.
De atunci îmi scria ironic-duios "Dragă Aladin". Lampa n-am mai ajuns s-o cumpăr, iar cea de la Vii s-a pierdut de mult, de mult...
Mircea Zaciu, Jurnal IV, Bucureşti, Editura Albatros, 1998, p. 441-442


După ore şi după o bere (pardon, două) consumată împreună cu Biţă, plecăm la Bucureşti, cu un autocar enorm, pentru specta­colul "Vassa Jeleznova" de Ma­xim Gorki. Sunt în măgăoaia elegantă profesori şi liceeni, proful de rusă Victorian, cel mai apropiat inimii mele, că are umor. La microfonul din autocar prezint, în trei mo­men­te, autorul, piesa, interpreta­rea de acum de la Teatrul Na­ţio­nal. Mă acompa­nia­ză "rusnacul" armean prahovean. Timp excelent. Oprim la "Paralela45" pentru gustări, suc şi... bere. La fel se în­tâmplă şi când ajungem la Ro­mâneşti. La teatru ajungem la ora 17:50 şi spectaco­lul începe la 18:00. Numai bine. Şi ce spectacol! E pus în scenă de Ion Cojar şi interpretat magistral de George Constantin (fratele Vassei), Florina Cercel (în rolul ti­tular), Mircea Albulescu (Căpita­nul Jeleznov), Ta­mara Creţulescu (Na­talia), Mag­dalena Cernat (Lud­mila), Ol­ga Delia Ma­teescu (Raşela), Rodica Mureşan (secretara), Alexandru Hasnaş (administratorul Grot­chih), Gh. Cristescu (Melni­kov), Vasile Fi­li­pes­cu (cântă­­reţul!) în rolul Pia­ter­kin. Sunt în scenă şi trei studenţi la teatru: Ruxandra Enescu, Oa­na Ioachim şi Adrian Ciobanu. Aplau­ze vreo şase-şapte minute. Noi, provincialii, cu gura căscată şi meşteri la bătutul din palme. Fără alte comentarii, că nu-i lo­cul. Trec pe la Vio, la Că­mi­nul ei de pe Rosetti, dar ea e plecată la... Câmpina, acasă, unde o şi găsesc la întoarcere (23, 17). Adorm (!) fericit.
C. Trandafir, Jurnal în curs de apariţie la Editura Libra
Citeşte mai multe despre:   jurnale personale

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de