23 noiembrie 1989

● Monica Lovinescu ● Titel Constantinescu ● Nina Cassian ● Mircea Zaciu ● Leonard Gavriliu

De la Mihai Dinu Gheorghiu: Dan Petrescu nu mai e arestat. A vorbit cu socrii lui la telefon. Avertizez Europa Liberă, BBC-ul, Vocea Americii, ziarele. (Arestat propriu-zis n-ar fi fost nici înainte, după cum mi-a comunicat mai târziu Dan Petrescu, notă ulterioară M.L.).
Monica Lovinescu, Pragul. Unde scurte V, Bucureşti, Humanitas, 1995, p. 232


Fr. Mitterand, preşedintele Franţei, despre România, apropo de mişcările de eliberare existente în celelalte ţări din est: "La Bucureşti, tăcere! O tăcere ca un strigăt!". Poem scurt, trist, deprimant.
Titel Constantinescu, Frica şi... alte spaime, Bucureşti, Editura Victor Frunză, 1996, p. 340


Ce caut eu în America? Aceeaşi perplexitate, după patru ani şi mai bine, mă domină. Oare sunt gata moartă? Cine sunt? Mai sunt? De ce mai sunt?
Nina Cassian, Memoria ca zestre, Cartea a III-a, 1985-2005, Bucureşti, Institutul Cultural Român, 2005, p. 91


Ieri, la Uniune, la orele zece, s-o întâlnesc pe doamna K. Aceeaşi zi calmă, însorită, adevărat miracol pentru anotimp. Calea, pustie. Rar, câte o maşină. Nimeni prin preajmă. Oraşul părea mort, totul e concentrat în zona congresului. Nici în curtea Uniunii nu e ţipenie. Încerc să văd dacă am pe cineva pe urmele mele, paznicii auzi­se­ră limpede unde şi când trebuia să ne întâlnim cu soarca lui Mircea. Nimeni (aparent măcar). Doamna Lena apare după câteva minute. Să intrăm? Ori să ne plimbăm pe străzile din cartier? Cum e mai bine? Decidem să ne plimbăm, în larma străzii putem discuta mai fără grijă. Din când în când ne uităm înapoi dar nu părem a fi urmăriţi. Azi Lena arată mai bine, pare mai odihnită, dar încă o dată mi-e evidentă îmbătrânirea şi starea ei tensionată. Îi explic scopul vizitei ratate şi îi trec plicul cu suma adunată pentru Mircea. Grijile lor, foarte mari. Trăiesc o psihoză de penitenciar. Nu pot fi vizitaţi, nu pot da sau primi me­saje telefonice etc. Copiii au început să se resimtă tot mai mult. Mircea e în alte stări, deşi a reuşit să se reapuce de scris, ceea ce îi face bine. Iese uneori, în­soţit, până la Uniune. Paznicii, ciudat, rămân la poartă, în interiorul Uniunii el poate întâlni pe cine se ni­mereşte ori cu cine are - pe căi oco­lite - stabilită o întrevedere. Câteva epi­soa­de hazlii, cu paznicii, care par şi ei încurcaţi, ba chiar îl simpatizează pe M. Comentarii. Dar cât poate dura starea asta? Uneori simte că înnebuneşte. Maşa rezistă bine, dar toţi se întreabă ce se va întâmpla cu ei într-o bună zi? Am vorbit, aşa, de multe altele, peste o oră, bătând străzi izolate, apoi ne-am despărţit. Am promis să mai facem rost de bani, să încerc să-i mai caut.

Ziarele reproduc cuvântarea lui Dere la Congres, ca delegat al organizaţiei municipiului Bucureşti: congresul întruneşte în "aula patriei" între­gul popor, "este un congres al poporului român pentru viitorul poporului român. Ca scriitor, eu simt această vastă dimensiune şi sunt convins că exprim gândul tuturor scriitorilor din România implicaţi cu tot talentul şi puterea lor de muncă şi creaţie în cea mai înălţătoare operă...." etc. etc. În acelaşi limbaj de lemn. Bietul scriitor român!
Mircea Zaciu, Jurnal. IV, Bucureşti, Editura Albatros, 1998, p. 455-456


Nu mă pot ocupa de Ernst Mach şi asta e tragic. Dar mai am puţin şi scap la libertate. "Patria mea este libertatea" - iată un posibil titlu de carte! Deocamdată nu am patrie, dar trebuie să am.
D. Vatamaniuc îmi spune că Vero­nica Gană ar vrea să stăm de vorbă pe marginea vol. XV Eminescu. Îi semnalez că la pagina 185 a "Vieţii lui Eminescu" de George Călinescu se citează "versuri în nemţeşte" dedicate de poet unei actriţe vieneze, versuri pe care nu le-am întâlnit în "textele germane". Nu este indicat numărul manuscrisului. Se vor face cercetări. "Ar fi o scăpare copilărească", i-am spus profesorului, care a promis să clarifice chestiunea.
Leonard Gavriliu, Jurnalul anului revoluţionar 1989, Paşcani, Editura Moldopress, 2004, p. 89