Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
● Sanda Stolojan ● Monica Lovinescu ● Titel Constantinescu
Noutăţi din Ungaria: acolo se fac mari experienţe. Budapesta este un laborator politic unde intelectualii caută formula care le-ar permite să treacă de la comunism la democraţia de tip occidental. De unde îşi trag ei cultura politică, după patruzeci de ani de regim totalitar? Organizaţia tineretului comunist maghiar tip Komsomol sau UTM (sic!) s-a dizolvat mai deunăzi. Presa şi radioul câştigă mai multă libertate în fiecare zi. Gravitatea situaţiei din România pare să-i preocupe pe intelectualii unguri în afara chestiunii Transilvaniei. Paradoxal, ungurii pot juca un rol în soluţionarea dramei româneşti. Îndrăznesc să profetizez (sic!): dacă România supravieţuieşte dezastrului lăsat de trecerea lui Ceauşescu (ceea ce nu este chiar aşa de sigur), atunci ea va trebui neapărat să schimbe orientarea, să devină o ţară central-europeană. Amara experienţă a comunismului, combinată cu tirania unui despot local, o va fi detaşat pentru totdeauna de trecutul ei oriental şi "păşunist". Va trebui să se schimbe sau să dispară.
Sanda Stolojan, "Nori peste balcoane". Jurnal din exilul parizian. Traducere din franceză de Michaela Slăvescu. Revizuită de Sanda Stolojan, Bucureşti, Humanitas, 1996, p. 296
Autorităţile comuniste din România, care n-au bani să-şi hrănească populaţia, dispun în schimb de fonduri disproporţionate pentru a-i îndemna pe turişti să viziteze ţara unde curg laptele şi mierea.
Operaţie întrutotul păguboasă. Mai întâi, pentru că mai tot omul ştie acum, după cele citite prin ziare şi mai ales din imaginile de la televiziune, că România a devenit un fel de enclavă a totalitarismului absolut, într-o Europă răsăriteană peste care bate vânt de perestroika şi glasnost, o Europă înfierbântată, mai ales la Moscova, Budapesta şi Varşovia, de metamorfoze spectaculare.
Apoi, fiindcă dac-ar fi străini care să nu cumpere ziare şi să nu deschidă televizorul, le-ar fi de ajuns să facă o călătorie în ţară pentru a se dumiri.
Chiar dacă au parte de hoteluri zise de lux şi de spectacolul mării, pe care nici un regim din lume nu-l poate schimba, le ajunge să asiste la tratamentul rezervat indigenilor pentru a înţelege.
În sfârşit, străinul care nu se încadrează într-un grup se vede suspectat de a fi un gazetar potenţial, şi e urmărit fără mari precauţii de-a lungul şederii sale, ceea ce îi îngăduie să se identifice mai lesne cu condiţia românească şi să simtă pe pielea lui statutul de fugărit posibil al oricărui băştinaş.
Totuşi, cum nu există urmă de logică în reacţiile oficiale ale Bucureştiului, se cheltuiesc sume enorme cu această reclamă nu doar inutilă, dar la limită primejdioasă pentru un regim ce speră să-i ţină pe turişti într-o rezervă aparte, despărţindu-i de localnici.
Astfel, la Paris, în ultima vreme se etalează pe zidurile metroului mari panouri publicitare cu un peisaj variat: mare, munţi, mănăstiri, incitând pe parizieni să-şi petreacă vacanţa în România tuturor visurilor la nişte preţuri sfidând orice concurenţă.
Şi, pentru prima oară - dovadă că a ajuns de notorietate publică acest caz nefericit al României -, panourile se văd acoperite de inscripţiile trecătorilor. Am notat printre ele următoarele formule: "lagăr de concentrare", "Ubu Bucarest", "Opération-Villages", ca şi tot felul de remarce injurioase la adresa cuplului Ceauşescu; din când în când, chiar un apel patetic pentru Doina Cornea, al cărei nume a ajuns să se confunde cu tot ce este opoziţie în ţară. Pe câteva panouri, un desen înlocuia orice text: un ţarc de sârmă ghimpată.
Monica Lovinescu, Pragul. Unde scurte V, Bucureşti, Humanitas, 1995, p. 168-169
Br. ne povesteşte câte ceva de la "Centrul civic". S-a construit şi un adăpost antiatomic, cerut desigur de Ceauşescu. Adăpostul era gata pentru "sfeştanie". Vine "regele" cu "regina" după el. Să vadă, să cerceteze. Totul ar fi în regulă. "Regina" însă strâmbă din nas. Întreabă oarecum mirată: "Şi cum, noi vom sta aici, împreună cu toţi ceilalţi din Comitetul Central?!" Arhitecţii ridică din umeri. Şi iar încep constructorii să spargă ceea ce zidiseră şi să se ia totul de la început. Acum, "ei" au propriul lor adăpost. Şi nu s-a găsit nimeni să-i împingă acolo, înăuntru, şi să fie bine ferecată uşa după ei şi... şi...! (...) În cealaltă clădire de pe malul Dâmboviţei, tot palat, la staţia "Eroilor", unde se tot spune că se construieşte "Muzeul muzeelor" sau "Muzeul recunoştinţei" (?!), pe locul unde a fost cândva un hipodrom, apoi un parc, aflăm tot de la Br. că se va face un muzeu istoric cu o sală imensă, tot parterul, unde va fi "panteonul", acolo vrea Ceauşescu să fie "aşezat" când va fi să se "aşeze". Extraordinar! Napoleon în Domul Invalizilor! Regii babilonieni! E clar: se crede zeu! Pe bunele! Iar ea - Nefertiti!
Titel Constantinescu, Frica şi... alte spaime, Bucureşti, Editura Victor Frunză, 1996, p. 318
Citește pe Antena3.ro
