Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
● Monica Lovinescu ● Mircea Zaciu ● Titel Constantinescu ● Ştefan J. Fay
După cum anunţase, Gabriel Andreescu a început greva foamei la conferinţa post-Helsinki, unde regimul din România ar urma să fie condamnat. G.A. a vorbit cu Mihnea la telefon o jumătate de oră. Virgil va relua emisiunea pe care i-o dedicase. Pregăteşte şi două "Povestea vorbei" cu versurile interzise ale lui Dinescu. Alege muzici adecvate cu toţi moderniştii (deloc postmodernişti) de la Kagel la Eloy. Neuitând însă nici bocetele...
Chiar dacă nu e cazul să "bocim" acum, când se ridică totuşi câteva voci şi la noi, situaţia din ţară nu e prea trandafirie în contextul sud-est european. Şi nu doar (octogenarii de la Pekin par a nu mai putea face faţă revoltei studenţeşti, şi au decretat starea de asediu). La Moscova se învaţă jocurile parlamentare ale cvasidemocraţiei. În Polonia, Solidarnosc a câştigat partida. În Ungaria mijeşte pluralismul. Evident, am sperat prea mult şi prea deseori - revoluţia maghiară, primăvara de la Praga etc. - ca să mai privilegiez nădejdea. Dar, chiar dacă agonia comunismului va mai dura, procesul s-a inversat: nu intelectualii occidentali sunt cei care privesc spre Moscova, ci intelectualii din Est spre democraţie, capitalism şi Occident.
Nu doar intelectualii, de altminteri. Virgil tot spunea, cu ani în urmă, că "revoluţia" de la Moscova va fi provocată de un personaj important din aparat, care-şi va face un nume în istorie dărâmând sistemul ce i-a dat naştere. Râdeam de el pe atunci, dar azi, ce oare înfăptuieşte - conştient sau nu - Gorbaciov? La limitele imperiului, revolta poate fi zdrobită de Armata Roşie. Dar în epicentru?
Deocamdată însă România, cu Haplea al ei balcanic (vorba lui Dinescu), rămâne pata neagră a absurdităţii totalitare.
Monica Lovinescu, Pragul. Unde scurte V, Bucureşti, Humanitas, 1995, p. 182
Adrian Popescu, întors din Italia. Cum l-au jefuit în Sicilia, în timp ce era în vizită la un distins "Profesore", membru, ca să vezi!, al Mafiei. Mafia, la treabă. Tot ce li s-a luat nu valora decât câţiva "soldi", nici persoana poetului nu avea vreun interes special pentru tâlhari, dar poate că totuşi Mafia căuta ea ceva... Uluitor, i-au recompensat, i-au cadorisit cu haine cumpărate ad-hoc şi cu diverse alte lucruri bune. Încât, poate zice bogdaproste Mafiei!
- Despre Rolando Certa, mort în condiţii misterioase la Budapesta. Surorile lui jură să se răzbune. - Masă la Vasile Igna, unde e şi Dimitrie K., venit în vizită. Mă invită călduros în Grecia, la ei: ca şi cum eu aş putea pleca aşa, când îmi trece prin cap! Oh, occidentalii ăştia! - Vasile pleacă în China, călătorie oficială de trei săptămâni. Nu-l invidiez: Asia nu mă atrage, nu mă interesează, n-o înţeleg, mă sperie. - Puţin echilibru, după marasmul ultimelor zile. Vreme ploioasă, căldură umedă, de seră. Nici o veste de la ai mei. Parcă m-au uitat de tot. Curios sentiment al părăsirii, cu care trebuie să mă obişnuiesc. La drept vorbind, exagerez, mă complac în asemenea "răsfăţ neurotic".
Vis cu Ina, ciudat. N-o visasem niciodată. Pun totul în legătură cu Niki: va fi discutat cu ea? Va fi acceptat ea să facă ceva pentru mine? Greu de crezut. Şi totuşi, de ce am visat-o? - Marian şi Doru, la mine. Marian, pregătiri de plecare în Italia. Totul s-a rezolvat aproape "miraculos", încât acum el se teme că urmează - vorba lui Caragiale - "ţal!". Îi arăt că e pe o pistă greşită, să aibă încredere în flerul meu: nu i se va cere nimic, problema lui a fost decisă mai sus, încât "localii" au rămas stupefiaţi, ei îl privesc pe Moş ca pe un Buddha şi se miră că cineva poate ajunge atât de uşor în preajma lui. E clar că Moşu i-a fost util de astă dată. De altfel, Ana Blandiana i-a spus că îi căzuse cu tronc Moşului, că l-a simpatizat de la prima vedere, ceea ce i-a adus apoi noroc. Telefon de la
N. Florescu, să-mi ceară un text despre N. Manolescu ("Profiluri contemporane"), dar îl vrea cam repede. Accept, deşi nu ştiu cum o să mă descurc.
E limpede, aş dori să scriu ceva despre Niki, dar cu oarecare teamă. Mai sunt şi sentimentele mele de prietenie pentru el, care mă înhibă în actul critic propriu-zis. Realizez şi că e vorba despre (probabil) un text aniversar, căci N. face la toamnă 50 de ani!
Mircea Zaciu, Jurnal. IV, Bucureşti, Editura Albatros, 1998, p. 444-445
Şi un excelent Alceste, tot la "Bulandra", jucat de Virgil Ogăşanu în "Mizantropul" de Molière. Replicile tăioase, patetice, dezvăluind extraordinare acuzaţii politice, atât de potrivite Epocii de Aur de la noi, au făcut să freamăte sala. N-am mai auzit în nici o piesă, până azi, asemenea replici, atâta exactă trimitere la tragedia noastră! Tot Molière, săracul! Probabil numele marelui clasic francez a făcut să treacă acest text prin cenzura consiliilor care vin să vadă spectacolele şi să le dea aprobarea, obbişnuiţi mai toţi să creadă că piesele lui Molière sunt scrise ca să râdă lumea! Altfel, un Ogăşanu fantastic, uluitor, mare curtă, ştie de unde şi cum să accentueze ce trebuie accentuat! Pauzele, cezurile, creşterea ritmului până la strigăt sunt acoperite de ropote de aplauze. El e totul: acuzator, judecător, tunând, fulgerând, condamnând. De mult merita Ogăşanu un astfel de rol. Aplauze! Aplauze! Când ieşim din tearu, ora 21:00, încă lumină, în faţa noastră, ca o ameninţare pentru aplauzele noastre sincere, ne-ntâmpină gigantica, jignitoarea clădire a "centrului civic", în care se va ascunde ca-ntr-un labirint cel la care ne-am gândit mereu toţi din sală, ascultând tiradele acuzatoare ale lui Alceste-Ogăşanu-Molière! Profilată pe cer, uriaşa cazemată vine spre noi, ameninţându-ne!
Titel Constantinescu, Frica şi... alte spaime, Bucureşti, Editura Victor Frunză, 1996, p. 322-323
Mille voix rauques... ultima carte a lui Marcel are frumuseţi impresionante. Pentru a câta oară pomeneşte de prieteni, lui pentru noi?
Ştefan J. Fay, Caietele unui fiu risipitor. Fragmente de jurnal, Bucureşti, Humanitas, 1994, p. 282
