x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Jurnale personale: 25 februarie 1989

0
25 Feb 2009 - 00:00

Vreme neverosimilă. Primăvară precoce, soare cald. În sud ar fi peste 20 de grade. La amiază, plimbare cu G., întors de la Bucureşti. Îmi dă o versiune sui-generis a peri­co­lului ca romanul lui să fi fost oprit. Dar el a "rezolvat": a alergat pe la cc, pe la şeful de cabinet al cu­coanei, pe la adjunctul lui Bobu, la propagandă, apoi la Moşu – peste tot.



Ar fi fost vorba despre un de­nunţ, poate plecat din urbe, către un consilier al lui C., care consilier ar fi predat textul generalului Ol­teanu. Iar generalul a dispus ca cei de la Consiliu să recitească roma­nul şi să refereze. Or, de data asta CCES trebuia să fie solidar (de vreme ce cartea apăruse cu aprobarea lor!), aşa că referatul ar fi fost favorabil. G. susţine că ar fi ame­ninţat să "facă urât" dacă cei de la editură (aşa cum se sugerase) ar "plăti" pentru apariţie. Căci el – zice – nu e Ana Blandiana. Apoi mă con­sultă, nefiind sigur că l-am cre­zut: "Bine am făcut?". Iar eu: "Bine, G.", nu puteam să-i spun că nu-l credeam capabil să "facă urât". – Găsit la bibliotecă interviul din Orizont: e al lui Mikó Ervin, ciun­tit (de el ori în redacţie). Iată ce pă­ţesc, cedând la cererea lui Mikó, ­fă­ră să pot apoi controla ce şi cât se ta­ie, ce şi cum apare! Furios la culme.
După-masă, ca să-mi revin, lungă plimbare prin parc, miroase a iarbă, pământ umed, fum de la grădinile din jur. Apoi la Jean, unde vin şi Angela cu Adrian P., acesta întors de la Bistriţa. Îmi confirmă că Romul Munteanu a luat apărarea romanului lui Cotuţiu. Încolo, la Bistriţa, l-a îmbrobodit un veleitar, Raus, socrul lui Gabriel Gafiţa, care s-a trezit şi el "romancier". Face mare caz de "rezistenţa" lui din timpul ocupaţiei hortyste. Ar fi fost medicul oraşului Bistriţa, după care, prin anii '50, renunţând la medicină, intră în gazetărie. Nu e prea clar, căci nimeni nu se face din medic ziarist la o foaie provincială. Îi arată lui Adrian fotografii de la o vânătoare, împreună cu Maurer şi soţii C., atunci, zice R., supăraţi unii pe alţii. Ea, pe o buturugă, buddhează. El, cu spatele. Adrian căzut în admiraţie pentru acest mic veleitar bistriţean, eu încercând să-l necăjesc, zicându-i că nu e decât un fariseu şi un mitoman. Seara, singur, întors spre casă cu ocol, printr-un oraş urât şi mohorât.
Mircea Zaciu, Jurnal IV, Bucureşti, Editura Albatros, 1998, p. 408-409


Muzele n-au binevoit să mă cerceteze. În consecinţă, m-am între­ţinut cu "Taifunul" lui Joseph Conrad.
Petre Bucşa împlineşte (în martie) 70 de ani. M-a întrebat, zilele acestea, dacă n-aş vrea să scriu despre "eveniment" şi despre noua sa carte de versuri, "Mereu iubirea". I-am promis că voi încerca. Câteodată soarta e, cu subtilitate, ironică. Poate că P.B. va reuşi, cu masivitatea lui ţărănească, să pună în mişcare înţepenita mea "maşinărie" critică.
Victor Felea, Jurnalul unui poet leneş. Ianuarie 1955-martie 1993, Ediţie îngrijită de Lidia Felea, Editura Albatros, Bucureşti, 2000, p. 720


Cu autobuzul, la judeţ, Ghiţă "Corbul", Gherasim, Luncă, Nuţa, dna Şerban călătorim, desigur, în pi­ci­o­a­re. La cantina liceului, unde are loc "spectacolul", ni se oferă o masă copioasă, vorba vine. Dar, cu acest "regim" antipatic, nu mănânc decât o pulpană de pui bine rumenită, un peşte prăjit şi doar două sticluţe de bere "Azuga". Corectăm cu vigoare nestăpânită până la ora 22:00. Dom' Vulpescu, fostul prof. de română al Dianei, îi transmite prin mine "pupături". Două eleve ale mele iau avantaj pentru faza pe ţară: Gavrilescu Mihaela şi Voinescu Luminiţa. Ceilalţi n-au avut "noroc" sau, după spusa lui Carmen, n-au fost notaţi corect. Îl ceartă pe amicul ei, Ghe­ra­sim, că nu face meditaţii cu elevii, în particular. Ghiţă îmi şopteşte că "dânsa" e "dusă cu pluta", "tipul" ar avea, chipurile, nevoie el de meditatori. Dar acasă o stimulează intens pe "fata neichii" să stăruie în damigenuţa cu ceva cornată. Ea găseşte ce se solicită cu maximă insistenţă, cochetează că a scrie e "ceva uşor", va prezenta la simpozion "ceva mai simplu" despre Creangă, mai ales că trebuie să aibă "activitate" în vederea gradului I. Ce simpatică e!...
C. Trandafir, Jurnal în curs de apariţie la Editura Libra.
Citeşte mai multe despre:   jurnale personale

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de