x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Jurnale personale: 7 februarie 1989

0
07 Feb 2009 - 00:00

Un grup de ziarişti a tipărit manifeste sau un ziar clandestin, la Casa Scînteii. Sunt de la România liberă, Petre Mihai Băcanu, Anton Uncu, Mihai Creangă şi încă unul. Cu complicitatea unui maistru tipograf. Pe 26, am aflat dimineaţă. Şi am spus cuiva, dar nu se aude nimic. Stau fixat pe radio. Aproape două săptămâni, şi nimic.



Stelian Tănase, Acasă se vorbeşte în şoaptă. Dosar & jurnal din anii târzii ai dictaturii, Compania, 2002, p. 66


Citesc aproape toate revistele pentru a mă ţine la curent cu mersul "tacit" al literaturii, şi cam atât. Doar în ele mai poate fi întrezărit pulsul viu al spiritualităţii noastre. Deşi discret, el sugerează existenţa unor noi forţe creatoare care, în ciuda puţinelor mijloace care le stau la îndemână, se afirmă treptat. Diversele promoţii de tineri, sprijinindu-se reciproc, se impun atenţiei prin texte interesante şi valoroase, anunţând orientări inedite.
Victor Felea, Jurnalul unui poet leneş. Ianuarie 1955-martie 1993, Ediţie îngrijită de Lidia Felea, Editura Albatros, Bucureşti, 2000, p. 719


Mă scol la ora 5 să pot face o băiţă. O deranjez pe Diana, care e foarte sensibilă la cele mai mici zgomote. Vio şi mamiţa n-au probleme. E zi metodică. Ascult emisiunile pierdute aseară: "Tinerama" şi "Actualitatea". Despre Doina Cornea, despre o asociaţie internaţională, în Belgia, care şi-a propus să adopte… sate româneşti pentru a le salva de la "sistematizare"! Satul cutare din Olanda adoptă satul cutare din România, îi acordă sprijin material, îl vizitează, îl susţine. Există şi oraşe doritoare de asemenea relaţii.
Se face vorbire în legătură cu datoriile noastre "esterne" care vor fi achitate cu un sacrificiu colosal, dar cu nimic nu ni se va îmbunătăţi soarta, fiindcă nu câştigăm nimic, iar agricultura va fi înghiţită de industrie şi alte proiecte faraonice şi paranoice, potrivită numai cu politici falimentare... Diana pleacă la şcoală, Vio în oraş să vadă ce nu mai e prin urbea noastră cea mult luminoasă. Onea vine să mă angajeze pentru o recenzie la Paul Anghel. N-am nici un pic de timp, iar dom’ Paulică e cam proletcultist şi-mi repugnă treaba asta... îi răspund lui Oprişan, îi răspund doamnei Svetlana "în spiritul Expunerii la Plenara C.C a P.C.R"…
C.T. Mărgărit, Jurnal nepublicat


Discuţie paşnică Troţki-Stalin. Acolo, jos, Stalin îi spune cu glas blând, în timp ce-şi fumează pipa, într-un moment de repaus (există aşa ceva în Infern... ?):
Lev Davâdovici, dumneata ai fost totdeauna un aventurier şi un posedat, nerăbdător. În timpul războiului civil ai alergat în trenul blindat al comandantulu suprem al Armatei Roşii de-a lungul şi de-a latul Rusiei, împuşcând pe duşmanii Revoluţiei. Adică i-ai căutat, te-ai obosit să-i găseşti... De fapt, nu e nevoie de aşa ceva. Duşmanii autentici sunt lângă tine, ţi se prezintă singuri. Nu trebuie să cutreieri, flămând şi obosit, stepele şi podişurile ca să-i găseşti. Vin singuri şi tu-i lichidezi bând whisky şi privind westernuri sau nici măcar, ci numai mişcând un deget. Pe trăgaci apasă alţii. Scapi astfel şi de vise, de coşmaruri. N-ai să mă crezi când am să-ţi spun că manu propria n-am omorât nici un contrarevoluţionar. Am suprimat altfel de specimene cu mână proprie, nu contrarevoluţionari. Aceştia din urmă s-au omorât singuri sau s-au declarat ceea ce erau în faţa tribunalelor. Gândeşte-te chiar la tine. Ai suferit vreo violenţă din partea mea? Dimpotrivă, ca să te feresc de linşajul adversarilor, te-am ascuns la Alma-Ata. Apoi, când nici acolo n-ai fost în siguranţă, te-am ajutat să treci în Iran. Apoi să ştii că tot eu te-am ajutat să mergi în Norvegia şi mai departe, în Mexic. Puteam să te ucid oriunde şi oricând. Aveam agenţi puternici şi complici locali pretutindeni. Lumea spune şi azi că în Mexic te-au ucis oamenii mei. Nimic mai absurd. Te-au ucis nişte fanatici, care voiau glorie în istorie ("închipuieşte-ţi, şi-au zis, ce cinste să-l omori pe duşmanul numărul 1 al comunismului!") şi poate nişte favoruri din partea mea. Au obţinut ei aceste favoruri? De aici, de jos, ai văzut limpede şi fără patimă totul... Vezi deci că la o judecată severă, dreaptă, obiectivă a istoriei, tu eşti ucigaşul, nu eu.
– Bine, dar cei 20.000.000 ucişi din ordinul tău, masacraţi, spânzuraţi, dar zecile de milioane de deportaţi...
Poveşti, fleacuri. Ţi-am spus, toţi aceştia s-au condamnat singuri, de bunăvoie, eu numai i-am pus în faţa oglinzii. Eu n-am omorât pe nici unul...
Victor Iancu, Jurnal involuntar (1981-1989), Piteşti, Editura Paralela 45, 2000, p. 53
Citeşte mai multe despre:   jurnale personale

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de