x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Cel mai lux, la Fondul Plastic

0
Autor: Claudia Daboveanu 07 Iul 2009 - 00:00

Fiecare epocă îşi fabrică idoli, are scări de valori, repere şi modele proprii. Pata de culoare, emblema bu­nu­lui-gust şi diferenţa specifică ce te scoteau din mulţime în vremurile gri dinainte de 1990 purtau pecetea obiectelor achiziţionate de la Fondul Plastic.



De altminteri, 1989 a fost ultimul an în care creaţiile artiştilor plastici români şi-au trăit mo­men­te­le de glorie. Purtate la gât, la în­che­ie­tu­ra mâinii, la urechi sau pe umăr, obiectele făurite de artişti au fost şi au rămas simbolul unei lumi cvasi­dis­părute o dată cu ex­plozia de măr­furi venite (de) la porţile Orientului. Pielea a fost în­lo­cuită cu vinilinul, alama cu ti­ni­che­le­le, unicatul cu produsele de serie, calitatea cu can­ti­ta­tea. Iar într-o lume de plastic, operele de artă se sufocă şi mor.

Exegi monumentum aere perenius...
Nu doar în luna martie obiectele de podoabă şi accesoriile achiziţionate de la Fondul Plastic erau în vogă. Dar mai ales la începutul pri­mă­ve­rii, una era să porţi un mărţişor obişnuit - eternul coşar de tablă sau oribilul ghiocel de plastic - şi alta să ştii că doar tu te puteai  afişa cu acea figurină din ceramică, email, piele, argint, pene, lemn, scoici, pietre (semi­pre­ţi­oase ori nu), flori presate, alamă sau aramă... Erau mici obiecte-unicat, iar colega de bancă sau de birou, dacă poftea, putea să-şi cumpere şi ea de la Fondul Plastic, de-i dădea mâna.

În orice caz, nu putea să aibă un mărţişor sau un colier exact ca al tău... Ideea era că aceste obiecte de podoabă, o dată luna lui mărţişor trecută şi şnurul alb-roşu scos, puteau fi purtate ca pandantive, broşe, agrafe etc. Nu se demodau şi fiind lucrate din materiale de cea mai bună calitate, nu se deteriorau cu una, cu două.

Pictorul Ioan Popa îşi aminteşte că, încă din studenţie, crea feli­citări pentru diverse ocazii. După ce fericitul eveniment era de domeniul trecutului, cartolina pictată era înrămată de posesor şi trecută la capitolul "decoraţiuni interioare" marca Fondul Plastic. "Nu oricine avea dreptul să vândă prin Fondul Plastic, ci doar membrii UAP. Cei care eram foarte tineri ne plasam micile opere colegilor mai în vârstă, care aveau deja statutul de membri UAP şi deci acces la vânzarea prin magazinele de gen. Am făcut apoi cercei şi brăţări de piele în combinaţie cu alamă, strasuri etc. La vremea aceea, pentru un artist plastic, a vinde obiecte prin Fondul Plastic însemna a face mulţi bani. Pentru mine, a fost o oportunitate. Un început. Am continuat cu genţi. De damă şi bărbăteşti. UAP avea contract cu fabricile de pielărie Dâmboviţa şi Jilava. Cu aprobare, fiecare artist care solicita, avea dreptul la 20 de metri pătraţi de piele pe an. Cu altă aprobare, se putea obţine chiar o cantitate mai mare. Calitatea pielii era foarte bună, la fel şi accesorizarea. Făceam genţi care să ţină o viaţă", spune Ioan Popa, a cărui privire alunecă spre un obiect de pe masă. Mă uit şi văd o geantă bărbătească neagră, elegantă, cu închizătoare de alamă. Patina vremii se vede pe bucăţile de metal galben mătuit şi pe marginile de piele ştanţată, cu aspect de şopârlă. Dar asta nu face decât să-i sporească farmecul de-altădată şi să confirme faptul că un lucru bine gândit şi făcut nu se demodează vreodată. Şi, iată, nu se deteriorează. "Da, geanta asta e de atunci. Aveau mare căutare şi imediat ce ajungeau în magazine, se vindeau. Şi nu erau deloc ieftine. Preţul de magazin era de 3.600 de lei, din care mie îmi reveneau 2.500 de lei, ceea ce însemna valoarea unui salariu lunar. Nu ştiu cine le cumpăra."

Bunul-gust avea un preţ
Desigur, nu tovarăşele cu coc şi căciuli în formă de melc... Mai degrabă reprezentanţii elitelor vremii, breasla arhitecţilor, a medicilor, profesorilor, avocaţilor. Pentru că aşa cum cineva cu oarecare cultură şi dare de mână din zilele noastre ştie să facă diferenţa între o poşetă Chanel autentică şi un fals luat din Europa cu 10 lei, pe atunci, cine reuşea să se îmbrace/accesorizeze de la Fondul Plastic era privit cu admiraţie şi uneori invidie. Rochiile de mireasă "trase la Xerox" de pe Lipscani şi cele de naşă de mahala din magazinele Bucureşti sau Cocor, toate numai volane lucioase şi lame-uri care-ţi strepezeau dinţii, erau înlocuite - încă o dată, dacă-ţi permiteai! - cu superbe creaţii ale artiştilor. Catifea, atlaz, muselină, pânză topită, organza, mătase, lână, dantelă, strasuri, paiete, mărgele, totul făcut cu migală, cusut, pictat, vopsit, finisat manual până la ultimul deta­liu... Era un soi de remember ai unei epoci uitate sau voit trecute cu vederea - fastul perioadei interbelice. Pentru Fondul Plastic lucrau, cu dublă tranzitivitate, artişti pe care orice casă haute couture din lume ar fi fost mândră să-i aibă în echipă. Era un altfel de a spune "eu nu sunt ca voi, nu mă îmbrac ca voi, nu port şi n-am chef să cumpăr ceea ce-mi serviţi voi prin magazinele comerţului socialist". Un spi­rit de frondă din partea cumpărătorilor şi o îndrăzneală a artiştilor admisă de putere, făcută uitată de mult amintita cenzură... Produsele comercializate prin magazinele Fondului Plastic constituiau un soi de sindrom al "fetiţei cu chibriturile" pentru privitorii în vitrine şi o sursă de venituri destul de substanţiale pentru făcătorii lor. Altfel spus, toată lumea mulţumită. Dar de ce oare după '90 fenomenul Fondul Plastic e sublim, dar lipseşte aproape cu desăvârşire?
Citeşte mai multe despre:   fondul,   plastic,   fondul plastic

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de