x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Dulciurile de colecţie sau cultul ambalajelor

0
Autor: Paula Anastasia Tudor 14 Noi 2009 - 00:00
Am luat la mână cărţile copilăriei - cele care-au mai rămas prin casă, că în majoritate au fost date - şi am dat peste Uzina Flora. O carte mare, cu coperte cartonate, verzi, şi pagini groase, ca cele din blocurile de desen, în care este descrisă vegetaţia pla­netei, de la celulă până la copac, de la cactuşi la junglă... (Foarte interesant este, de pildă, capitolul despre indicatorii zăcămintelor - porumbul este un semn pentru aur, iar cătina albă creşte nu departe de cele de petrol...)

Dar am găsit şi eu ceva în carte, prin­tre paginile din care-mi zâmbesc plăntuţe prietenoase - poate nu la fel de valoroasă, dar preţioasă: colecţia de ambalaje şi etichete "dulci", pe care-o priveam atât de pofticios în copilărie când mi se terminau proviziile, în care adău­gam aproape cu religiozitate fiecare ambalaj, păstrat în memoria bună­tăţii pe care a adăpostit-o.

Am dat filă cu filă, încercând să-mi amintesc gusturile copilăriei şi sentimentul cu care adăugam fiecare element nou în colecţie. Chiar şi eti­chetele nefolosite, ale unor produse pe care nu le-am pus pe limbă niciodată, însă relevante pentru starea de graţie în care ne aflam - în care ima­ginaţia se dezvolta pe toate planurile, de la închipuirea eroilor şi aventurilor din basme şi romane la ima­ginarea, însoţită de plescăieli seci, a gustului dulciurilor româneşti care erau destinate exportului.

Între primele două pagini am găsit două etichete nou-nouţe de Adria - "pure apricot jam, product of Romania, imported by Miloni Food Importers Ltd. Vancouver, B.C. Canada" - şi Gourmet Gallery - "pure straw­berry jam, pro­duct of Romania imported by Fahn products Co ltd., Toronto Canada". Deci, nu numai gemurile plecau la export, ci şi etichetele erau tipărite exclusivist, pe ele nefiind vreun cuvinţel în limba română.

Între următoarele două pagini sunt puse, ca florile la presat, patru ambalaje (de astă dată vizibil folosite, dar desfăcute cu grijă, să nu se rupă vreun colţ) de Brooklyn Chewing gum - în trei arome: orange, cherry şi raspberry. Am continuat să răsfoiesc, cu­ri­oasă. Uitasem. Dandy spearmint - întregul set, de la pachet la ultima foiţă, apoi o gumă israeliană - Elite, peppermint gum. Gumă de mestecat nemţească, olandeză, grecească şi israeliană, dar şi un ambalaj de la tatuaje cu fotbalişti, de provenienţă braziliană... Este şi pachetul de la faimoasele pernuţe Chiclets. Bomboane gumate Stork, made in Germany, gumă cu gust de banană "fabricado por May Espanola".

N-aveam acces prea des la dulciuri fabricate prin ţări străine pe-atunci, însă, când erau, erau din cele făcute "la mama lor", cum umbla o vorbă printre blocuri. (Ade­vărul e că am căutat mult timp să recunosc gustul di­ver­selor caramele, ciocolate şi gume de mestecat pe care mai puneam gura din când în când, dar nu am reuşit mai deloc. Am dat vina pe memorie care, după cum bine a definit-o cineva, este "chestia aia... care se uită", dar se pare că nu memoria mea este de vină, ci reţeta care a mai pierdut câte ceva pe parcurs sau s-a îmbogăţit cu ceva, în funcţie de destinaţia mai estică sau mai vestică a produselor).

Mai gustam bunătăţile capitalismului deşănţat şi când mer­geam la bunicii de la Băneşti, unde mă aştepta vară de vară o noptieră plină de bomboane, cara­mele şi ciocolată, pe care i le trimitea bunicii sora ei ce se stabilise cu ani în ur­mă în Germania. Mi le păstra luni în şir. Când ajungeam acolo, cum intram în casă mă duceam ţintă la dulăpiorul din care descindeau o nebunie de arome dulci, desfătându-mi simţurile. Iar mamaie îmi spunea zâmbind: "Câte-o bucăţică de ciocolată şi-o bomboană, ca să mai ai". Şi uite-aşa, de două-trei ori pe zi dădeam târcoale noptierei, savurând gusturile occidentale. Asta era şi o metodă a ei să mă adune de pe stradă, unde-aş fi stat toată ziua. Să-mi dea "ceva bun". Parte din ambalajele din carte sunt, desi­gur, ca provenienţă din noptiera bunicii. Încântarea cu care mestecam bunătăţile şi regretul că o dată cu mestecatul, acestea se împuţinau vizibil, se simt şi acum din grija cu care este întinsă fiecare hârtiuţă care învelea nimicurile dulci.  

Un important element al colecţiei, cel puţin ca şi dimensiuni, este eti­cheta de la Fragus, cireşe în sirop. Una nefolosită, albă, cu o crenguţă cu cireşe mari şi roşii, pietroase (cred că saliva abundent oricine o privea) suficient de lungă, cât să înconjoare un PET al zilelor noastre, dar care ar fi stat, probabil, înfăşurată pe vreun borcan borţos. Nici aici nu vezi vreun cuvânt românesc deşi scrie mare "Product Of Romania", cu variantele aferente în franceză şi-n germană, plus "exported by Fructexport Bucharest". Sub cireşe se ţin de mână două păpuşele desenate cu albastru în costum popular românesc.

Am găsit între paginile Uzinei Flora şi ambalajul de la celebra gumă iu­goslavă "Prof. Baltazar" pe care mi-o amintesc bine (ca aspect cel puţin, că gustul i s-a pierdut printre E-urile zilelor noastre), dar şi nu mai puţin celebra Gumela, îmbrăcată în hârtie galben-lămâiu, sub formă de ţigarete sfărâmicioase, care-şi pierdeau gustul şi consistenţa imediat ce le vârai în gură. Dar văd c-au fost păstrate şi ambalaje de ciocolată românească, pentru indigeni, cu nişte maşini de epocă co­lorat desenate având nu­mele: "ciocolată lapte umplută cu cremă de ciocolată gutui" şi "ciocolată lapte cu cremă cacao" (nu înţeleg "crema de ciocolată gutui" şi nici nu mi-o amintesc).

Bomboane, bomboane, bomboane, gumă de mestecat şi... cât m-am chinuit să-mi amintesc numele ei! Nu ţineam minte decât că scria mare pe ea "Chocolate", că era chinezească - sau cel puţin avea tipărite caractere chine­zeşti pe ambalajul roşu închis, că avea o albină pe un fagure, şi era bună şi aromată de-mi lingeam două zile degetele după ea. Royal Jelly! Am păstrat şi folia de staniol verde brotac în care era învelită ciocolata. Parcă, parcă reuşesc să desluşesc şi aroma ei, cum se ridică din fila ce descrie nucleul celulei vegetale.
Citeşte mai multe despre:   jurnalul omului simplu

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de