x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

"Fiica mea a fugit în Germania ca să îşi trateze copilul"

0
Autor: Irina Munteanu 24 Iul 2009 - 00:00
Ana Blundea avea 65 de ani în 1989; locuia, ca şi astăzi, în satul Teliu, judeţul Braşov. Una dintre fiicele ei fugise în străinătate, lăsând pe capul femeii doi copii mici. Ana şi soţul ei se împărţeau între munca la câmp, îngrijirea animalelor din gospodărie şi încercările de a obţine permisiunea de a pleca în Germania, pentru cei doi nepoţi.

"Bărbatu-meu lucra la CFR atunci, am vrut şi eu într-o vreme să mă angajez, dar nu m-a lăsat, şi acum îmi reproşează că nu am nici o pensie. Toată viaţa am lucrat pământul şi, pentru că am refuzat să ne înscriem în CAP, acum nu primesc pensie. Când se întorcea soţul de la serviciu, plecam cu toţii la câmp. Aveam porumb, fân, trifoi, iar acasă creşteam boi, vacă, porci, păsări. Dădeam cote la stat, aveam tocmite cu luna laptele şi ouăle.

Vara, urcam copiii în căruţ, luam un ulcior de apă şi ceva de mâncare şi urcam dealul până unde aveam pământul. Nu ne-au dat terenul pe care îl aveam noi moştenire de la părinţi, ne-au dat sus pe deal, unde a fost mai rău. Lucram până cădeam jos. Când îi venea rândul să meargă la serviciu, soţul fugea la tren şi mă lăsa pe deal şi cu carul, la care mă chinuiam de nu mai puteam să înjug boii, şi cu copiii mici. Am trei copii: un băiat, născut în 1952, o fată născută în '46 şi alta în '49. Când una dintre fete s-a dus la facultatea de franceză-română, la Iaşi, au vrut să o dea afară din facultate pentru că nu ne-am înscris în colectiv.

Mai târziu, a venit alt necaz. O fată s-a căsătorit şi a făcut un copil care s-a născut cu forcepsul şi a avut mari probleme de sănătate. Şi s-a tot gândit ce să facă, să îl vindece, şi s-a hotărât să fugă din ţară, să îl ducă pe băiat în Germania, la doctori. În 1987 a plecat cu soţul ei într-o ex­cursie în Turcia şi de acolo au fugit în Germania. Şi mi-a lăsat în grijă băieţii, unul de 5 ani şi unul de 8 ani.

Ne mai dădeau ei telefon, ne chemau la poştă, că pe vremea aia nu aveam telefon acasă. Şi îmi amintesc că plângeau copiii aici, plângeau şi ei acolo, şi unul dintre băieţi îi zice lui tată-su: «Tati, a zis tovarăşul Ceauşescu să stingem lumina!». După o vreme, fata a făcut chemare pentru copii. Şi autorităţile nu voiau să le dea voie să plece.

S-a dus soţul la Bucureşti peste tot, umbla desculţ prin oraş, că nu mai putea de picioare, şi a reuşit până la urmă să obţină aprobarea, cu ajutorul unei cunoştinţe de la Partid, că expira chemarea. Când a venit ziua plecării, ne-am dus la aeroport şi, când a venit însoţitoarea de zbor, m-au apucat copiii de picioare şi au început să plângă: «Nu mă lăsa, mamă!». Iar pe aeroportul din Frankfurt nu şi-au mai cunoscut părinţii. Astăzi, băiatul bolnav, care are 26 de ani, a fost din nou operat la München."

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de