x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Între reuşita la facultate şi fuga din ţară

0
Autor: Carmen Preotesoiu 27 Iun 2009 - 00:00

În primăvara lui 1989, Sorin locuia în Geoagiu-Băi şi împlinea 24 de ani. "Era deja mult prea mult pentru ceea ce speram să fac până atunci. La începutul anului îmi încolţise în minte un plan. Mă săturasem să tot încerc la facultate, să pic vara cu 7,50, iar toamna să nu pot scoate un 5 ca să intru. Devenise un coşmar.



Părinţii mei au încercat să mă angajeze la şcoala unde lucrau ei de mulţi ani, dar nu s-a putut. Şi aşa, am ajuns să lucrez strungar, la o fabrică dintr-un oraş, la vreo 20 de kilometri de casa părinţilor mei. Nu era deloc plăcut şi nici nu mă simţeam mândru de contribuţia mea la realizarea planului fabricii. Eram un banal muncitor într-o fabrică a cărei menire era, şi acum cred asta, să te facă robotul perfect. Nu vorbeam aproape deloc unii cu alţii, fiindcă nu ştiam cine cu cine «stătea la poveşti», când pleca din uzină. Doar ceva despre vreme, desigur, şi despre năzdrăvăniile copiilor, cei care aveau. Dar nu întotdeauna. Eu ştiu că mă rezumam la vreme.

Singura plăcere, să zic aşa, era pauza de prânz, de 40 de minute, când, în timp ce mâncam un sandviş, mai citeam dintr-o carte. Luată, desigur, din biblioteca alor mei sau de la biblioteca din comună. Nici măcar cărţile pe care mi le doream nu puteam să mi le cumpăr. Îmi aduc aminte şi acum că oricât am încercat să le înduplec pe librăresele din comună să-mi pună şi mie cărţi deo­parte atunci când primeau (le-am dus jumate din florile mamei şi altele, culese de pe unde se nimerea, plus o mulţime de prăjituri de casă), n-am avut succes.

Era chiar deprimant când auzeam la ce oameni ajungeau cărţile bune şi am mari îndoieli că le citeau. Dar îmi plăcea şi să recitesc, aşa că nu era o problemă pentru mine. Aveam un coleg, mai hâtru aşa, care, după ce mă saluta dimineaţa, îmi zicea mereu: «Şi cărţile matale ce zic azi, e de bine?», şi începea să râdă. Nici măcar la glume din astea nu avea cineva curajul să spună ceva. Dacă se nimerea vreunul pe acolo, o tăia urgent.

Mulţi îl bănuiau pe omul ăla că ar fi fost «mare povestitor»... dar pe mine oricum nu mă interesau lucrurile astea. La început, îi spuneam «dacă vreţi, vă dau să citiţi». «Eh, eu nu citesc, băiatule. Eu doar discut». Cam astea erau discuţiile pe atunci. După ce ajungeam acasă, începeam să învăţ. Şi mai abitir. Înainte de a termina liceul, îmi doream enorm să intru la facultate - singura modalitate de a sta mai puţin în armată. Dar n-a fost să fie.

În acel an mi-am spus că era ultima mea şansă să-mi schimb viaţa. Erau puţine alternative, cel puţin pentru un om obişnuit. Cea mai bună, mai periculoasă şi care mi-a încolţit tot mai mult în minte era să plec din ţară, mă rog, să «fug», că doar nu puteai să mergi să-ţi cumperi bilet pentru Londra, să te urci în avion cu buletinul şi să aterizezi la Londra. Aveam 24 de ani şi realizasem, mai greu, habar n-am de ce, că nu am prea multe posibilităţi de a alege.

Era ca şi când altcineva a ales deja pentru mine, iar eu nu trebuia să fac nimic decât să urmez acel plan şi să intru în rând cu ceilalţi. Pe atunci, a nu intra la o facultate era un coşmar pe care mulţi l-au trăit. Pentru mulţi, intrarea la facultate era o şansă de a-şi face o viaţă mai uşoară. Dar era bine să te orientezi. Nici măcar aici nu-ţi permiteai, mă rog, dacă erai cât de cât pragmatic, să alegi ce ţi-ar plăcea ţie. De cele mai multe ori, părinţii erau cei care îţi trasau viitorul. Iar tu puteai să-l urmezi sau să faci pe rebelul. Dar, ca rebel, nu obţineai nimic. Aşa a fost şi cu mine.

Ai mei m-au vrut un inginer de nădejde al ţării. '89 era ultima mea şansă. A fost poate cea mai cumplită primăvară a vieţii mele. Deşi nu-mi doream să ajung inginer, îmi doream să intru la fa­cultatea aia blestemată, ca să plec de la fabrica aia nenorocită. Nu-mi permiteam să nu mai vreau la fa­cultate.

Deşi mă obosea şi mă chinuia cumplit doar gândul că toată viaţa voi face o meserie pe care mi-au ales-o alţii, pe motiv că era o meserie bună, câştigai bine, lucrai la oraş. Ce mai, erai un in­telectual. O etichetă pe care trebuia să o ai, ca să demonstrezi, desigur altora, că ai făcut ceva în viaţă. Iar în viaţa aia cenuşie, facultatea era fără îndoială ceea ce puteai să faci, ca să intri în rândul lumii, al celor respectaţi. Nu contează că tu habar n-ai de ce ai făcut facultatea aia, că nu te interesa. După patru ani, te trezeai cu o diplomă şi gata, erai un specia­list. Erai «domnu' inginer», privit cu respect de oameni care erau, de multe ori, meseriaşi mai buni decât ai fi fost tu capabil să ajungi, cu toată facultatea ta.

Privind în urmă, anul acela a fost teribil. Pentru mine a început cu ideea «fugii», idee care cred că m-a susţinut şi mi-a dat putere o perioadă lungă de timp. Era ca şi când găsisem o nouă rezolvare la o problemă nesfârşită şi care nu se arăta dispusă deloc să-mi arate şi alte căi. Oricum, eu îmi doream o schimbare doar pentru mine. Iar privind în jur îmi era imposibil să cred că se poate schimba ceva aici. Dar m-am înşelat. Sigur, aşa am crezut atunci, că m-am înşelat."

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de