Jurnalul zilei: 25 februarie 1989

Sistematizarea satelor ● Mai puţin stres... ● Penurie de vată ● Concurs la propagandă

Au trecut aproape două luni de la încheierea anului 1988 şi colectivele oamenilor muncii îşi desemnau în această perioadă câştigătorii întrecerilor socialiste. La IEFM Navrom, marinarii flotei comerciale române au ales, prin "forum democratic", după cum relata ziarul "Dobrogea nouă" din Constanţa, fruntaşii în muncă. La nave, s-au detaşat "Brăneşti" (locul I), "Călăraşi" (locul II) şi "Vâlcea" (locul III). La navigatori, primul a fost Constantin Preda (comandant de cursă lungă pe nava "Banat"), urmat de Alexandru Ţapeş (şef mecanic pe "Vâlcea") şi strungarul Cornel Pătru de pe "Călan".

Sistematizarea satelor
Pentru a elimina diferenţele dintre habitatul urban şi cel rural, "conducerea de partid şi de stat" a declanşat "pro­­cesul de modernizare şi sistematizare a loca­li­tăţilor". Despre îmbunătăţirea "stării locuitorilor satelor" se pronunţase încă din no­iembrie 1988, însuşi Nicolae Ceauşescu. "Socialismul trebuie să realizeze condiţii cât mai bune de viaţă pentru toţi locuitorii, fără deosebire", spusese el atunci, din înaltul tribunei.
Prefacerea a cuprins în ultimele luni şi judeţul Vâlcea! Potrivit relatării reporterului "Scînteii", ţăranii din Bălceşti, Băbeni, Costeşti şi Mateeşti aveau deja "case cu verande şi şarpante în ape" cu încăperi "spaţioase şi confortabile". Informaţii despre avantajele siste­matizării satelor furniza reporterului şi arhitectul George Butaru, şeful sectorului arhitectură al consiliului popular judeţean. "Folosirea eficientă a perimetrului construibil", "creşterea densităţii construcţiilor şi populaţiei pe unitatea de su­pra­faţă din raţiuni economice şi esteti­ce" erau doar câteva dintre comandamente! Echipele mixte formate din arhitecţi şi etnografi au păstrat la noile construcţii specificul arhitecturii locale, asigura specialistul.  

Mai puţin stres...
În pofida "sarcinilor mobilizatoare", se pare că "oamenii muncii" nu se stresau prea tare cu munca. Şomeri nu erau, concurenţa era pe hârtie, iar salariul – cât de mic – venea la vremea lui. Farmaciştii nu îşi aduc aminte ca românii de atunci să fi fost mai stresaţi decât în zilele noastre. "Nu existau atâtea boli psihice ca acum, crede Ioana Moanţă, farmacistă din jud Dolj. Şi nici stresul de astăzi. Oricum existau şi atunci medicamente. Pe vremea aceea, farmaciile ţineau de oficiul farmaceutic. Erau de provenienţă ro­mâ­nească, im­port prea puţin şi numai din ţările socia­liste. De exemplu, erau nişte bomboane verzi, aduse din Coreea, şi multe medicamente chinezeşti. Din RDG, primeam Rudotel. Se aduceau medicamente şi din Bulgaria. Copiilor, elevilor şi stu­den­ţilor şi, mi se pare, membrilor CAP-urilor li se acordau şi medicamente gratuite."

Penurie de vată
Un produs lipsea totuşi din farmaciile româneşti, îşi aminteşte Ioana Moanţă. "Era criză de vată, care nu se găsea deloc, deşi nu era raţionalizată. La farmacii ajungeau întotdeauna cantităţi infime. Stăteau oamenii şi ore întregi la cozi pentru a cumpăra un pachet de vată. Asta se întâmpla şi datorită faptului că exista o singură fabrică, la Buftea, iar din afară nu se aducea. În schimb, produsele noastre de bumbac mergeau la export."

Concurs la propagandă
Variate erau metodele prin care muncitorii erau îndemnaţi la de­pă­şirea planului în muncă. Pentru specialiştii domeniului, anual, în ju­de­ţul Maramureş, se organiza un concurs al mijloacelor de propagandă vizuală. Concurenţii erau secretarii cu probleme de propagandă ai comitetelor de partid, din comune şi întreprinderi. Panourile, graficele, lozincile, chemările la întrecere, fotomontajele, vitrinele calităţii şi microexpoziţiile tehnice şi de creaţie "surprindeau" prin varietate. Doar sensul mesajului se repeta obsesiv, rezumându-se în sloganul "Totul pentru plan!". Chiar de la intrarea în fabrică sau uzină, pe aleea principală, panouri gigantice înştiinţau muncitorii despre sar­ci­nile economice de an şi ale cincinalului. Fiecare secţie, atelier şi formaţie de lucru era pavoazată cu panouri mari şi mici care mobilizau permanent la realizarea planului. Orice minut, orice secundă trebuiau chivernisite, căci "prin 5 minute pierdute zilnic de toţi încadraţii, întreprinderea pierdea o producţie la nivelul unui an de peste 4,5 mi­lioane de lei". Piese executate fără cusur se expuneau la "vitrinele calităţii", însoţite de numele autorului. Pretutindeni, li se amintea "oamenilor muncii" importanţa celor trei R: "recuperare, recon­di­ţionare şi refolosire".
În afara fabricilor, se vorbeşte şi de cei trei F ai "epocii de aur" – foa­mea, frigul, frica.