Olimpicul care a stricat liniştea din careu

Profesoara de matematică Viorica Ţuţuianu ne povesteşte un şir de întâmplări a căror protagonistă a fost alături de fiul său, Cezar, elev de liceu în clasa a XI-a pe atunci.  

"Se sărbătorea Marea Revoluţie Sovietică la liceul bucureştean «Gheorghe Lazăr». Vremea călduţă a făcut ca elevii să fie scoşi în curtea liceului pentru a-şi aduce prinosul de recunoştinţă în faţa fratelui mai mare de la Răsărit. În mod firesc, pentru lăzărişti, adunarea din curte era doar un prilej de a sta la grămadă, de a glumi, nicidecum un moment de implicare emoţională în evenimentul pe care, vezi Doamne, simţeau o imperioasă nevoie să-l marcheze prin discursuri. A sosit şi momentul cumplitului sacrilegiu: Cezar a scos din buzunar un clopoţel şi a început să sune! Imediat au apărut ca din pământ nişte gealaţi şi l-au înşfăcat, ducându-l în cabinetul directorului. Din momentul acela a început nebunia", îşi aminteşte cu groază mama imberbului atentator la liniştea regimului.

Pentru circa o lună, profesoara de matematică Viorica Ţuţuianu de la "Spiru Haret" a fost purtată pe la "Liceul Lazăr", pe la Inspectorat, la sediul UTC, pentru a fi pusă faţă în faţă cu teribila crimă a fiului ei. Căci crimă era, şi poate mai mult decât atât, să necinsteşti momentele înălţătoare ale sărbătoririi unui eveniment comunist.

"M-au sunat imediat şi m-au chemat la discuţii. Le-am spus: «E un copil, ştiţi cum sunt copiii, se distrau, ei o iau în joacă, n-o să se mai întâmple»", povesteşte profesoara cum  încerca să-şi apere copilul de isteţimea tâmpă a unora care găsiseră prilejul să se afirme în ie­rarhia de lingăi ai timpului. Nici faptul că elevul nu era un oarecare, ci un olimpic la matematică, nu mai însemna nimic în faţa cozilor de topor: "Tovarăşă, dar asta nu e tot, fiul dumneavoastră a scris o scrisoare cu drepturile omului, pentru a o trimite în străinătate!".
Problema începea să prindă contur: se încerca rezolvarea unui caz mai vechi, prin metoda ţapului clopoţitor.

Lovitura de graţie care trebuia dată disidentului purtător de pantaloni scurţi în timpul liber ar fi trebuit să constea în exmatricularea din "Lazăr", liceu în care tânărul Cezar cunoscuse satisfacţii olimpice, prietenia şi pri­mele iubiri. Ca să se ajungă acolo era nevoie întâi de eliminarea din UTC. Nu puteai să dai afară din liceu un membru UTC, mă-nţelegi, ar fi fost ca şi cum se re­cu­noştea că UTC-ul primise şi păstra încă în rândul lui un element duş­mănos, ostil partidului care era-n toate şi-n tot, vorba unui poet al vremii. Poet pe care Cezar nu-l conspectase suficient, se vede treaba.

Lovitură de teatru: membrii UTC nu au votat eliminarea lui Cezar din organizaţie, cu toate înfierările care s-au făcut într-o şedinţă specială.

Profesoarei Ţuţuianu i s-au ţinut pilduiri politice în mai multe rânduri, iar la sediul UTC, ca probă zdrobitoare în cazul fiului său, i s-a arătat clopoţelul buclucaş.
"Arătaţi-mi şi scrisoarea aceea", ceru doamna. Dar scrisoarea pentru drepturile omului se transformase într-o scrisoare pierdută. Ope­raţiunea "îngropat de clopoţel" s-a încheiat cu scăderea notei la purtare a elevului, promisiuni de maximă vigilenţă din partea mamei şi fraze sforăitoare ale politrucilor, care pur şi simplu nu pricepeau cum e posibil ca în timpuri atât de glorioase, când tineretul patriei are parte de tot ce e mai bun, să fie şi unii asemenea lui Cezar Ţuţuianu, care nu apreciază ceea ce Partidul şi personal Tovarăşul...