x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Jurnalul omului simplu Perioada de glorie a magazinului Bucur Obor

Perioada de glorie a magazinului Bucur Obor

de Ionela Gavriliu    |    30 Apr 2009   •   00:00

Maria N. avea 27 de ani în 1989 şi lucra, la fel ca şi astăzi, în Magazinul Bucur Obor. Avea doi copii mici, rate la casă, îşi luase mobilă în acel an, dar salariul de 1.300 de lei era de-ajuns.



Cât timp a lucrat la Obor, a văzut mulţi oa­meni importanţi din Capitală ve­nind la cumpărături: pe Ion Do­lă­nes­cu, pe eleganta Angela Similea, pe Dan Spă­taru, care trecea des pe la ra­io­nul de încălţăminte şi-şi comanda pantofi, pe Stela Popescu sau pe Mi­ra­bela Dauer.

Din forfota de odinioară, doam­na Ma­ria a trăit să vadă magazi­nul vizitat din ce în ce mai rar, de clienţi rătăciţi, mai ales la etaj. "Atunci era trafic, nu glumă. Clienţii erau numeroşi şi nu aşa de agresivi, ca şi cei de astăzi", rosteşte ea, în timp ce prin­de cu privirea uitătura lipsită de in­te­res a unei doamne în vârstă ce se plim­bă printre standuri.

În 1989, magazinul Bucur Obor era organizat altfel de cum arată astăzi. Partea de jos era ocupată de alimentară şi de ra­ioa­ne­le de îmbrăcăminte şi încălţăminte, iar în partea de sus se găseau un restaurant, o cantină, un bar şi birourile şefilor. "Cei care ve­neau să cumpere de la Alimentară, îşi mai clăteau ochii şi pe la haine. Mer­gea treaba", îşi aminteşte vân­ză­toa­rea epoca de aur a Oborului.

Maria a început să lucreze la Obor la poartă, la control şi aprovizionare. Acolo şi-a nenorocit sănătatea, de o dor toate, mai ales când e frig afară. Acum, la aproape 50 de ani, e vânză­toare la unul din magazinele de la etaj. "Stăteam la poartă, fie vară, fie iarnă, şi verificam maşinile cu marfă. Unii şoferi ne mai luau la mişto pe cei de la control, refuzau să ne spună numele, să ne arate facturile. Dar îi dădeam pe brazdă, dacă aveam dispoziţie să controlăm anumite încăr­că­turi. Se făcea şi un fel de bişniţă: treceam kilograme mai puţine de marfă, să ne rămână şi nouă. Băgam tot felul de scuze, dacă ne descoperea cineva", îşi aminteşte femeia. Marfa venea din toată ţara, de la raioanele de stat, de la fabricile cu care maga­zinul avea contracte. Dar şi marfă de la export. Aceasta ajungea uneori în containere sigilate. "Mai rugam fetele de la cosmetice să ne oprească săpunuri Fa, îmbră­că­min­te de calitate, creme şi, la rândul nostru, le ajutam cu alte produse", explică ea cum mergeau treburile.

Tânăra mamă trebuia să se descurce pentru a găsi mâncare cât mai bună pentru copii, astfel că Alimentara de la parterul magazinului era mană cerească. "Într-o zi m-am dus la mezeluri, să iau ceva pentru acasă, şi am lipsit de la poartă 5 minute. Şeful a venit în control tocmai atunci şi mi-a tăiat 10% din salariu. Dar ăsta a fost un incident izolat. Altfel, îmi ţineam gura când greşeam, îmi vedeam de serviciu şi n-aveam pro­bleme". Cu mâncarea, principala grijă a acelei perioade, Maria se descurca în general.

În fiecare lună, într-o duminică, angajaţii magazi­nului aveau prioritate în a cumpăra anumite produse de la Alimentara. "Pe bani, normal. Dar măcar aveam siguranţa că vom apuca", îşi aminteşte ea. De şefi, femeia îşi aminteşte cu plăcere. "Erau mai înţelepţi, te înţelegeai cu ei, ştiau să ţină lumea la respect. Mulţi dintre ei nu mai sunt în viaţă sau sunt pe ducă." La fel şi magazinul în care a lucrat zeci de ani. "Nu ştiu dacă peste două luni o să ne mai întâlnim aici. Acum, firma la care lucrez vinde un produs pe zi, astfel că e foarte posibil ca patroana să ne închidă", zâmbeşte şters doamna Maria.

×