Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Maria N. avea 27 de ani în 1989 şi lucra, la fel ca şi astăzi, în Magazinul Bucur Obor. Avea doi copii mici, rate la casă, îşi luase mobilă în acel an, dar salariul de 1.300 de lei era de-ajuns.
Cât timp a lucrat la Obor, a văzut mulţi oameni importanţi din Capitală venind la cumpărături: pe Ion Dolănescu, pe eleganta Angela Similea, pe Dan Spătaru, care trecea des pe la raionul de încălţăminte şi-şi comanda pantofi, pe Stela Popescu sau pe Mirabela Dauer.
Din forfota de odinioară, doamna Maria a trăit să vadă magazinul vizitat din ce în ce mai rar, de clienţi rătăciţi, mai ales la etaj. "Atunci era trafic, nu glumă. Clienţii erau numeroşi şi nu aşa de agresivi, ca şi cei de astăzi", rosteşte ea, în timp ce prinde cu privirea uitătura lipsită de interes a unei doamne în vârstă ce se plimbă printre standuri.
În 1989, magazinul Bucur Obor era organizat altfel de cum arată astăzi. Partea de jos era ocupată de alimentară şi de raioanele de îmbrăcăminte şi încălţăminte, iar în partea de sus se găseau un restaurant, o cantină, un bar şi birourile şefilor. "Cei care veneau să cumpere de la Alimentară, îşi mai clăteau ochii şi pe la haine. Mergea treaba", îşi aminteşte vânzătoarea epoca de aur a Oborului.
Maria a început să lucreze la Obor la poartă, la control şi aprovizionare. Acolo şi-a nenorocit sănătatea, de o dor toate, mai ales când e frig afară. Acum, la aproape 50 de ani, e vânzătoare la unul din magazinele de la etaj. "Stăteam la poartă, fie vară, fie iarnă, şi verificam maşinile cu marfă. Unii şoferi ne mai luau la mişto pe cei de la control, refuzau să ne spună numele, să ne arate facturile. Dar îi dădeam pe brazdă, dacă aveam dispoziţie să controlăm anumite încărcături. Se făcea şi un fel de bişniţă: treceam kilograme mai puţine de marfă, să ne rămână şi nouă. Băgam tot felul de scuze, dacă ne descoperea cineva", îşi aminteşte femeia. Marfa venea din toată ţara, de la raioanele de stat, de la fabricile cu care magazinul avea contracte. Dar şi marfă de la export. Aceasta ajungea uneori în containere sigilate. "Mai rugam fetele de la cosmetice să ne oprească săpunuri Fa, îmbrăcăminte de calitate, creme şi, la rândul nostru, le ajutam cu alte produse", explică ea cum mergeau treburile.
Tânăra mamă trebuia să se descurce pentru a găsi mâncare cât mai bună pentru copii, astfel că Alimentara de la parterul magazinului era mană cerească. "Într-o zi m-am dus la mezeluri, să iau ceva pentru acasă, şi am lipsit de la poartă 5 minute. Şeful a venit în control tocmai atunci şi mi-a tăiat 10% din salariu. Dar ăsta a fost un incident izolat. Altfel, îmi ţineam gura când greşeam, îmi vedeam de serviciu şi n-aveam probleme". Cu mâncarea, principala grijă a acelei perioade, Maria se descurca în general.
În fiecare lună, într-o duminică, angajaţii magazinului aveau prioritate în a cumpăra anumite produse de la Alimentara. "Pe bani, normal. Dar măcar aveam siguranţa că vom apuca", îşi aminteşte ea. De şefi, femeia îşi aminteşte cu plăcere. "Erau mai înţelepţi, te înţelegeai cu ei, ştiau să ţină lumea la respect. Mulţi dintre ei nu mai sunt în viaţă sau sunt pe ducă." La fel şi magazinul în care a lucrat zeci de ani. "Nu ştiu dacă peste două luni o să ne mai întâlnim aici. Acum, firma la care lucrez vinde un produs pe zi, astfel că e foarte posibil ca patroana să ne închidă", zâmbeşte şters doamna Maria.
