x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Scândurica pentru sobă, din ghiozdan

0
Autor: Eugenia Mihalcea 14 Feb 2009 - 00:00

Mihai Boancă avea 11 ani în 1989. Pentru elevul de atunci, şcoala din satul Ianca, judeţul Brăila, era frumoasă doar pe timp de iarnă. Din decembrie, când nu mai erau trimişi la muncă pe câmp, şi până în pri­măvară, când din nou se găsea ceva de făcut în afara unităţii de în­vă­ţământ.



"Făceam practică agricolă până târziu, pe la mijlocul lui noiembrie sau chiar la sfârşitul lunii, dacă vremea era bună. Profesorii făceau apoi miracole să recupereze materia. Iarna era, practic, singura perioadă în care stăteam locului. Ţin minte că scândurile pentru foc erau date cu motorină, iar femeile de serviciu puneau primele lemne în sobe pe la 7:00 dimineaţa. Le aprindeau cu un ames­tec de cenuşă şi motorină, dar, cum de multe ori hornurile erau înfundate la primele ore, pluteam într-un strat subţire de fum. Au fost şi momente când nu se găseau lem­ne, era criză de lemne şi fiecare copil aducea în ghiozdan, pe lângă cărţi şi caiete, şi câte o scândurică pentru a ne încălzi.

Nu îmi amintesc însă să fi suferit de frig la şcoală pe timp de iarnă. Poate doar de foame, câteodată. Asta pentru că mâncarea devenea mai greu de procurat, iar pacheţelele pentru şcoală mai greu de făcut.

Apoi, şi întreruperile de curent au fost mai dese în iarna lui 1989. Exista o piaţă subterană a lămpilor de gaz, a fitilelor şi chiar a lu­mâ­nă­rilor. Cei mai invidiaţi colegi erau copiii de tractorişti, de şoferi, care puteau subtiliza o baterie de ca­mi­on sau de tractor şi astfel cei mici îşi făceau temele la lumină.

Copil fiind însă, cât era iarna de lungă mergeam cu sania, ne bă­team cu bulgări şi patinam pe lac gratis. Aveam şi zăpadă din bel­şug. Iarna era perioada în care citeam Jules Verne, dar şi «Al­ma­nahul sa­telor» sau «Enciclopedia ilustrată» a copiilor, în care gă­seam lucruri foarte interesante.

La şcoală îmi plăceau orele de lu­cru manual, în care făceam pro­­duse pe specificul zonei. Noi, co­piii, aveam de realizat ştergătoare din pă­nuşe de porumb, pirogravuri, co­voare la gherghef. Nu ştiu dacă fo­losea cineva produsele noastre, dar pentru elevi era relaxant."

Serviciul de email marketing furnizat de