x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Jurnalul omului simplu Studenţi eterni la cârciuma "Doi chiloţi"

Studenţi eterni la cârciuma "Doi chiloţi"

de Cristinel C. Popa    |    18 Feb 2009   •   00:00

În 1989, Cristian Ciobanu era student în anul I la Facultatea de Me­canică. "Dădusem aici cu toate că nu prea ştiam cu ce se mănâncă pro­fesia de inginer mecanic şi cam ce şi cât tre’ să toceşti ca să ajungi să fii repartizat în vreo fabrică amă­râtă. Importantă era repartiţia la oraş.



Cu părinţi cadre didactice, care frământaseră ani la rând «glodurile» patriei, repartiţia în me­diul urban era un avantaj. Era şi un spi­rit de turmă, cei buni la matema­tică de la singura clasă de elită (matematică-fizică, a unui liceu industrial, cum le botezase Cea­u­şescu pe atunci, un liceu destul de bun de altfel, dintr-un oraş de provincie) trebuiau să se ia după ce făceau cei din promoţiile mai mari.

«Elitele» la matematică se înscriau negreşit la Politehnică, şi de aici, Construcţiile de Maşini de la Mecanică era chipurile facultatea cea mai bună. Întrucât Ceauşescu construia în continuare societatea socialistă (deja) multilateral dezvoltată­ şi propăşea tineretul spre cele mai înalte culmi ale civilizaţiei prin fabrici şi uzine, era nevoie de ingineri.

Cât eram eu de bun, am ratat un examen în prima sesiune, una pentru că nu eram învăţat să tocesc materie teoretică multă, doi fiindcă în Iaşi erau discoteci studenţeşti faine, restaurante, baruri şi fete frumoase cât colo, iar acasă, la cămin, nu te controla nimeni când vii şi nici nu te punea să sufli în fiolă! O ţineam din chefuri în chefuri. Banii de acasă, însoţiti de un pachet, soseau negreşit. Când încă mai aveam bani, chiuleam de la cursuri, unde şeful de semi-grupă ţinea prezenţa pe condicuţă, deşi la multe ore lipsite se primeau avertismente care mergeau până la exmatriculare. Însă nu-mi era frică, mergeam la crâşmă cu colegii mai nebuni, câteodată încă de dimineaţă. Stăteam la coadă la bere. În februarie 1989 era criză mare la acest sortiment de băutură şi se dădea pe sub mână berea la sticlă. Şefii de restaurante primeau un număr fix de navete. Obligatoriu îţi băgau la pachet şi o farfurie cu pârjoale din peşte sau cu creveţi sleiţi, dar eram bucuroşi că beam, fie şi bere la halbă.

De acolo plecam la cel mai modern bar, «Select», unde beam şpriţ pe acordurile trupei «Europe», jocuri de lumini, fete de fiţe, dar preţuri rezonabile.

Lumea bună fuma Kent. Alte câr­ciumi interesante în Iaşiul anului 1989 erau supranumite «Doi chi­loţi», «La gardul verde» – locul de întâl­nire al boemilor – sau «Vânăto­rul», ce era un restaurant care se ump­lea de muşterii sâmbăta şi du­mi­nica. Situat în Parcul Copou, avea terase largi şi multe, cum astăzi nu mai găseşti. Se servea bere la kilogram în sticle cu gâtul lung, destul de inestetice, dar berea era mult mai bună decât cea de astăzi.

Însă crâşma studentului de rând era Bucşinescu, după numele cartierului aflat în imediata apro­piere a complexului stu­denţesc «Tu­dor Vladimirescu». Aici îşi făceau veacul studenţii eter­ni. Unul dintre ei făcea mare vâl­vă, pentru că se afla de 15 ani, zice-se, în fa­cultate. Fentase an de an legea, scoţându-şi scutiri me­dicale. Era la Construcţii, o facultate nu foarte căutată atunci, şi a stat mai întâi în căminul din spatele crâşmei Buc­ş­i­nescu. Dimineaţa se trezea şi îşi bea, în loc de cafea, berea pe terasă.

Ca el, studenţi eterni, erau foarte mulţi. Avan­tajele erau că nu mun­ceai, pă­rin­ţii te ţineau, dacă erau de treabă, pe banii lor. Şi beneficiai de cartele ceva mai ieftine la cantinele studen­ţeş­ti, gratuitate pe mijloacele de trans­­port şi liber în discoteci, la spectacole etc. În vacanţele de vară puteai să stai în cămin pentru că aveai restanţe, mai mergeai şi frecai men­ta şi pe acasă.

Pe scurt, acesta era programul leneşilor. Mai trebuie spus că la crâşma din Bucşinescu veneau toţi amâ­râţii cartierului, dar predomi­nan­ţi erau studenţii. Mai tot timpul era coadă, pentru că era ieftin şi, mai ales, se dădea şi pe datorie. Barmaniţa oprea la început carnetele de student, până datornicii au început să renunţe la ele. Atunci a oprit studenţilor doritori de bautură, dar fară bani, bu­le­tinele. Dar chiar şi aşa, mul­ţi întârziau să le recupereze. Aşa se face că doamnele barmaniţe strân­se­seră o sacoşă întregă cu acte de iden­tite de la studenţii datornici la consumaţie."

×