x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Vorbe de pe vremea noastră

0
Autor: Adriana Oprea-Popescu 01 Iun 2009 - 00:00

Pe vremea noastră, lumea era altfel. Avea trei dimen­siuni şi era mai simplă şi mai aproape de noi decât astăzi. Vorbeam o limbă mai cuminte şi mai plină de mistere. N-aveam aşa de multe neologisme, nu intrasem în obscuritatea jargonului, eram doar plini de metafore şi de hiperbolizări.



Pe vremea copilăriei noastre, când ne număram să vedem cine se pune la v-aţi-a', cântam: "An-tan-tichi-tan/ Mu-ţu-nică că-pi-tan/ Ana-na-che-bum-ba-na-che/ Glonţ". Iar cel lovit cu degetul în piept de glonţ răsufla uşurat, ieşind din cercul celor în care reîncepea "numărătoarea".

Mai jucam o ciudăţenie cu ţările, o multinaţională în formă de cerc, în care ne strângeam de mâini incantând "U-Re-Se-Se/ Rămânem prie-te-ne/ O mie de se-co-le/ Şiii mai bi-ne....", iar cea/ cel din mijloc arunca mingea în sus. Noi aveam fiecare câte un  nume de ţară şi câştiga conflictul mondial cel care prindea mingea.

Jucam "Verde stop/ Amendă pe loc!" (buzunarele noastre erau veşnic pătate de iarbă şi mamele n-aveau dero d'ăla care scoate o mie de pete. Şiii mai bi-ne...). Şi "la popa în poartă/ i-o pisică moartă/cine-o râde ş-o vorbi/s-o mănânce coaptă". Apoi, veneau condimentele - "cu mărar şi pătrunjel/ Şi untură de căţel". Târziu, un deştept care a vrut să distrugă omerta, a inventat şi dezlegarea jocului "eu sunt popa românesc/ Şi am voie să vorbesc!".

Pe vremea noastră, dacă voiam să ofticăm pe cineva, nespunându-i sau nedându-i ceva, îi recitam "cotuuuu'-pişcotuuu'/la-be-le şi botu'..." Nu mă întrebaţi care e şpilul poţiunii, habar n-am. Dacă cineva trişa (la v-aţi-a', la şotron sau la finanţe) şi, ulterior, soarta îl dovedea, strigam, răzbunaţi "s-aaaaaratăăă priiicea!". Dacă voiam să rateze (pătratul şotronului cu piatra, de pildă), îi strigam "raghila şuşoiu" şi ţineam încălecate degetele arătător şi inelar de la ambele mâini. Era o magie pe care o împlineam zilnic, un ritual al copilăriei mai tare decât fantomele lui "Scooby Doo" de astăzi sau decât metamorfozarea lui Ben 10.

Pe vremea noastră, dacă voiam să facem o pauză în joacă strigam "padă piua!" (aţi mai auzit astăzi copiii să strige asta?!). Celor pe care voiam să-i pârâm, ofticându-i în prealabil, le cântam, solo sau în grup organizat, "te spuuun, te spuuun/ c-ai mâncaaat săăpun/ de la noi din beci/ cu 3 lei 50!". Celor care pârau li se punea eticheta verbală cu mulţi decibeli: "pâ-râ-cio-su'/ rooade osu'!" Tot la neamul lui Azorel apelam şi atunci când voiam, în mărinimia şi-n răutatea vârstei, să râdem de careva: "Cutare prostu'/ Câiiine-le nostru/ Latră şi muşcă/ Să-l băgăm în cuşcă". Pentru mâncăcioşi aveam dedicaţii variate - "Greiere buuurtos/ Aduună după jos/ Ce gă-seş-te bagă-n gură/ Zice că e pră-ji-tu-ră" sau, dacă starea de obe­zitate a respectivului impunea - "Grasu'/Contrabasu'..."

Celor pe care voiam să-i împăcăm, le cântam "Paaace, paace/ Între două dobitoace/ Dobitoaca cea mai mare/ Eşti chiar tu!". Celor cu idei trăsnite sau cu comportamente ciudăţele, le strigam "eşti sisi la Vasilică!".

Abia dacă mai ţin minte vorbele de pe vremea noastră. Şi, chiar dacă mi le amintesc, câteodată, nu mai am cui le spune. Copiii de acum nu mai pricep nimic din ele. Au o altfel de lume, un altfel de lexic. Şi o altfel de magie...

Ştiri din .ro


Serviciul de email marketing furnizat de