15 iulie 1989

Exact la mijlocul lunii iulie 1989 urmau să se împli­nească 14 ani de la Congresul al IX-lea al Partidului Comunist Român. Desfăşurat între 19 şi 24 iulie 1965, acesta a fost Congresul care l-a adus pe Nicolae Ceauşescu mai întâi la cârma PCR şi, mai târziu, în înalta funcţie de Preşedinte al României socialiste.

ANIVERSARE
În luna iulie 1989 se impusese, de mult timp, sintagma "Epoca de Aur", adică era de progres şi bunăstare care delimita exact anii de când Nicolae Ceauşescu se afla în vârful piramidei politice din ţara noastră. Apropierea aniversării a 14 ani de la cel de al IX-lea congres al PCR a declanşat concursul de omagii adresate "Celui mai iubit dintre fii Patriei". Omagii care au fost prezentate peste tot: pe ecranele televizoarelor, la radio şi în ziare. Care nu mai pridideau să ne aducă aminte că 1965-1989 a fost o perioadă de măreţe înfăptuiri, a fost "Epoca Nicolae Ceauşescu".
Spre exemplu, Olga Mihăescu-Moi­­­sescu, de la Institutul de Eco­nomie Industrială spunea că "Da­torăm secretarului general al Partidului, tovarăşul Nicolae Ceau­şescu, elaborarea unei concepţii ştiinţifice unitare privind dez­vo­l­ta­rea echilibrată a întregii eco­no­mii naţionale şi integrarea armonioasă a industriei cu ramurile ei de vârf, într-un amplu proces de prefaceri structurale ale activităţii productive".

PROGRES LA ARO
De câţiva ani buni, România începuse să importe din ce în ce mai puţine produse provenite din străinătate. Dacă noi puteam trăi fără banane şi portocale, industria o ducea însă din ce în ce mai greu din cauza "izolării" tehnologice la care era obligată. Într-o perioadă în care ştiinţa şi tehnica evoluau extrem de rapid, inginerii şi muncitorii ro­mâni trebuiau să se descurce cu ceea ce aveau la îndemână. În 1989, în­treprinderea ARO Câm­pulung producea nişte automobile de teren care îşi câştigaseră deja o anumită celebritate pe pie­ţele externe. Dar, în lipsa importurilor de utilaje moderne şi performante, specialiştii români trebuiau să-şi proiecteze şi să-şi construiască, prin eforturi proprii, majoritatea maşinăriilor de care aveau nevoie. Fapt care nu a trecut neobservat. Şi nelăudat: "Pentru ca Aro, binecunoscutul au­toturism de teren românesc, să poată străbate toate drumurile lumii a fost nevoie ca şi constructorii prestigiosului automobil, practic întreaga uzuină musceleană să parcurgă un drum plin de încercări, pentru moder­ni­zarea continuă a producţiei şi a muncii desfăşurate în fiecare atelier. Soluţia rezolvării promp­te a problemelor a fost găsită în sporirea flexibilităţii fluxurilor de producţie şi în construirea unui centru de producţie, cu forţe proprii a unor linii întregi de fabricaţie a utilajelor complexe de care era nevoie". Bine sau rău, această soluţie a func­ţionat, iar ARO circula, într-ade­văr, pe şoselele lumii.

GARANŢII PENTRU CEAUŞESCU
În vara anului 1989 a avut loc o premieră inedită: un organism politic a depus garanţie pentru Nicolae Ceauşescu. Concret, Şcoala Centrală pentru Pre­gă­tirea Cadrelor UTC a "garantat" că Nicolae Ceauşescu este cea mai bună opţiune pentru vii­torul României Socialiste. La 15 iu­lie 1989, opinia publică a fost anunţată că "La Academia de Studii Social Politice de pe lângă CC al PCR a avut loc festivitatea de închidere a cursurilor Şcolii Centrale pentru pregătirea ca­drelor Uniunii Tineretului ­Co­munist. Cu această ocazie, to­varăşului Nicolae Ceauşescu i-a fost adresată o telegramă în care se dă expresie adeziunii depline la Hotărârea Plenarei Comitetului Central al Partidului Comunist Român din 27-28 iunie cu privire la propunerea de rea­le­gere la apropiatul forum al co­muniştilor români a tova­ră­şu­lui Nicolae Ceauşescu în funcţia supremă de secretar general al Partidului". Iar şcoala care îi pregătea pe viitorii activişti UTC vedea "în această istorică opţiune o garanţie fermă a mersului neabătut înainte a României, pe calea socialismului şi a comunismului".  

VIZITA MILITARILOR POLONEZI
De câţiva ani buni, Polonia se confrunta cu o puternică miş­care sindicală care contesta re­gimul comunist şi revendica, din ce în ce mai insistent, schimbarea radicală a regimului  po­litic. În timp, în această "ţară fră­ţească" au existat şi câteva epi­soade deosebit de dramatice, în cursul cărora Armata Poloneză a deschis focul împotriva propriului său popor.
Bineînţeles că acele evenimente nu i-au impresionat nici pe liderii politici de la Bucureşti şi nici pe comandanţii oştirii Române. La 15 iulie 1989 s-a anunţat oficial că "La invitaţia Consilului Politic Superior al Armatei Republicii Socialiste România, o delegaţie de activişti de partid din Armata Polonă, condusă de general de armată Tadeusz Szacila, şeful Direcţiei Principale Politice a Armatei Polone a efectuat o vizită în ţara noastră. Oaspeţii au fost primiţi de tovarăşul Emil Bobu, membru al CPEx, secretar al CC al PCR. Delegaţia a fost primită şi de generalul Vasile Milea, membru supleant al CPEx şi ministru al Apărării Naţionale".
În cursul acestei vizite, "Delegaţia militară polonă a efectuat schimburi de experienţă pe probleme ale muncii de partid, cu o delegaţie condusă de gen. lt. Ilie Ceau­şes­cu, adjunct al Mi­nistrului Apă­ră­rii Naţionale şi secretar al Con­siliului Politic Su­perior al Armatei".

FRĂŢIA ROMÂNO-COREEANĂ
Organizată anual, "Luna de soli­daritate cu lupta poporului coreean" consta într-un soi de "expoziţie itinerantă" în cadrul căreia anumiţi activişti din "ţara prietenă" erau plimbaţi prin diferite locuri din ţara noastră. La 15 iulie 1989 "Luna de solidaritate" a ajuns şi la Institutul de Ma­rină din Constanţa.
Acolo a avut loc o adunare festivă, în ca­drul căreia "ataşatul militar, aero şi naval al Re­publicii Populare Democrate Co­reene la Bucureşti, col. Pak Zi Săk s-a întâlnit cu cadre şi elevi din această insituţie militară de învăţământ superior, cărora le-a vorbit despre semnificaţia eve­nimentului". După această întâl­nire, viitorii marinari care au participat la "eveniment" au avut fericita ocazie de a viziona "filme documentare şi o ex­poziţie cu aspecte din activitatea poporului şi Armatei RPD Coreene".