25 iunie 1989

A fost o duminică, zi de sărbătoare impusă din vremuri străvechi de re­ligia creştină categoric majoritară în România. Cetăţenii-grăniceri aveau un motiv de bucurie în plus faţă de restul conaţionalilor: în calendarul sărbătorilor laice din 1989, du­mi­ni­că, 25 iunie, a contat drept ziua când se omagia breasla păzitorilor de ho­ta­re.

Pe arene, sportivi români şi din ţările frăţeşti se întreceau în diverse competiţii. Ziua de odihnă după o săptămână de lucru îi făcea, probabil, pe mulţi să se gândească anticipat la perioada vacanţei, adică la succesiunea de zile rezervate relaxării şi refacerii "puterii de muncă".

ZIUA GRĂNICERILOR
Sub genericul "Ziua grănicerilor Republicii Socialiste România", Scîn­te­ia a marcat momentul printr-un articol în pagina 5, intitulat "Permanent la datorie". Alte articole din care să reiasă ce a însemnat concret aceas­tă zi a grănicerilor Scînteia n-a mai publicat. Cel mai probabil pentru că n-a avut despre ce altceva să scrie, pentru că, în afară de propagandă, "ziua grănicerilor" nu însemna, de fapt, nimic. Şi de astă dată, "nava-amiral a presei comuniste", după cum i s-a spus ziarului Scînteia, şi-a îndeplinit misiunea de a crea reprezentări sociale, şi mai puţin pe aceea de a informa.

FILE DE POVESTE
Din vorbele semnate de co­lo­nelul Gh. Văduva a ieşit un basm cu grănicerii în rolul de feţi-frumoşi. "Pe aici (la graniţa cu Iugoslavia, lasă să se înţeleagă articolul, fără să o spună explicit) au trecut atâtea generaţii de ostaşi-ofiţeri, care şi-au înflorit pe chip şi şi-au înnobilat în suflet cel mai frumos dintre sentimentele ostăşiei - acela de a fi santinelă în prag de ţară, acolo unde vântul serii şop­teşte a dor şi a dragoste de acasă şi limba română, unde inimile bat întotdeauna fierbinte. Aici, la marginea ţării, grănicerii străjuiesc pământul strămoşesc, ei se află aici cu aceeaşi statornică misiune, cu aceeaşi permanentă tinereţe, în veghea de hotar."

ÎNGERI SAU DEMONI
Tema "grănicerul" este ofertantă pen­tru oricine se ocupă cu mani­pu­la­rea. Grănicerul - înger păzitor al ho­tarelor ţării, santinelă în calea răufăcătorilor care ar vrea să intre pe furiş. Grănicerul - demon, asa­sinul propriilor concetăţeni, aşe­zându-se de-a latul drumului către paradisul occidental. Prin natura ei, activitatea de pază a frontierei oferă destule argumente şi pentru o variantă şi pentru cealaltă. Cu si­guranţă, "frontieriştii anilor '80, adică cei care au încercat să pă­ră­sească fraudulos România, fireşte nu le poartă grănicerilor o bună amintire.
La fruntarii s-au petrecut drame, au murit oameni, au fost violate femei, iar nu puţini au ajuns la închisoare. S-au spus po­veşti cutremurătoare, cu gră­ni­cerii în rol negativ de astă dată. Ca în atâtea alte cazuri, binele şi răul sunt despărţite de un fir subţire, greu perceptibil cu mintea şi cu simţurile omeneşti.

ADUNAREA ŞI ÎNMULŢIREA ÎN PROBLEME CU AGRICULTURĂ
Despre minerii de la Şuior s-a spus în acea zi că au realizat peste plan o producţie în valoare de trei mi­lioane, că au scăzut cheltuielile şi că au sporit deci productivitatea mun­cii. Totuşi, vara era un bun anotimp pentru a vorbi mai degrabă despre succesele din agricultură. În iunie, se recoltau cerealele, se ajungea la capătul unui ciclu de producţie. Moment propice bi­lan­ţurilor, când se adună şi se scade, se trage linie şi se încheie socotelile. Fireşte că după aritmetica folosită pe atunci - "la ve­de­re" - calculele ieşeau mereu pe plus. Duminică, 25 iunie, sosise vremea ca Sectorul Agricol Ilfov, ju­de­ţele Dolj şi Constanţa să vestească încheierea recoltării orzului şi obţinerea unor producţii mari la hectar. Veste transmisă lui Nicolae Ceauşescu şi prin intermediul deja clasicelor "telegrame" ditirambice.

"VACANŢELE OLTULUI"
Duminica de iunie stimula vi­sarea la apropiata vacanţă, numită în cazul "oamenilor muncii" "concediu de odihnă". Din "pachetul" oferit turiştilor sosiţi în staţiunile balneare vâlcene Govora, Olăneşti, Voi­nea­sa, Călimăneşti-Căciulata făcea parte şi "ciclul de manifestări cultu­ral-educative «Vacanţele Oltului», dedicate oamenilor muncii veniţi la odihnă şi tratament".
Adică se puteau relaxa la casele de cultură din localităţile amintite cu spectacole prezentate de formaţii laureate la diversele secţiuni ale Festivalului Naţional "Cântarea României" (muzică de toate genurile, dans, actorie), precum şi cu piese jucate de actori profesionişti, angajaţi ai unor teatre din Bucureşti, Piteşti, Craiova, Petroşani şi Constanţa.

ARTIŞTI ÎN "PACHETUL" TURISTIC
Sub "pălăria" Festivalului "Cân­ta­rea României" încăpeau de toate, de la cântece patriotice la cunoscute melodii de muzică populară sau "uşoară" gustate de marele public. Cu siguranţă că nu cântece precum "Partidul-Ceauşescu-România!" aveau în vedere hotelierii de pretutindeni atunci când alcătuiau "programele artistice". Din câte au povestit ulterior, şi pe-atunci, artiştii iubiţi de public aveau de lucru vara. Memoria colectivă, ajutată şi de exemplele prezentului, a reţinut mai cu seamă spectacolele susţinute pe litoral în sezonul estival. Ca în toate timpurile, şi în '89 artiştii performau la Costineşti sau la Govora, sau oriunde erau solicitaţi.

DIN ARENELE SPORTIVE
Într-o singură după-amiază, Stadionul "1 Mai" din Piteşti găzduia Campionatele Internaţionale de Atletism ale României. În com­pe­ti­ţie se înscriseseră sportivi şi sportive din Algeria, Cehoslovacia, China, Coreea de Nord, Cuba, RDG, Grecia, Iugoslavia, Polonia şi URSS. Majoritatea concurenţilor sosiseră, aşadar, la Piteşti din ţări socialiste. La Bucureşti şi Brăila s-au jucat me­ciu­rile contând pentru semifinalele "Cu­pei României". Pe Stadionul Sportul Studenţesc din Capitală, cu începere de la ora 17:30, Ion Igna a arbitrat partida dintre echipele bucureştene Rapid şi Steaua. Cu jumătate de oră mai devreme la Brăila începea meciul dintre Dinamo Bucureşti şi Victoria.