Jurnalul zilei: 5 februarie 1989

Un "cineast frenetic" – Adrian Sârbu • Ce-a păţit Angela Similea • De-ai fi fost câine...  • Politici pentru ţigani • Meditaţii particulare • Oiştea iubitului • Artă şi confruntare • Preţul pieţei şi drepturile cumpărătorului

Ce faci duminică? "Program de autogospodărire" – răspundeau la întrebare românii, în locul lui "nimic deosebit". "Cineastul frenetic" Adrian Sârbu a fost bine cotat la documentar. Se zvonea că Angela Similea a murit, că ţiganii îşi cumpără paşapoarte şi că graniţa în Ungaria poate fi uşor trecută. Vers alb, cu Ion şi Mărie, la "Atelier literar".

Un "cineast frenetic" – Adrian Sârbu
Roxana Pană, în "Cinema": "Această ambiţie a «cineastului frenetic» – cum ar mai putea fi numit regizorul de documentar –, dorinţa de a ţine pasul cu constructorii, devenea şi mai limpede în scurtmetrajele ce urmăreau programa­tic, pe zile, uneori pe ore sau mi­nu­te, fazele «la cald» ale unui şantier. «35 de zile» se intitulează filmul regizorului Adrian Sârbu (premiul I şi Cupa de Cristal la scurtmetraj), temerară încercare de cuprindere în zece minute a trudei de 35 de zile şi tot atâtea nopţi, timpul-record în care s-a construit pasajul subteran Piaţa Unirii".

Ce-a păţit Angela Similea
S-a zvonit că a murit Angela Si­milea. Alţii ziceau că "fugise" în străinătate. Să pună capăt zvo­nurilor, George Arion i-a luat un interviu pentru rubrica "Artistul – conştiinţă a epocii sale" din Flacăra. În vreme ce cântăreaţa vorbeşte despre regăsirea "luminii din noi", ziaristul îşi roagă gazda să scoată telefonul din priză. Deranjează discuţia sunând atât de des. Iar artista se scuză: "Un zvon stupid i-a alertat pe cei care ţin la mine". Atât despre zvonuri.

De-ai fi fost câine...
Taximetristul arădean Ioan Vancea lucrase şofer, "la sonde", pe câmpul din Pereg. Ca toţi românii cu domiciliul sau locul de muncă "pe graniţă", era oricând pregătit de legitimare. Cunoştea ca-n palmă şi graniţa. Ştia că grănicerii români se prefac ("cam des") că nu văd bine. Iar ungurii, spre deosebire de sârbi, nu trag în fugari şi nu-i  returnează "acasă". Avea trei copii – cel mic de şcoală primară, cel mare într-a opta – şi i-a luat pe toţi.
Plecaseră 20 de oameni în grup. El le-a fost călăuză. Au trecut pe burtă "fâşia" şi au ajuns în Ungaria. Grănicerii s-au prefăcut că nu-i văd. "Nu mai puteam, motivează acum. Eu sunt maramureşean, os de «dac liber», nu câine să-i azvârle stăpânul mâncarea când şi câtă vrea. Ceauşescu aşa făcea cu «raţia» lui."

Politici pentru ţigani
În Ungaria se aflau la un moment dat în 1989 cam 15.000 de fugari români. "Orbirea" grănicerilor e semn al trădării lui Ceauşescu de către Securitate, zice Ioan Vancea. "A fost aici o politică. Ne lăsau pe noi să trecem la unguri, iar ei ne dădeau mâncare şi lucru şi, sigur, se plângeau peste tot că le e greu cu atâţia români fugiţi."
Din Szeged a plecat în Germania cu copiii. Călăuză le-a fost un vecin din Arad. "Un vecin ţigan m-a «scos» în Germania, povesteşte Ioan Vancea. El plecase legal, cu paşaport. Cu ţiganii Securitatea avea altă politică. Le cerea aur în schimbul paşapoartelor. Nemţii plăteau în mărci, iar ţiganii din Timiş şi Arad cu aur. Jumătate de kilogram de aur pe cap de ţigan. Recuperau repede din cerşit şi furat."

Meditaţii particulare
Autobuzele şi trenurile sunt şi duminica pline. Copii şi tineri merg să se mediteze la profesori acasă. Parte însemnată din bugetul unei familii e alocată pentru admiterea în "treptele" de liceu şi la facultate.
Cei mai căutaţi şi scumpi sunt profesorii despre care se ştie că vor fi în comisiile de admitere. Ei ştiu ce se dă şi cum se cere. Lucrează zi-lumină duminica pe serii de elevi. Să n-o încurce cu "legea ilicitului", au şi ei pilele lor la Miliţie, Finanţe şi Securitate.     

Oiştea iubitului
În şcoli, fabrici, facultăţi şi la bi­bliotecile comunale erau cenacluri li­terare. Cenacliştii aspiră la gloria cuvântului tipărit. Pe adresele revistelor şi ziarelor vin zilnic plicuri cu "încercări literare". Răspuns află toţi la poşta redacţiei.
Darie Novăceanu e gazda "Atelierului literar" din revista Flacăra. Fapt singular – are drept şi la fotografie! Uneori publică şi câte-o poezie mai reuşită dintre cele primite. Precum scurta "Cantilenă", trimisă de Daniela Groza din Bucureşti. "De fiecare dată, noaptea/ Când ies din tindă mă lovesc/ De oiştea carului mare şi întreb:/ Tu eşti, iubitule?".
Bancul cu Ion şi Mărie în şură, scris în vers alb, se veselesc cititorii...

Artă şi confruntare
Formaţii muzicale şi teatrale fac turnee şi sunt invitate să prezinte spectacole la cămine culturale şi săteşti. Se bucură sincer ori nu artiştii de întâlnirea cu masele? Din declaraţiile apărute în presa vremii reieşea că sunt încântaţi.
Actriţa Carmen Galin îşi povesteşte astfel experienţa confruntării cu modelul: "Am jucat la  Slătioara, satul scriitorului Dinu Săraru, «Nişte ţărani». Un spectacol minunat. Pu­blicul, chiar ele, personajele, la ele acasă. Era şi ea, cu siguranţă că era şi ea Muierea lui Pătru pe acolo. Au pri­vit, au ascultat cu religiozitate, au râs, au plâns, au şi aplaudat, dar mai ales ne-au îmbrăţişat, ne-au crezut că putem fi ei, că noi eram ei. Arta noastră dusese confruntarea şi adevărul până la capăt".      

Preţul pieţei şi drepturile cumpărătorului
"Vând urgent apartament, 2 ca­mere, etaj IV, gaz metan, cartier Giroc, preţ 100.000 lei" – scrie în ziarul judeţean din Timişoara.
Între preţul pieţei şi cotarea apartamentelor la darea în folosinţă nu e mare diferenţă. Problema e să ai bani ori să te încadrezi în categoriile cu drept de cumpărare. Căci în România nimeni nu poate deţine două imobile în proprietate. Nici să-şi cumpere locuinţă într-un oraş dacă nu are domiciliul stabil ori loc de muncă acolo.