x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Nostalgia batonului de ciocolată

0
06 Iul 2009 - 00:00

Un desert de nerefuzat în 1989 era batonul de ciocolată, la 5 lei, învelit în folie de celofan. La cofetăria din sat, maşina cu prăjituri şi alte dulciuri venea o dată pe săptămână, dar batoanele erau nelipsite.



În perioada când eugeniile erau cele mai accesibile, în sensul că erau şi ieftine: 0,75 bani şi se găseau şi în toate magazinele, un baton din acesta era o adevărată delicatesă. Întotdeauna era bătălie pe ele, pentru că era dulcele preferat de toţi copiii. Alergam împreună cu verii mei la magazin să prindem cât mai multe. Uneori nu aveam suficienţi bani pentru câte batoane am fi vrut să cumpărăm.

Ştiu că întotdeauna batoanele din mâna verilor mi se păreau mai mari, atât eram de pofticioasă şi parcă niciodată nu reuşeam să mă satur. Atunci când veneau în vizită rude de la oraş, cadoul cel mai potrivit erau aceste batoane. Însă nu toţi ştiau de preferinţa mea, iar când nu primeam acest dulce, eram dezamăgită şi musafirii deveneau neinteresanţi pentru mine.

Mai rău era când nu aveam decât unul şi pe acela trebuia să îl împart cu sora mea. Deşi de mici am fost educate să împărţim şi o bomboană dacă avem, aceste batoane mi se păreau că nu pot fi rupte în mod egal. Oricum sora mea îmi lăsa de cele mai multe ori o bucăţică şi din partea ei, aşa că mă consideram norocoasă.

Îmi amintesc şi astăzi cum într-o zi era meci în sat, ceea ce presupunea multă lume adunată pe terenul de sport, oameni veniţi din satele ve­cine. Şi tot atunci a venit şi maşina cu dulciuri. Interesul publicului de pe teren s-a mutat alături, la cofetărie. Cum nu am mai prins nici un ba­ton, am preferat să mă întorc acasă, pentru a nu-i mai vedea pe cei care desfac celofanul şi savurează mult doritul desert.

La sfârşitul me­ciului, tatăl meu s-a întors acasă cu un baton pe care îl primise de la un prieten (pentru a le da fetelor) şi astfel mi-a făcut cea mai mare surpriză.

După ani am înţeles că acel baton fabulos nu era altceva decât ciocolata de casă pe care a început să mi-o facă mama mai târziu, când batoanele au dispărut de pe piaţă. Nu înţeleg nici acum de ce au dispărut. Ingredientele sunt foarte simple: 500 g zahăr, 200 g lapte praf, 150 ml apă, 100 g unt (nu ştiu dacă batonul de pe piaţă conţinea la vremea aceea unt), 40 g cacao (şi nici cacaua nu prea se vedea pentru că avea o culoare maro deschis, nu ca ciocolata mamei de mai târziu).

Apa cu zahărul se pun pe foc. Se amestecă până la topirea completă a zahărului. Când siropul este omogen se ia de pe foc şi se adaugă cacaua. Se amestecă bine, apoi se adaugă untul şi se amestecă din nou, până când se topeşte. Se adaugă laptele praf şi se amestecă până devine o pastă omogenă. Se unge o tăviţă cu unt sau se pune o folie transparentă în tăviţă. Se toarnă compoziţia şi se dă la rece. Apoi se taie în forma dorită.

Când nu reuşeam să mă bucur de gustul batonului, încercam să îl înlocuiesc cu alte dulciuri pe care mi le făcea mama. Îmi amintesc de caramelele de ciocolată, pe care le făcea destul de rar, din cauza ingredientelor greu de găsit. Avea nevoie de 200 g unt, un pahar de zahăr pudră, un pahar de ciocolată rasă şi 2-3 linguri de miere.

Amesteca totul într-un vas şi aşeza la un foc potrivit să fiarbă. Încerca dacă este gata lăsând să cadă câteva picături de compoziţie într-o ceaşcă cu apă rece. Apuca picăturile între degete şi dacă erau destul de legate (dense), însemna că era gata. Mai lăsa să se răcească puţin, după care turna pe o planşetă unsă cu unt. Întindea cu un cuţit să fie compoziţia egal de groasă pe toată suprafaţa, iar când se răcea, tăia cu cuţitul pătrăţele.

La fel de bună era şi crema de ciocolată cu care umplea foi sau blaturi de tort. Iată şi reţeta: 500 ml lapte, 100 g cacao, o lingură făină, 150 g zahăr, 3 ouă. Pe aragaz se topeşte ciocolata în lapte. Separat se freacă gălbenuşurile cu zahărul, se adaugă făina, apoi se amestecă bine cu laptele şi ciocolata. Se aşază vasul pe foc peste o tablă până ce se îngroaşă crema, amestecând încontinuu pentru a nu se prinde de fund. Se bat albuşurile spumă şi când crema s-a răcit se încorporează.
Citeşte mai multe despre:   radiografii culinare

Ştiri din .ro


Serviciul de email marketing furnizat de