Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
La sfârşitul anilor '80, oţetul din miere cu fructe a stârnit multă vâlvă în ţara noastră, dar şi în alte ţări. În cartea "Băuturi şi preparate din miere", lucrare apărută la Editura Tehnică, Maria Teodorescu propunea tuturor gospodinelor reţeta de preparare a acestui oţet. Autoarea e de părere că are foarte multe calităţi terapeutice şi medicamentoase. La noi în ţară, aceste oţeturi din fructe cu miere se cunoşteau mai de mult. Din paginile cărţii aflăm că cel mai sănătos este oţetul de gutui cu miere, pentru că are mai mult tanin şi săruri şi este mult mai plăcut aromat, se limpezeşte mai uşor şi are o culoare plăcută. Oţetul din miere cu sucuri de fructe este o soluţie de acid acetic în apă, împreună cu o serie de substanţe nutritive ca albumine, hidraţi de carbon, substanţe minerale bazice, substanţe aromatice, esteri în principal, care redau aroma fructului. Oţetul cu miere de albine posedă valoroase principii active, nutritive şi medicamentoase.
Maria Teodorescu distinge două etape în prepararea oţetului: în prima fază se obţine produsul alcoolic, hidromelul sau cidrul. Acest alcool va fi transformat, în faza a doua a fermentării, în oţet prin fenomenul de oxidare şi cu ajutorul microorganismelor, "Bactericum aceti", şi nu cu "floarea vinului", care borşeşte oţetul. Oţetul poate fi preparat din hidromelul finit, dar indicat este de a se face o fermentare alcoolică o dată cu pulpa, în scopul de a se obţine cât mai multe substanţe din fructe. Se pot folosi astfel atât resturi de fructe, cât şi fructele căzute, dar curăţate de viermi şi de părţile stricate. După ce a fermentat puternic, cam după 4 zile, se tescuieşte şi se culege lichidul care se pune în borcane pline 70% din volum. Pentru a grăbi fermentarea acetică (a doua fermentare), unii mai pun în borcan miezul alb, pufos şi uşor al unui ştiulete de porumb sau al unei tulpini de porumb. Pentru ca fermentarea a doua să pornească puternic, însămânţăm băutura cu un cuib de oţeteală. Acest aşa-zis cuib poate fi un oţet mai vechi, câteva linguri. Borcanul se acoperă la gură cu un tifon. La fermentaţia a doua se mai administrează şi miere de albine, circa 80 g pentru un litru de lichid. Zahărul din miere va fermenta alcoolic în paralel cu fermentarea acetică un timp, după care numai fermentarea acetică timp de 30-60 zile. Vom observa că va apărea un voal cenuşiu la suprafaţă, care se ridică puţin pe marginile borcanului. Acest voal denotă că fermentaţia acetică este în plin. În această fază, lichidul poate fi lăsat şi la temperatura camerei. Când oţetul este gata, se trage de pe drojdii în alt vas, ocazie cu care se adaugă substanţele pentru cleire ca gelatină, albuş de ou, lapte degresat. Dacă are iz se tratează cu cărbune. Se pune limpede în sticle cu dop. Oţetul tare se păstrează bine, iar oţetul slab se poate păstra, pasteurizat la 60-70 grade C timp de un minut, în sticle.
Iată care este reţeta de bază pentru un litru de oţet din miere cu sucuri: pulpă zdrobită de fruct sau coji şi resturi 1.000 g, apă 400 ml, miere de albine (70 g fermentaţia şi 80 g la a II-a), drojdii de panificaţie 10 g, maia (cuib de oţeteală), oţet nepasteurizat 30 g, pâine neagră uscată (prăjită uşor) 20 g. Ca fructe, autoarea recomandă gospodinelor gutui, mere, pere, zmeură, căpşuni, fragi, caise, piersici, zarzăre, cireşe dulci albe, vişine, prune. Oţetul aromat din fructe poate fi folosit şi la salate, frecţii sau pentru clătit pe cap. Maria Teodorescu dă şi reţeta de oţet de trandafiri, care se prepară din petale de trandafiri de dulceaţă: 600 g petale se freacă în mână, după care se opăresc cu 1,3 l apă fiartă. Se lasă să se macereze până a doua zi, apoi se pune într-un borcan la fermentat după reţeta de bază arătată, dar la care prima doză de miere este de 150 g miere la un litru de apă. Doza a doua va fi de 100 g miere la un litru.
