Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Pierdută total în atmosfera de bucătărie a reţetelor, am sărit ca arsă când a sunat telefonul.
O colegă, Geta, m-a sunat ca să-mi spună, cu plânsul în gât, că vine pe la ei cumnatul, doar pentru câteva ore, şi n-are aproape nimic de mâncare. "Cum să-i dau mâncare de cartofi? N-a mai fost pe la noi de cinci ani şi eu îi dau mâncare de cartofi? Nici nu ştiu ce să fac. Îmi vine să mor de supărare!", se tânguia ea. O întreb cu ce pot să o ajut şi începe a-mi turui despre ceva ce am adus eu cu mulţi ani în urmă, la o zi a mea. Draci! Nici nu-mi aminteam! O întreb când vine cumnatul şi-mi zice că poimâine. OK! Peste noapte inventez eu ceva care se poate schimba "pe ici, pe colo, şi anume în punctele... esenţiale". Na, că l-am băgat pe Nea Iancu în bucătărie!
A doua zi, mă duc la ea şi o pun să-mi arate tot ce are prin cămară şi frigider. Erau multe de folosit. Am trimis-o să cumpere patru pâini. Apoi am tăiat solzişori şase cepe mari şi două căpăţâni de usturoi. Am tăiat felii, groase de un deget, pâinea şi am pus-o să o ungă cu margarină (avea Rama!), pentru că tot nu pricepea nimic şi stătea degeaba. A curăţat şi patru morcovi şi i-a dat pe răzătoarea mică. Am făcut o supă concentrată din Delik'at. Am luat o punguţă cu spanac din congelator, l-am pus la cratiţă cu puţin ulei şi supă, până s-a fiert şi l-am dat la răcit. Am pus la fiert o cană cu orez, în puţin ulei şi supă, apoi l-am dat deoparte. Pentru că avea cinci ouă, i le-am spart pe toate într-un castron şi le-am bătut în duşmănie. Apoi le-am pus într-o tigaie şi le-am făcut "omletă creaţă", adică am amestecat puţin cu furculiţa, cât să se încreţească. Am tăiat felioare subţiri o bucată de costiţă afumată şi am prăjit-o, apoi am dat-o deoparte. Am pus la înăbuşit ceapa şi morcovul, în grăsimea de la costiţă şi când a fost gata am pus-o la răcit. Am tăiat cubuleţe trei gogoşari acri, am ras o bucată de brânză telemea şi o bucată de caşcaval (era făcut în casă!), pe care le-am pus în castronele. Am tocat fin o legătură de mărar şi una de pătrunjel. E, cu toate ingredientele pregătite ne-am apucat de montat în tava unsă cu puţin ulei feliile de pâine, cu partea dată cu margarină în jos.
Pe o felie de pâine am pus o lingură de spanac, peste el am pus puţină ceapă, apoi puţin ou, câteva feliuţe de usturoi şi caşcaval. Pe altă felie, vecină, am pus o lingură de orez, peste care am pus puţină ceapă, apoi ou, apoi solzi de costiţă, feliuţe de usturoi, cubuleţe de gogoşari şi brânză rasă. Uite aşa am făcut o tavă plină, pe care am dat-o la cuptor pentru 30 de minute. Am pregătit şi cealaltă tavă până s-a copt prima. în bucătărie începuse să miroasă înnebunitor! Am scos prima tavă. Feliile se înfrăţiseră şi arătau ca o plăcintă în pătrăţele. Am pus rapid peste ele sos picant, roşu şi iute foc, făcut de mine, adus anume, apoi am presărat un nor fin de verdeaţă. Arătau bestial şi miroseau divin. După ce s-au răcit uşor, am început să le scot din tavă şi le-am aşezat pe platouri. Am făcut trei tăvi din toată compoziţia pregătită. Geta mea era în extaz! I-am zis că a doua zi trebuie să le pună la încălzit, pentru că sunt foarte bune călduţe, dar nici reci n-au cusur.
Ca să ne odihnim, mi-a pregătit o cafea şi a început a mă iscodi. I-am dat o mulţime de reţete auzite pe la cozi, de la colege, din cele de la bunica. M-a întrebat cum se numeşte plăcinta pe care am făcut-o. Păi, plăcinta sărăciei, îi zic eu în glumă.
A început să se vaite că n-are timp şi m-a scos din sărite. Avea pe soacră-sa toată ziua pe la cozi? Copiii ei erau crescuţi de o mătuşă, la Predeal. Acum era "într-o situaţie de mare sărăcie", zicea ea. Păi, atunci când îţi intră văzduhul în frigider şi mai ai două guri de hrănit, trebuie să fii inventiv. Să vezi ce rapid îţi vin ideile şi ce viteză ai la mers. Nu mai vorbim de acuitatea vizuală. Râdeam deunăzi cu o colegă. Inventasem un joc: pe stradă, ne uitam la o sacoşă, a celui care venea din sens opus, şi trebuia să ghicim ce este în ea. Era un joc trist, dar noi scoteam partea veselă a situaţiei. Aşa ajunsesem de experte, încât şi din mersul unui vânzător ne dădeam seama dacă a primit marfă sau nu. Şi nici nu făceam nazuri că marfa era cumpărată din cartier, nu de la Piaţa Amzei.
Cu una, cu alta, i-am promis că o să-i fac sâmbăta viitoare o plăcintă cu brânză, din cea cu foaie pregătită fără untură, doar cu ulei. Am învăţat reţeta de la tanti Florica, femeia noastră de serviciu de la bloc. Iese o plăcintă minunată!
