x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Supa de "MIG"-uri

0
05 Aug 2009 - 00:00
Se înserase, când vecina m-a sunat să vin degrabă. Am crezut că a venit raţia şi am pregătit plasele. Nici vorbă! O altă vecină a venit şi mi-a zis că pe Sandu, de la etajul patru, îl bate Ionel, vecinul de la zece, de la scara trei, ăla care creşte porumbei, pentru că Sandu a făcut supă din "MIG"-urile lui. M-am oripilat! Cum să-i mănânce "MIG"-urile?! "Foarte bine! Le-a ademenit, jigodia!", îmi spune vecina plină de nervi.

"MIG"-urile erau porumbeii vecinului de la scara trei. Aşa îi botezaseră copiii din bloc şi aşa îi ştiau toţi locatarii. Ionel, vecinul, avea, pe balcon, o crescătorie de porumbei de rasă. Era înscris şi la Asociaţia Columbofililor! Avea porumbei călători, avea şi unii jucători şi unii de carne! E, aceştia de carne erau cei care făceau subiectul urii unor vecini, care erau obligaţi să umble după carne, pui şi alte alea, în timp ce vecinul columbofil hăpăia propria producţie de... porumbei! Cine mai era ca el! Aşa că unii colocatari le puseseră gând rău.

Sandu, vecinul de la mine de pe scară, era un ticălos. Ucidea pisici şi câini, fără să clipească. Lucra ca muncitor pe un şantier de construcţii, în Bucureşti. Cu două zile înainte de eveniment, cumnata lui Sandu, care lo­cuia la trei etaje mai jos de Ionel, s-a plâns de moţurile pe care le scăpau porumbeii când erau lăsaţi să zboare. Sandu, cumse­ca­de, s-a hotărât să rezolve el problema, în stilul lui. S-a dus jos, în grădina de care se ocupa personal, şi a întins pe masa unde juca de obicei table, cu alţi vecini, o mulţime de boabe de porumb, care erau înfipte în cârlige de undiţă, legate la mai multe fire de nailon. Pregătise de mai mult timp acest instrument ucigător şi aştepta momentul decisiv. Când Ionel a lansat porumbeii în zborul de seară, ticălosul de Sandu a pus ceva boabe pe pervazul de la balcon, apoi, când a observat că porumbeii iau seama la el, a început să le arunce jos, pe masă. Câţiva porumbei s-au dus direct pe masa unde se aflau boabele ucigătoare, iar Sandu a ajuns la ţanc şi a început a-i înşfăca pe cei cu boabe în gât. Le rupea capul şi-i arunca într-o sacoşă. Sandu a căsăpit toţi porumbeii care s-au lăsat păcăliţi, apoi a fugit la el în apartament.

Ionel, care supraveghea zborurile sporti­vilor săi, a observat agitaţia lor, dar şi mic­şo­ra­rea stolului. O vecină care a văzut toată mâr­şăvia a început să strige peste geam la Io­nel şi i-a spus ce-a făcut Sandu. Când s-au în­tors porumbeii, Ionel şi-a numărat efecti­vul, apoi s-a pus pe aşteptat momentul pentru a-şi recupera paguba. Sandu nu a stat degeaba şi a pus la fiert mulţimea de porumbei, din care a făcut supă şi o tocăniţă de care se mândrea nevoie mare la toţi vecinii. Spu­nea cât morcov a pus la o oală de opt litri de supă, câte cepe, câţi cartofi, ce frumos miro­sea a supă de pasăre adevărată, da' şi ce bună era cu tăiţei, cu pătrunjel verde, ce graşi erau po­rumbeii, spunea că a trebuit să-i fiarbă mult, pentru că erau foarte bine antrenaţi şi alte alea, umplând de scârbă până şi pe cei care urâseră până atunci păsările. Sandu a re­petat două seri la rând povestea, şi-a fluturat fala cu ostentaţie până i-a ieşit în cale... Ionel!!!

În seara cu pricina, nici n-a deschis bine uşa de la lift că Ionel i-a şi pus mâna în gât, ca la porumbel, şi l-a ridicat pe Sandu până aproape de tavan. Şocul a fost foarte mare, pentru că: "Îi ieşiseră ochii şi deschisese gura, ca un canal fără capac", după cum îmi spunea vecina lui, doamna Lenuţa. Am ajuns exact când Ionel l-a trântit pe cimentul din hol, de au zăngănit geamurile de pe palier, şi i-a vârât în gură un porumbel mort, apoi i-a înfipt în nas un cârlig de undiţă. Nevasta lui Sandu, care tocmai deschisese uşa la zgomotul iscat, a fost martoră mută la toată acţiunea şi, când Ionel a zbierat la ea să aducă supa, a ţâşnit ca glonţul şi a venit cu oala de supă abia scoasă din frigider. Ionel şi-a luat piciorul de pe pieptul lui Sandu, care abia mai răsufla, şi i-a turnat toată supa de la cap la picioare, potopindu-l cu toate bucăţelele de porumbei şi legumele fierte. Supa rece a avut un efect invers, adică l-a făcut pe Sandu să-şi depăr­teze mâinile şi să ia un aspect de leşinat din nasul căruia curgea o şuviţă subţire de sânge, în locul unde avea cârligul înfipt. Dar Ionel l-a trezit imediat cu un şut cu latul în pulpă şi un şpiţ scurt în ficat. Sandu s-a ridicat şi s-a îndoit rapid, cuprin­zându-se cu mâinile de burtă, apoi a încercat să-şi scoată pasărea din gură. Asta l-a enervat peste fire pe Ionel, care l-a ridicat de umeri şi i-a dat brânci pe scări, până la etajul de jos. Eu, doamna Lenuţa şi madam Sandu am crezut că s-a terminat cu el. Ionel s-a întors către noi şi, pe un ton foarte liniştit, ne-a zis că aşa vor păţi toţi cei care mai poftesc la supă de porumbei. "MIG-urile mele nu-s de nasul nimănui!", a mai zis şi a plecat cu liftul.

Madam Sandu s-a repezit pe scară în jos ca să-şi recupereze soţul, care reuşise să-şi scoată porumbelul din gură, dar nu se putea atinge de cârligul din nas. Femeia mi-a făcut semn să-l ajut şi am coborât mai mult în silă, pentru că eu simpatizam cu Ionel. E, ce era să fac?! I-am scos cârligul, lăsându-i în loc un găuroi din care curgea sânge. Nu m-am putut abţine şi i-am zis: "Mă, ţi-ai căutat-o cu lu­mânarea! De ce-ai omorât «MIG»-urile? Nu te potoleşti şi o să păţeşti ceva nasol!". Sandu mi-a evitat privirea şi probabil că mă înjura în gând. Dar prezicerea mea s-a împlinit, pentru că la scurt timp, la Revoluţie, cineva "l-a confundat" cu altcineva şi era cât p'aci să devină erou! De atunci şchioapătă şi a început să urască supa şi tot ce zboară, inclusiv avioanele!
Citeşte mai multe despre:   bucătărie,   radiografii culinare

Serviciul de email marketing furnizat de