x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Tobă îndesată

0
Autor: Veronica Bectas 03 Iul 2009 - 00:00

Soare cu dinţi. Frig la umbră şi cald la soare, aşa era vremea când a trebuit să plec de acasă pentru a face cumpărături. Aveam mare nevoie de ceva pentru aperitive. Nişte prieteni îşi anunţaseră vizita şi nu aveam ce să le pun în farfurie, la un pahar de vorbă! Aşa că alergam după orice! De la cutii de pateu până la mezeluri şi brânzeturi. M-aş fi descurcat! Inventam eu ceva. Aşa că băteam drumurile şi răscoleam alimentarele.



Pe undeva, prin apropiere de staţia de metrou Mihai Bravu, pe cheiul Dâmboviţei se afla un magazin unde se vindeau carne şi mezeluri. Am trecut într-o doară, ca să am sufletul împăcat şi, spre uimirea mea, era o coadă serioasă, de vreo 50 metri, de câte trei persoane. M-am instalat la coadă, apoi am început să mă informez.

Am aflat de la vecinii de coadă că tocmai băgaseră mezeluri, că nu se ştia prea bine ce fel de mezeluri erau, dar trebuia să stau pentru că ei erau clienţi de bază ai magazinului şi că se aducea marfă multă şi bună. Deci nu aveam de ce să plec în altă parte. Mă gândeam cu groază că puteam risca foarte mult. Dar am riscat!

După o oră şi un sfert, avansasem şi eram la jumătatea distanţei până la intrarea în magazin. În acest timp am aflat că se vindeau costiţă afumată, salam "Victoria", ciolane afumate, lebărvuşti, tobă şi polonez. Din când în când, trecea prin dreptul nostru câte un cumpărător fericit, pe care îl abordam când unul, când altul, ca să vedem cu ochii noştri minunile.

La distanţă de alte zece minute, un urlet şi nişte fluierături ascuţite sparseră tăcerea morocănoasă a cozii, băgând spaima în visele noastre. Curioşi, plini de îngrijorare, ne-am întins pe vârfurile pantofilor ca să zărim ceva fără a rupe rândul. Imediat, în dreptul nostru au năvălit doi bărbaţi şi un ţigan măturător care se băteau de zor.

Unul dintre bărbaţi, tânăr, mic şi îndesat, primea din plin pumni de la un bărbat de vreo 40 de ani, solid, frumuşel, precum şi de la ţiganul măturător, impozant în pufoaica mare şi desfăcută la nasturi. Ţiganul l-a prins de ceafă, cu mâna stângă, pe tânărul care se lăsa în jos, încercând să scape în timp ce bărbatul cel frumuşel l-a prins de picioare. Cu mâna dreaptă, ţiganul i-a tuflit peste faţă o bucată mare de tobă pe care încerca de zor să i-o îndese în gură sau, mă rog, oriunde i-ar fi intrat.

Tânărul a început să urle, doar-doar o sări cineva să-l ajute. Şi "cineva" întrebă ce au cu el? Ţiganul se opri din îndesat, fără a-l slăbi din strânsoare, şi zise tare şi apăsat: "Mi-a furat toba din plasă! Şi l-am prins! Am mai găsit la el şi nişte bani!".

Un trăsnet n-ar fi făcut o aşa răvăşeală în sufletele noastre, ale celor din coadă! Instinctiv, ne-am verificat buzunarele. "Du-l la Miliţie!!", se auzi un glas subţire de babă rebegită de frig. "Nu! Bate-l până spune tot şi ia-i banii! Să se înveţe minte jigodia dracu'!", strigă un domn bine, cu palton din păr de cămilă şi căciulă rusească.

Ţiganul se întoarse la treabă, îi mai îndesă câţiva pumni, împreună cu ajutorul care nu-i lăsase picioarele pe asfalt, după care îl târâră până spre Dâmboviţa, cu gând necurat, dar renunţară pentru că hoţul, pricepând ce aveau să-i facă, începu a plânge şi a se văita. Îl aruncară amândoi, izbindu-l de parapetul de pe mal, şi se întoarseră să-şi cumpere alte produse. Derbedeul se sculă rapid şi o tuli cât ai zice peşte în fluierăturile şi huiduielile celor de la coadă.

În timpul spectacolului, nici n-am realizat că am avansat atât de mult. Am intrat în magazin şi am cumpărat două ciolane frumuşele, o bucată întreagă de costiţă afumată, frumos împănată, cinci perechi de polonez şi o bucată de 500 g de tobă, care mirosea a usturoi de te ameţea. O grămadă de bani am dat, dar nu mi-a părut rău, pentru că-mi asigurasem baza pentru mai multe mese delicioase.

Am ajuns acasă şi am pus ordine în minunile procurate, le-am hărăzit pe fiecare după necesităţi. Imaginea hoţului terorizat de groaza sufocării cu toba furată mă urmărea.

După două zile, mi-au sosit musafirii. Le-am pus pe masă feliuţe de pâine prăjită, feliuţe de costiţă, gogoşele de polonez prăjit, felioare de tobă cu muştar şi sfeclă roşie cu mult hrean. I-am omenit şi cu o ţuică de pere făcută de mine. Au luat din fiecare şi-mi părea bine când îi vedeam că le făcea plăcere şi se îndemnau la mâncat. Am luat şi eu, aşa, de-un îndemn, o feliuţă de costiţă, o gogoşică de polonez cu muştar...

Am ridicat ochii şi unul dintre musafiri scăpă bucăţica de tobă pe bărbie şi se mânji cu muştar!... Ochii i se dilataseră şi, în încercarea de a o prinde, căscase gura mare. La dracu'! Brusc îmi apăru în faţă mutra la fel de disperată a hoţului când îi îndesa ţiganul toba pe gât. M-am dus la bucătărie să fac cafeaua cea de toate vizitele şi să-mi alung imaginea care mă bântuia. N-am mai cumpărat tobă până acum doi ani.
Citeşte mai multe despre:   tobă,   radiografii culinare

Serviciul de email marketing furnizat de