x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

18 candidaţi pe un loc la IEFS

0
Autor: Vlad Ionescu 20 Iul 2009 - 00:00
18 candidaţi pe un loc la IEFS Revista Sport/


În anii comunismului exista percepţia, aproape generalizată, că obţ­inerea unei diplome universitare este singura cale sigură de reuşită în viaţă, iar pentru părinţi nu exista o bucurie mai mare decât să-şi vadă copilul intrat la facultate.



Unităţile de învăţământ superior, toate de stat, erau destul de puţine, la fel şi  nu­mărul locurilor scoase la concurs, astfel că familiile făceau eforturi financiare mari pentru a le asigura odraslelor meditaţii la materiile de examen. Răsplata venea după terminarea facultăţii, când proaspătul inginer, economist, medic sau jurist primea un loc de muncă prin repartiţie guvernamentală. Nimeni nu rămânea pe dinafară, să ai serviciu era o obligaţie, iar şomajul practic nu exista. Iar dacă aveai norocul să prinzi un post în Bucureşti sau în oraşele reşedinţă de judeţ chiar te puteai considera un om realizat.

Printre cele mai căutate unităţi de învăţământ înainte de Revoluţie se număra şi Institutul de Educaţie Fizică şi Sport din Bucureşti, devenit în 1992 Academia Naţională de Educaţie Fizică şi Sport. Ca şi astăzi, cursurile se ţineau la sediul din Strada Ştefan Furtună, unde se mai aflau căminele, sălile de jocuri şi de atle­tică grea, dar şi terenurile de handbal, volei, baschet şi fotbal.

Institute similare au funcţionat până în 1977 şi în alte centre universitare din ţară, însă, o dată cu reducerea perioadei de studii de la patru la trei ani, acestea au fost desfiinţate treptat. Astfel, concurenţa pentru admiterea la IEFS era crâncenă, printre candidaţi aflându-se şi sportivi de performanţă care doreau să-şi desă­vârşească studiile. Mulţi îşi încercau şansa la IEFS deoarece la examen se dădea o singură probă teoretică, la Anatomie, şi credeau că au mai pu­ţin de învăţat.

Testele de aptitudini motrice, cu caracter eliminatoriu, triau însă serios candidaţii, astfel că destui nici nu mai ajungeau să dea proba la Anatomie. Profesorul universitar Gheorghe Cişmaş, rector al ANEFS în perioada 2000-2008, şi-a amintit cum a decurs admiterea în 1989, când a făcut parte din comisia de examen: "Examenul de admitere a avut loc în luna iulie, iar la concurs au fost scoase 75 de locuri. Erau cam 18 candidaţi pe loc şi cred că doar la Teatru era o concurenţă mai mare ca la noi. Cei mai mulţi candidaţi veneau din provincie, doar vreo 15% fiind bucureşteni.

Prima triere o făceau testele de aptitudini, care constau în probe atletice de viteză, rezistenţă şi lungime, apoi jocuri cu mingea şi gimnastică. Cam 30% dintre candidaţi picau, pentru că nu obţineau nota minimă, 5. Pe vremea aceea, sportivii de performanţă, chiar şi medaliaţii olimpici, mondiali şi europeni, nu beneficiau de un regim special şi se înscriau la concurs alături de ceilalţi. Aceştia pri­meau în general note maxime la aptitudini şi la măiestrie şi le era suficient chiar un 4 la Anatomie ca să ia examenul".

În 1989, IEFS avea aproximativ 1.000 de studenţi, mai bine de jumătate dintre aceştia fiind străini. Cei mai mulţi veneau din Grecia, ţară care avea nevoie de specialişti în perspectiva Jocurilor Olimpice din 1996, pe care sperau să le organizeze la Atena, dar erau destui şi din Africa sau din Asia. "Avantajul nostru era că aveam taxe de studiu mai mici decât alte ţări europene, cam 316 dolari pe lună. În plus, la ei acasă sportul românesc avea o foarte bună vizibilitate, aşa că veneau la noi atraşi ca de un magnet. Probleme au început să apară după ce s-a trecut la trei ani de studii, astfel că diplomele lor nu mai aveau aceeaşi recunoaştere. Atunci s-a decis să se mai introducă un an de specializare. La început, de acest lucru au beneficiat doar străinii, iar ulterior şi studenţii români", spune Gheorghe Cişmaş.

IEFS avea un club sportiv puternic, echipele sale de volei şi baschet activau în Divizia A, iar secţiile de atletism, judo, tir, lupte, scrimă, judo sau culturism erau printre cele mai bune din ţară. De-a lungul anilor, prin sălile de curs ale IEFS-ului au trecut numeroase perso­nalităţi ale sportului ro­mâ­nesc. Între acestea s-au aflat Nadia Comăneci, Iolanda Balaş, Octavian Bellu, Ma­riana Bi­tang, Ion Ţiriac, Nicolae Mărăşescu, Dan Grecu, Ana Pascu, Ivan Pat­zaichin, Gheorghe Ber­ceanu, Ani­şoara Cuşmir sau Vasile Puşcaşu.
Citeşte mai multe despre:   special

Ştiri din .ro


Serviciul de email marketing furnizat de