János Kádár, fost secretar general al Partidului Muncitoresc Socialist Ungar, prim-ministru şi preşedinte al Ungariei, s-a stins din viaţă în urmă cu 20 de ani, la 6 iulie 1989. Exact în aceeaşi zi în care Curtea Supremă din Budapesta l-a reabilitat oficial pe Imre Nagy, cea mai proeminentă victimă a lui János Kádár. Viaţa acestui lider comunist reprezintă o sinteză reuşită a avatarurilor comunismului în Europa de Est sub influenţa sovietică.
ASCENSIUNEA
János Kádár s-a născut Giovanni Csermanek în 1912, în Fiume (astăzi Rijeka, din Croaţia), ca fiu nelegitim al unei spălătorese de origine slovacă şi al unui soldat care nu-şi va recunoaşte niciodată fiul, chiar dacă cei doi se vor întâlni pentru prima dată abia în 1960. Curând, numele îi va fi pronunţat Laszlo Csermanek, pentru ca de la vârsta de 8 ani să se cheme Laszlo Gyurko.
Ca şi alţi lideri comunişti din Europa Răsăriteană, Kádár intră de tânăr în politică. La 17 ani devine membru al organizaţiei de tineret a sindicatului socialist, pentru ca la nici douăzeci de ani să se înregimenteze în Partidul Muncitorilor. După ce va absorbi Partidul Social-Democrat din Ungaria, această formaţiune va purta numele Partidul Muncitoresc Socialist Ungar (PMSU).
Din cauza statutului ilegal al oricărei grupări politice de orientare comunistă, Laszlo Csermanek este arestat de mai multe ori sub regimul lui Horthy.
Începând cu anii '40, alături de Laszlo Rajk, aderă la mişcarea de rezistenţă împotriva regimului de ocupaţie german pe care încearcă să-l organizeze, graţie legăturii directe cu „omologul" său iugoslav, Tito. Acesta este momentul în care se produce o a treia schimbare în identitatea viitorului lider comunist, asumându-şi pseudonimul János Kádár (Kádár însemnând în limba română „cupru").
Este arestat din nou, pus într-un „tren al morţii", alături de evrei, cu destinaţia Mauthausen (lagăr de concentrare), însă reuşeşte să evadeze.
Activitatea politică a lui János Kádár cunoaşte o curbă ascendentă, cu excepţia perioadei 1951-1953, când încă o dată este arestat.
De data aceasta de către regimul comunist, la a cărui instaurare a contribuit în mod decisiv. Ieşirea din anonimat a unui simplu membru şi activist de partid se întâmplă în 1942, când devine membru al Comitetului Central (CC) al PMSU. Curând după aceasta, în 1943, este numit secretar al CC, pentru ca doi ani mai târziu să ocupe un loc în Parlamentul maghiar. Din 1948 ocupă responsabilităţi înalte pe linie de partid, ca vicesecretar general şi de Guvern, ca ministru de interne (mai 1949).
DIZGRAŢIA
Numirea de către Mátyás Rákosi, secretar general de partid, a lui Kádár ca ministru de Interne, pe locul prietenului său, Rajk, este o stratagemă perfidă din cel puţin două motive: unu, pentru a-şi înlătura doi potenţiali rivali şi, doi, pentru a îndeplini datoria de serviciu, dictată de la Moscova, sub forma proceselor-spectacol. Exact la fel ca şi alte figuri din sfera de influenţă sovietică, Rajk este acuzat de titoism (care pe atunci era probabil cea mai gravă acuzaţie).
Rákosi nu întâmplător l-a numit la şefia Ministerului de Interne pe Kádár, întrucât anchetarea lui Rajk intra în „fişa postului". Cu toate că o vreme Rajk i-a fost lui Kádár un rival în lupta pentru funcţii de partid, acesta îi era înainte de toate un apropiat prieten.
Organizaseră împreună mişcarea de rezistenţă sub ocupaţia germană şi, mai mult, Kádár îi datora Iuliei, soţia prietenului său, însăşi salvarea de la moarte. Pentru că Rajk va refuza să recunoască acuzele care i se aduceau (de altfel, fără nici un temei real), Rákosi îl obligă pe Kádár să-i promită prietenului său un permis de ieşire din ţară în schimbul recunoaşterii vinovăţiei. Rajk, acceptând acest târg, îşi semnează practic condamnarea la moarte.
La nici doi ani, îi vine rândul lui Kádár să urce pe eşafodul întins cu foarte multă abilitate de Rákosi. De data aceasta, „conspiraţia împotriva statului" este acuza sub care secretarul general al partidului îl trimite pe Kádár în închisoare, unde va fi torturat la fel ca şi sub ocupaţia nazistă.
REVENIREA
Şansa lui Kádár de a reveni de unde a plecat şi chiar mai mult decât atât a fost moartea lui Stalin. Moartea dictatorului sovietic îl aduce în prim-plan pe reformistul Imre Nagy, care va deschide închisorile cu deţinuţi politici, între care şi János Kádár, eliberat pe 20 octombrie 1954.
Timp de doi ani, din octombrie 1954 până în iulie 1956, Kádár urcă treptele partidului încet, dar foarte sigur: şef de secţie de partid al sectorului XII din Budapesta, prim-secretar al departamentului Pesta şi, în sfârşit, secretar general-adjunct al partidului. Aflat pe valul revoluţiei ungare din octombrie-noiembrie 1956, Kádár este ales secretar general al partidului în ziua de 25 octombrie.
Dacă iniţial a fost în asentiment cu şeful Guvernului, Imre Nagy, asupra reformei, la foarte scurt timp va dezaproba ritmul prea alert al acesteia. Părăseşte Budapesta cu destinaţia Moscova, unde este convins că ceea ce are loc în Capitala ungară este o contrarevoluţie. Revine pe 4 noiembrie 1956, în furgoanele Armatei Roşii, care vor înăbuşi revoluţia ungară.
Din 1956 până în 1958 va ocupa demnitatea de şef al Guvernului, poziţie de pe care va comanda o represiune politică soldată cu mii de arestări şi aproximativ o sută de execuţii. Kádár joacă un rol activ în arestarea şi procesul lui Imre Nagy, încheiat cu execuţia acestuia.
După 1958 are loc o calmare a spiritului. Dovadă că şi-a însuşit lecţia revoluţiei ungare din 1956, pe plan extern Kádár rămâne un aliat loial al Moscovei. Deşi încearcă să pondereze în 1968 elanul reformist al lui Dubcek în Cehoslovacia şi dorinţa represivă a Moscovei, în final Kádár participă activ la reprimarea militară şi politică a Primăverii de la Praga.
În plan intern însă, Kádár adoptă un pachet de măsuri care va face din Ungaria anilor '70 şi '80 ţara cea mai „liberală" din blocul sovietic: aministia (la început parţială, apoi totală) politică, ameliorarea relaţiilor cu Biserica, deschiderea frontierelor (turismul va deveni o importantă sursă de venit la bugetul de stat) şi, ce este cel mai important, reforma economică, devenită ulterior cunoscută sub numele de „comunismul gulash".
Liniile principale ale acestei reforme economice vor deveni abolirea planificării şi instituirea, sub supravegherea statului, a unor legi ale pieţei. Urmare a acestui fapt, este primul lider comunist care va stabili legături cu partidele de orientare socialistă din Occidentul democratic.
SFÂRŞITUL
În mai 1988, Kádár este înlocuit în funcţia de lider din cauza creşterii problemelor economice şi a stării de sănătate tot mai şubrede. Deşi ultimul an îl găseşte în postura de şef al statului, aceasta este o poziţie simbolică. Pe 6 iulie, la 25 de minute după deschiderea şedinţei Curţii Supreme prin care Imre Nagy era reabilitat (fără însă a se vorbi despre detaliile condamnării acestuia - manipulări, înscenări, acuze), un bileţel circula de la om la om prin sala de şedinţe: „Kádár a murit".
Conform celor care i-au stat alături până în ultima clipă, Kádár a fost conştient şi se poate spune că a murit de inimă rea, nemulţumit de cursul luat de evenimente. Aşa cum au subliniat comentatorii, entuziasmul popular faţă de reabilitarea lui Imre Nagy a reprezentat, totodată, condamnarea morală a celui care i-a fost principalul (chiar dacă doar pe cale indirectă) călău.
Citește pe Antena3.ro