Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În elucidarea problemelor cuprinse într-o scrisoare adresată redacţiei din municipiul Petroşani au apărut nu puţine dificultăţi. Notăm de aceea de la bun început că, până la urmă, toate problemele au fost rezolvate cu corectitudine, cu principialitate, datorită poziţiei ferme, limpezi a tovarăşului Ion Resiga, prim-secretar al Comitetului Municipal de Partid Petroşani, care, aşa cum trebuie să procedeze un comunist, un activist de partid, nu s-a lăsat influenţat în nici un fel de opoziţia unora care ar fi dorit, probabil, ca petele negre să devină albe.
Redăm pe scurt cazul, neinsistând asupra unor amănunte, ci doar cu intenţia de a pune în evidenţă modul în care trebuie să lucreze organismele democratice de conducere colectivă, cerinţa ca aceste organe să apere legalitatea, să se ocupe de toate problemele care privesc munca şi viaţa colectivelor, să apere interesele oamenilor, aşa cum subliniază secretarul general al partidului.
La începutul anului 1987, jurist-consultul Ilie Şerban, de la Întreprinderea Minieră Petrila, atenţionează conducerea unităţii că cele două galerii de coastă, de circa 20 de metri fiecare, ce se realizau în apropierea cabanei "Lunca Florii" în cu totul alte scopuri decât extracţia de cărbune, se fac în mod ilegal, cu forţă de muncă şi fonduri deturnate de la întrebuinţarea lor firească.
În loc să ia măsuri pentru sistarea ilegalităţii, conducerea unităţii şi, în primul rând, directorul acesteia, Bujor Bogdan, adoptă o atitudine ostilă faţă de jurist. Ignorând acest aspect, jurisul îşi face în continuare datoria şi sesizează conducerea întreprinderii ori de câte ori constată că legea este încălcată. De pildă, în legătură cu faptul că nu se afişau listele de premiere, conform legii, că nu se făcea cercetarea prealabilă a faptelor în aplicarea unor sancţiuni disciplinare, că promovarea şi schimbarea şefilor de sectoare nu se făcea de către consiliul oamenilor muncii, cum este obligatoriu tot potrivit legii, ci de către biroul acestuia, şi alte asemenea nereguli. Reacţia era de fiecare dată aceeaşi: iritare nedisimulată mergând spre un inevitabil conflict. În această situaţie, directorul propune o "ieşire": să acorde transferul juristului.
El însă refuză "mâna" care, chipurile, i s-a întins. (Spre deosebire însă de alţii care, atunci când nu puteau împărtăşi părerile directorului - şi nu aveau cum să le împărtăşească - ori îl supărau, îşi luau în cele din urmă... transferul). Din acest moment faţă de juristul în cauză se adoptă o altă tactică: cea a tracasării, a admonestării, a găsirii cu orice chip a unor chichiţe care, în cele din urmă, să ducă la înlăturarea acestuia din unitate. În acest scop, directorul îi întocmeşte un referat pe care îl prezintă consiliului oamenilor muncii, cu propunerea desfacerii contractului de muncă în proxima adunare generală a reprezentanţilor oamenilor muncii "începând cu data de 2 februarie 1988". Biroul aprobă fără murmur. Referatul este citit în adunarea generală şi după scurte discuţii (trei vorbitori care nici nu s-au pronunţat asupra propunerii) adunarea aprobă propunerea.
În această situaţie, în mod firesc, omul s-a adresat organelor în măsură să-l ajute. S-au făcut mai multe verificări, şi, cum era de aşteptat, s-a ajuns la concluzia că sancţiunea este nefondată în raport cu faptele pentru care a fost aplicată. "Abaterile săvârşite nu au gravitatea desfacerii contractului de muncă", se arată în concluziile anchetei întreprinse de un activist al Consiliului Uniunii Sindicatelor din Întreprinderile Miniere, Petrol, Geologie şi Energie Electrică. La o concluzie similară a ajuns şi o comisie de verificare numită chiar de către comitetul judeţean de partid, care pe temeiul acestei concluzii stabileşte măsura reîncadrării sale la o altă unitate (Întreprinderea de Preparare a Cărbunelui Petroşani), dat fiind că între timp locul său de muncă a fost ocupat. Pentru ca omul să-şi recapete dreptul la vechime, la alocaţia pentru cei trei copii, s-a dat indicaţie conducerii întreprinderii la care lucrase să repună cazul în dezbaterea următoarei adunări generale a oamenilor muncii în lumina concluziilor de mai sus şi să i se acorde transferul la unitatea unde fusese deja încadrat.
Ar fi trebuit ca aici odiseea cetăţeanului să se încheie. Dar, din păcate, nu a fost aşa. Căci, ignorând aceste măsuri exprese, tovarăşii din conducerea Întreprinderii Miniere Petrila au recurs la un alt procedeu incorect: au discutat această măsură mai întâi în consiliul oamenilor muncii şi, în ciuda adevărului, ei au hotărât, la propunerea directorului întreprinderii, să nu o aplice, recomandând adunării generale să nu revină asupra deciziei de desfacere a contractului de muncă.
Acestea sunt faptele. Unde s-a încălcat legalitatea? Mai întâi, în privinţa faptului că însăşi măsura de desfacere a contractului de muncă nu era de nimic îndreptăţită, că ea a fost declanşată de o poziţie abuzivă, sintetizată cum nu se poate mai clar chiar în referatul ce a sta la baza contractului de muncă în cauză. Un alt element de încălcare a legalităţiii şi principiilor democraţiei noastre socialiste: s-a recomandat ca juristul să fie repus în discuţia adunării generale a oamenilor muncii pentru a se repara nedreptatea la care se ajunsese. Dar nu s-a procedat aşa. Din nou adunarea generală a fost dezinformată recomandându-i-se să menţină hotărârea iniţială de desfacere a contractului de muncă.
Ion Marin - Scînteia, nr. 14605 din 1989
