Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Ani buni am asistat la un minunat concurs care ar merita din plin numele de sacoşă-viteză. Cele mai puternice concurente de la noi din bloc erau Tanti Dana şi Tanti Tanţa, fiecare având alături câţiva copii. Aceste două vecine locuiau la parter, una de o parte a scării de intrare, una de cealaltă, cu geamurile spre strada pe unde treceau camioanele care aprovizionau magazinele de la blocul din faţă.
Strategia era următoarea: în bucătărie, fiecare avea pregătite sacoşe şi bani, permanent exista un planton care urmărea apariţia camioanelor. Când maşina apărea la colţul străzii, plantonul slobozea un strigăt războinic, înhăţa sacoşele şi banii şi fugea să ocupe un loc cât mai apropiat de uşa de fier din spatele magazinului, unde se forma coada. Nu se stătea la coadă în magazin, ci afară, iar marfa care se vindea era nici jumătate din cantitatea adusă. Restul era păstrată pentru relaţiile vânzătoarelor, care aveau un statut privilegiat în societatea comunistă, multilateral dezvoltată. Practic, o vânzătoare de alimentară era o doamnă. Când ajungeai la stadiul ca doamna Nuţi să-ţi oprească ceva, însemna că ai urcat o treaptă, erai deja cineva.
Proba de sacoşă-viteză necesita reale calităţi, care pot fi împărţite în două clase, în funcţie de momentul competiţiei: în prima fază, erau necesare mai cu seamă spiritul de observaţie, pentru a nu rata apariţia camionului cu marfă, viteză pentru depăşirea adversarilor şi isteţime, pentru a găsi cele mai bune culoare de fugă, altfel te-ai fi împiedicat în puradeii altor competitori, şi ei bine pregătiţi, iar în partea a doua, când trebuia menţinut locul la coadă până la apariţia întăririlor din familie, erau necesare coatele de fier, echilibrul pe picioare, forţa psihică pentru a rezista intimidărilor de tipul "tu nu erai, băi, aici, ia ieşi din rând".
În funcţie de bioritm, astre, noroc sau Dumnezeu mai ştie ce, locul întâi era adjudecat ba de Tanti Dana, ba de Tanti Tanţa.
Deci, cetăţenii României socialiste erau pregătiţi pentru viaţă cu toată atenţia de către organele de partid şi de stat, şi încă asta nu e tot.
În afară de acest gen de concursuri se mai dădea un soi de bătălie unde inteligenţa trecea pe primul plan. Să mă explic: tot la noi în bloc locuia o familie înstărită pentru acele vremuri. Erau cei mai pricopsiţi din tot cvartalul, asta însemnând că nu le lipsea nici unul din simbolurile prosperităţii vremurilor ceauşiste: telecolor, video, Dacia 1310 cu îmbunătăţiri, dublu radiocasetofon, pick-up cu boxe, nu cu un singur amărât de difuzor cum aveam eu, maşină de spălat cu program, acces la "Shop" – magazinele speciale pentru străini, de unde se cumpărau mărfuri numai pe valută şi unde erai filat de Securitate de cum intrai, iar dacă nu puteai justifica valuta, se lăsa cu puşcărie. De la "Shop" avea familia A. tot soiul de bunătăţi nemaivăzute pe vremea aceea, cum ar fi bere la cutie, ciocolată Toblerone, alune, fistic, dar şi pixuri străine, casete AGFA şi BASF, şepci, brichete, brelocuri, telefoane cu claviatură şi câte şi mai câte prostioare care pe vremea aceea mă încântau.
Aveau covoare persane, gresie şi faianţă, calorifer electric nemţesc, cu termostat, pe când noi făcusem rost de un calorifer artizanal, o adevărată comedie. Era greu, de-abia îl mişcai, nu se oprea singur nici un moment, consuma enorm şi, chiar după ce l-am ţinut în priză o iarnă întreagă, vopseaua galbenă de pe el tot emana un miros greţos.
Doamna A. suferea din cauza unor probleme de sănătate, drept care avea nevoie de oarecare ajutor pentru cumpărături, curăţenie, gătit, cărat lucrurile de la maşină în casă. Şi, nu în ultimul rând, avea nevoie de companie pentru discuţiile delicioase la un ness şi un kentan. Astfel că bătălia dintre Tanti Dana şi Tanti Tanţa se muta din spaţiul străzii pe tărâmurile insondabile ale minţii şi relaţiilor interumane. Fiecare încerca să-şi adjudece o poziţie mai bună decât cealaltă în preferinţele doamnei A., fiecare trebuia să se arate mai utilă, mai pe fază, mai simpatetică.
Aici era adevărata măiestrie, să subminezi adversarul din întâmplare, să bârfeşti ca şi cum ai povesti ceva neutru, să lauzi ca să trezeşti invidia şi opoziţia, să foloseşti psihologia inversă, să prinzi adversarul pe picior greşit, să ieşi în întâmpinarea stării de spirit a ţintei. Un adevărat manual de manipulare se putea scrie urmărindu-le pe Tanti Tanţa şi Tanti Dana, în războiul lor crud pentru câştigarea doamnei A.
Acum protagoniştii luptelor pentru supravieţuire de altădată au îmbătrânit, doamna A. era să moară la Elias, camioanele cu marfă alunecă, singuratice, spre aceeaşi uşă de fier, copacii din faţa blocului s-au făcut groşi cât trunchiurile copiilor care alergau ca-n joacă după o bucată de salam şi 200 de grame de vis în plus.
Dan CÂRLEA
