Andrew MacKenzie, un călător britanic în RSR

Înainte de 1989, cele mai multe cărţi inspirate de România tratau fie despre Dracula, fie despre Ceauşescu. Acestea din urmă erau mai ales biografii, scrise la comandă, pentru îmbunătăţirea imaginii conducătorului PCR.

Prin urmare, avem puţine măr­tu­rii sistematice, extinse despre Ro­mânia ul­timului deceniu comunist văzută prin ochii unui străin. "Că­lă­torie în Ro­mânia" de Andrew MacKenzie s-a vrut, în intenţia de­clarată a autorului, o carte destinată turiştilor. Nu însă o car­te realizată după modelul ghi­du­rilor care dau liste de restaurante, de obiective turis­tice şi preţuri, ci o carte care să în­demne la explorarea lo­cu­rilor ne­cu­noscute şi neatinse de turis­mul de agenţie, de negăsit în re­clamele tu­ristice: o Românie secretă, "ade­vă­rata Românie". Autorul brita­nic a vrut să reflecte traiul cotidian al oa­menilor din aceste părţi: cum mun­cesc, cum îşi petrec timpul li­ber, care le este nivelul de educaţie, cât câştigă şi cum se roagă. Andrew Mac­Kenzie nu era la prima carte des­pre Româ­nia. Mai publicase şi "Ţa­ra lui Dracula", volum de factură is­torică, apre­ciat inclusiv în Ro­mânia pentru acurateţea informaţiei.

Documentarea pentru "Călătorie în Ro­mânia" s-a făcut fără oprelişti, scria MacKenzie în prefaţă. I-a vizitat pe oameni la ei acasă, a mers în fabrici, şcoli, universităţi, la redactori-şefi ai ziarelor maghiare şi germane, la în­truniri religioase. L-au însoţit permanent şi pretutindeni un translator (profesor român de engleză) şi un şofer. Pentru bunăvoinţa  regimului de la Bucureşti britanicul avea şi o ex­plicaţie. Fusese perceput drept un au­tor obiectiv, care distinsese clar între personajul lui Bram Stoker şi figura istorică a lui Vlad Dracul. În prefaţa cărţii, MacKenzie mai susţinea că nu a avut nici o clipă senzaţia că întâlni­rile sale au fost regizate de autorităţi. În timpul vizitelor la o fabrică anume, mai spune el, se hotăra pe moment ce voia să vadă. I s-a întâmplat uneori să aleagă anumite gazde, iar proprietarul i-a deschis în pijamale. Fapt care ar fi atestat autenticitatea experienţei.

Despre România ca destinaţie tu­ristică, MacKenzie a dat câteva repere interesante: sute de mii de turişti străini în anii '60, aproximativ opt milioane în 1981. Dintre aceştia, 80% proveneau din statele socialiste, iar restul din Vest. Dintre străini, cei mai mulţi turişti erau germani şi englezi.

Printre locurile vizitate de autor menţionăm: Delta Dunării, unde insistă asupra aspectelor insolite legate de viaţa pescarilor şi asupra atracţiilor naturale, oraşul Constanţa, de unde relatează episodul exotic al prânzului cu imamul, Bucureştiul şi împrejurimile (o expoziţie de cadouri primite de preşedintele Ceauşescu de la conducătorii statelor pe care le-a vizitat, biserica Patriarhiei grav afectată de cutremure şi aflată în plină restaurare, viaţa de noapte a Capitalei, prilej cu care a remarcat că multe restaurante erau prea scumpe pentru buzunarele românilor, cluburile cu programe ce se apropiau de standar-dele internaţionale, mormântul lui Vlad Dracul de la mănăstirea de la Snagov), bisericile de lemn din Maramureş, Sibiul, Clujul, mănăstirile din Moldova, Oltenia şi centrala de la Porţile de Fier.

Pentru cititorii occidentali, Mac­Kenzie a relatat aspecte insolite ale vieţii de zi cu zi: sacrificarea porcilor în preajma Crăciunului, o tradiţie pentru români (prilej de a compătimi bietele creaturi), plăcerea cu care chelneriţa Gina primea complimentele transmise prin interpret, generozitatea multora dintre gazdele sale, oameni simpli, anumite caractere, precum Ilie Harcă, a cărui tinereţe nonconformistă şi agitată a lăsat locul unei vieţi aşezate şi confortabile.

Nu cunoaştem gradul de implicare al autorităţilor române în apariţia volumului. Dar bănuim că a contrabalansat semnificativ imaginea ne­gativă a României în Occident în anii '80. Redăm fragmente din această carte, apărută în Anglia, la Editura Robert Hale.