Angela Similea murise, dar vorbea!

Luna februarie ’89 stătea sub semnul unui zvon "monden" rulat cu mult sârg încă de la finele lunii ia­nuarie atât prin cercurile artistice, cât şi prin cercurile mai puţin artistice ale Bucureştiului: Angela Similea a murit!

Însă, exact în perioada când ea ar fi  trebuit să fie în lumea celor drepţi, apărea bine mersi, fotografiată şi intervievată în publicaţiile Flacăra şi Săptămâna. Undeva chiar era scris cu litere evidente: "Pentru admiratorii săi dornici de noutăţi, Angela Similea pregăteşte un nou recital". "Da? înseamnă că tot a fost «ceva». Cică ar fi făcut şi dânsa un film deocheat…", comentau vocile de cancan, ca să nu spu­nem de mahala.  

Directorul general al publicaţiilor Flacăra, scriitorul George Arion, realiza un interviu (pentru Flacăra, dânsul era pe atunci şef al secţiei Cultură) cu îndrăgita interpretă exact în perioada în care bântuia zvonul că a murit. Domnul Arion rememorează momentele interviului fumându-şi cu nesaţ pipa în biroul său încărcat de amintiri.
"La finele lunii ianuarie 1989, o veste a căzut ca un trăsnet în redacţia Flacăra: Angela Similea a fost victima unui accident şi s-a dus dintre noi", îşi aduce aminte domnul Arion.

Veselă, optimistă, însă cam timidă
"Nu vorbisem niciodată cu binecunoscuta cântăreaţă. După ce am intrat în posesia numărului ei de telefon, l-am format după multe ezitări. Cine avea să-mi răspundă de la celălalt capăt al firului? Ce avea să-mi spună? Spre marea mea uşurare, cea care a răspuns la telefon a fost chiar Angela Similea! Era ea însăşi contrariată de ciudatul zvon.

M-a invitat în ziua de 31 ia­nuarie în apartamentul ei din Drumul Taberei, dacă nu mă înşel. Am încercat împreună să descoperim cine a avut interesul să răspândească o astfel de informaţie falsă şi cumplită. N-am avut nici o izbândă. Autorul de romane po­liţiste care sunt n-a reuşit să descâlcească nici până acum enigma.

În schimb, gazetarul a avut prilejul să poarte o discuţie interesantă cu o personalitate a muzicii uşoare româneşti. O convorbire şi se­rioa­să, dar şi cu secvenţe pe placul jurnaliştilor de la monden din ziua de azi." Vă redăm mai jos fragmente din interviul cu Angela Si­mi­lea, rea­lizat de George Arion cu stra­tegie… interogativă.  

"Deci, Angela Similea, iată-vă vie şi nevătămată.
După cum vedeţi.

Dacă vreţi însă ca şi eu să rămân viu şi nevătămat, vă rog să scoateţi din priză telefonul. De o jumătate de oră de când încercăm să stăm de vorbă a sunat de vreo 20 de ori. E insuportabil! Cade anul acesta ziua de 31 ianuarie într-o marţi, dar n-aş vrea ca tocmai cele trei ceasuri când doresc să discutăm să fie cele trei ceasuri rele.
Un zvon stupid i-a alertat pe cei care ţin la mine. E, într-un fel, firesc să se intereseze de soarta mea prieteni sau necunoscuţi. Dar aveţi dreptate, scot telefonul din priză.

Ne-am rupt puţin de lume pentru a o privi mai bine şi a încerca s-o pricepem mai mult. Ca, de altfel, şi pe dumneavoastră. Vă pro­pun să-mi răspundeţi repede, fără vreun răgaz de gândire, când v-aţi dat seama că destinul dumnea­voastră e legat pentru totdeauna de muzică?
Am fost la unul dintre ultimele concerte ale Mariei Tănase, la Sala Palatului. Atunci când a început să cânte, pur şi simplu m-am simţit cuprinsă de vrajă. De aceea, nici nu-mi aduc aminte ce a cântat, cine a acompaniat-o… În amintirea mea, totul a rămas ca un abur de le­gen­dă. (…) Atunci a încolţit în mine ideea de a ajunge cântăreaţă.

A fost de-ajuns ideea?
Vedeţi, unii văd fastul, succesul, aplauzele… Dar câţi ştiu câtă trudă trebuie să depui până a ajunge la ele? În orice domeniu, performan­ţa nu se atinge decât cu perseve­re­n­ţă şi muncă, multă muncă. De alt­fel, unii se şi sperie şi abando­nează.

N-a fost cazul dumneavoastră.
Să ştiţi că eu n-am păşit pe scenă fără studii serioase, cu profesori ca Paul Urmuzescu sau Florica Orăscu, o mare profesoară de canto de la noi, datorită respectului acordat personalităţii fiecăruia şi încercării de a i-o contura cât mai exact. Şi George Grigoriu a contribuit mult la lansarea mea.

Cum eraţi în anii primei ti­ne­reţi?
Ca şi acum: veselă, optimistă, însă cam timidă.

Timidă? N-aş zice! Doar apăreţi în faţa a mii de spectatori pe care îi cuceriţi cu destulă uşurinţă.
Da, da, timidă. M-am exprimat exact. (…)

Frumuseţea v-a deschis mai lesne porţile afirmării?
Când vii pe scenă şi eşti privit de sute şi mii de oameni, nu-ţi poate fi indiferent cum te prezinţi în faţa lor. Da, e-adevărat, sunt adepta frumuseţii, dar, de cele mai multe ori, e mai impresionantă frumuseţea interioară, care n-are cum să nu iasă la iveală, dacă ea există.   

Totuşi, cine nu observă că vă îmbrăcaţi cu multă grijă ori de câte ori apăreţi în faţa publicului? E un semn că ţineţi la dumnea­voastră.
E ca o lumină bine pusă pe o statuie. (…)

Muzica uşoară românească este competitivă pe plan inter­n­a­ţio­nal?
Are cu siguranţă ceva de spus, ceva care ar interesa şi pe alţii, fiindcă păstrează nealterate câteva din valorile muzicii uşoare bune dintotdeauna: cantabilitate, profunzime a trăirilor, dragostea faţă de oameni.

Atunci ce-i lipseşte?
Un impresariat de excepţie. Şi cu asta punct. (…)

În cine aveţi cea mai mare încredere dintre vocile noastre?
 În Dida Drăgan, Mirabela Dauer, Eva Kiss. Elena Cârstea poate fi o cântăreaţă de mare forţă. Şi, fără îndoială, Corina Chiriac. Mai sunt şi altele mai mici ca vârstă.

Dar Aura Urziceanu?
E un fenomen special, la care mă im­presionează tenacitatea, ne­ţăr­mu­rita dragoste faţă de muzică. E vorba de cineva care se înnoieşte continuu.

Dar şi dumneavoastră aţi încercat astfel de înnoiri. Cu ajutorul teatrului, al filmului…
Întâlnirea cu teatrul a fost zgu­duit­oa­re pentru mine. M-a făcut mult mai atentă faţă de cuvânt, faţă de posibilităţile lui de exprimare.

E greu să fii vedetă, Angela Si­milea? Răspundeţi-mi ca şi la celelalte întrebări, cât se poate de deschis.
E foarte greu. În primul rând te obişnuieşti cu statutul şi nu mai vrei să-l pierzi. Apoi te consumi enorm ca să poţi ţine pasul şi să fii mereu în linia întâi. Ai nevoie de multă rigoare, de multă disciplină în viaţă, ca un sportiv de performanţă. Şi-ntotdeauna unde te afli trebuie să te comporţi în aşa fel încât să nu-ţi pierzi aureola pe care o ai.

E greu, într-adevăr, dar nu vă simţiţi măgulită când oamenii întorc capul pe stradă după dumneavoastră?
Da. Dar sunt atâtea clipe în care aş vrea să trec neobservată, pentru a fi doar cu mine însămi, şi nu obiect de studiu… Vrei să-ţi aparţii, şi nu mai poţi. (…)

Ce v-a tulburat cel mai mult până acum din câte aţi trăit?
Naşterea copilului meu. Dar au fost multe întâmplări care m-au răscolit. Fiind o emoţională, nici nu e greu să fiu marcată. Dar nu mă las copleşită şi nu cad.

De ce vă scriu mai mult fetele?
Poate că le place sinceritatea mea. De pildă, pot să declar cu mâna pe inimă că, dacă n-o să mai am plăcerea sinceră de a cânta, n-am să mai urc pe scenă.

Poate doresc să semene cu dumneavoastră.
Poate.

Vă e teamă de anii când nu veţi mai urca pe scenă?
Nu. Nu mi-e teamă. Fiindcă nu doresc să cânt toată viaţa. Va veni o vreme şi pentru turneul de adio. Dar voi reuşi atunci să-mi găsesc împlinirea într-o altă muncă. Fiindcă n-aş putea trăi fără să fac ceva util. (…)

Sper să încheiem totuşi discuţia noastră într-un chip optimist.
Aşa e şi firesc. Fiindcă am o imensă în­credere în om şi în pu­terea lui de a ieşi din orice impas, de a salva mari­l­e valori pe care le-a creat până acum.

Vă plac bijuteriile? Toaletele? Parfumurile bune?
Cărei femei nu-i plac? Îmi place însă şi să stau toamna sub un copac şi peste mine să plouă cu frunze îngălbenite. Dar de ce m-aţi întrebat ceea ce m-aţi întrebat?

Fiindcă am vrut să vă atrag atenţia – dacă mai era nevoie! – la sfârşitul convorbirii noastre cât de grav şi de responsabil poate să fie cineva care slujeşte cu o devoţiune rar întâlnită muzica uşoară românească. Deci, am vrut să atrag atenţia că faceţi parte din acea ca­tegorie de artişti ai noştri, pentru care profesiunea lor contează în primul rând, şi nu ceea ce se poate vedea la o privire superficială, care uneori ia ochii cuiva prea grăbit în a-i cataloga pe oameni. Iar acum, Angela Similea puneţi vă rog din nou telefonul în priză şi să ne conectăm iarăşi la lumea pe care am părăsit-o în aparenţă pentru câteva ore."