Aripi de curcan cu miros de peşte

Abia venisem de la muncă şi-mi trăgeam sufletul, când în uşă îmi bate o vecină. Am deschis şi, cât ai zice peşte, m-a informat că la noi la magazin, adică la Alimentara unde eram arondaţi, "s-au băgat aripi de curcan".

Mulţumesc şi-i spun că vin şi eu, numai să mă schimb de ţoale. Am ajuns la magazin, unde era o coadă de toată frumuseţea. Aici, îmi zăresc vecina, care-mi făcea semne disperate. M-am instalat lângă ea. Eram trecută pe o listă, la numărul 20. Nici că se putea mai bine, în condiţiile date. Am fost informată că marfă era destulă, că în curând va începe vânzarea şi că dacă vom avea noroc nu vom avea limită de cantitate. Minunat!

S-au înjghebat dis­cu­ţii pe teme diverse dar, parcă era un făcut, toate se învârteau în jurul mân­cării. Zburau din toate părţile tot felul de reţete, care mai de care mai grozave. Dar cea care m-a intrigat pe mine a fost reţeta spusă de o bă­trână: cum să faci ciorbă de ta­câ­muri de pui, care să aibă gust de ciorbă de văcuţă! Intrigată, mă întorc şi o întreb cum o face. Bătrânica îmi zice reţeta unei ciorbiţe de pui la care "pui şi o mână de boabe de fasole. Să vezi ce gust îi dă! Zici că este de vă­cu­ţă!". Era să-mi cadă sacoşa! De ce dracu trebuia să aibă gust de văcuţă dacă era de pui? "Bre!, îi zic, Da' dacă facem invers merge?" "Mţ!", face bă­trânica. "E mai aspră a de vacă!", mă lămuri ea cum că nu. "Aha!", mă dau e pricepută şi schimb subiectul cu ve­cina care tocmai se sfădea cu o doamnă care zicea că face caşcaval doar cu un ou.

Ceva s-a întâmplat mai în faţă, astfel încât a început o rumoare plină de nelinişte. Intrase cineva în rând, fără să fie pe listă. Intrusul a fost alungat şi ne-am întors la reţete. Pentru mine nu erau prea interesante, întrucât aveam deja o bibliotecă întreagă, mai mult sau mai puţin explorată. Marfa a fost descărcată toată, absolut toată şi uşa magazinului s-a deschis ca să pătrundem în regatul visat. Treptat, treptat am ajuns la galantar şi am luat patru bucăţi ţepene, cu aspectul unor relicve abia dislocate dintr-un gheţar al primei glaciaţiuni, pe care le-am dus acasă plină de mândrie.

Două aripi am dosit în congelator. Pe celelalte două le-am lăsat în apă, până când am curăţat zarzavatul şi  l-am porţionat. Am scos oala mi­nune şi am vârât cu greu aripile care se semeţeau şi nu-şi găseau suficient spaţiu, am pus apă şi sare apoi, le-am dat la fiert. Pentru că nu aveam ceva anume de făcut şi pentru că începusem romanul "Chanji", ca să îm­bin utilul cu plăcutul, m-am pus pe citit, după ce am obligat ceasul să sune peste o oră. Căzută în toiul ac­ţiu­nii romanului, trăind din plin atmosfera, nici n-am simţit când a trecut timpul şi a sunat ceasul. M-am speriat cumplit! Am oprit focul şi am depresurizat oala sub un jet de apă rece la chiuvetă.  

Eram încă sub impresia mirosurilor de friptură de şobolan, ser­vi­tă în roman când, vecina cea cum­secade sună. O poftesc în bucătărie şi o văd cu o faţă siderată. O întreb ce are şi-mi zice: "Da' ce-ai fiert peşte?" "Nu, am fiert două aripi de curcan. Din cele pe care tocmai le-am cumpărat", o lămuresc eu. "Păi, parcă miroase a peşte fiert!", mai zise ea încurcată. Am sesizat rapid că ea se învinovăţea de faptul că adusese un aport măreţ la procurarea unor asemenea minuni şi am liniştit-o. "Dragă, am mai avut asemenea delicatese! Nu-ţi face pro­bleme! Dar tu ce-ai procurat până acum, în cazul în care nu ai avut o asemenea plăcere?"

Biata de ea, era încurcată rău. Ca s-o mai liniştesc, i-am povestit cum nevasta unui coleg de-al meu pre­para dintr-un pui: "supă cu găluşte, ostropel, pulpiţe fripte şi peşte pră­jit!". "Cum?", mă întreabă vecina uluită încă. "Păi, tăia felioare subţiri de piept de pui, le tăvălea prin ou şi făină amestecată cu puţin mălai, le prăjea repede în ulei încins şi le scotea pe un platou. Arătau şi miro­seau la fel ca şprotul prăjit!", îi zic eu râzând. Vecina se mai destinse şi zise: "La dracu! O să ne bage făină de peşte şi-n prăjituri!"