Alături de talerul omagial primit de Elena Ceauşescu din partea Republicii Arabe Egipt este atent aşezat la Muzeul Naţional de Istorie din Bucureşti, un obiect asemănător, împodobit de această dată cu figura "primului fiu al ţării".
Darul a fost primit de Nicolae Ceauşescu din partea Turciei în 1986 şi a împodobit, probabil, împreună de celelalte portrete omagiale, reşedinţa familiei Ceauşescu.
Relaţiile Republicii Socialiste România cu Turcia au fost relaţii de prietenie şi sprijin, întreţinute prin vizite oficiale. În 1978, preşedintele Nicolae Ceauşescu primea la Bucureşti vizita primului-ministru al Turciei, Mustafa Bülent Ecevit, în onoarea căruia a organizat şi un dineu privat la reşedinţa sa din Bucureşti. În timpul aceleiaşi vizite, Bülent Ecevit a primit din partea preşedintelui RSR cea mai înaltă distincţie oferită de statul român – Ordinul Steaua României.
Vizita oficială a cuplului Ceauşescu în Turcia a avut loc abia în 1987, aproape 10 ani mai târziu. Cu prilejul acestei vizite au avut loc discuţii cu preşedintele de la acea vreme, Kenan Evren, şi a fost semnat un acord pe termen lung privind schimburile comerciale şi cooperarea economică şi tehnică între cele două ţări.
În urma "călduroaselor" relaţii dintre Republica Socialistă România şi Turcia, din colecţia de cadouri a familiei Ceauşescu nu putea lipsi acest taler care îl reprezintă pe "conducătorul iubit" într-o postură distinsă, cu privirea înţeleaptă şi un zâmbet subtil.
Citește pe Antena3.ro