● Soarele a răsărit la 5:51, a apus la 20:53 ● Luna a răsărit la 22:27, a apus la 8:49 ● Sărbătoare creştină: Cuviosul Simeon şi Ioan Pustnicul; Sf. Prooroc Iezechiel
S-a întâmplat la 21 iulie 1989
● Pakistanul şi India au convenit să dezvolte relaţiile bilaterale în domeniul comerţului, industriei, agriculturii, ocrotirii sănătăţii, culturii şi turismului, s-a anunţat într-un comunicat cu privire la lucrările comisiei mixte bilaterale, la care au participat delegaţii conduse de miniştrii Afacerilor Externe ai celor două ţări. Părţile au convenit să extindă considerabil volumul comerţului.
● Administraţia Bush a prelungit sancţiunile economice americane împotriva Marii Jamahirii Arabe Libiene Populare Socialiste, a anunţat Casa Albă. În raportul său bianual referitor la problema respectivă, preşedintele Bush a precizat că embargoul comercial al SUA, instituit în 1986 din ordinul preşedintelui Reagan, rămânea în vigoare, ca şi interdicţia privind folosirea paşapoartelor americane pentru a călători în Libia.
● "Ştafeta păcii", acţiune la care participau foştii laureaţi olimpici din ţări ale continentului european, îşi continua itinerariul pe teritoriul RF Germania, sosind în oraşul Glessen. Această acţiune simbolică urma să se încheie la 6 august, dată ce marca unul dintre momentele tragice ale omenirii - bombardarea atomică a Hiroshimei la 6 august 1945.
Vremea
A fost răcoroasă cu cerul variabil, cu înnorări mai accentuate în nordul, centrul şi estul ţării, unde pe alocuri au căzut ploi sub formă de aversă. În restul ţării aversele de ploaie au fost izolate. În zona de munte, la peste 1.800 metri altitudine, izolat şi trecător precipitaţiile au fost şi sub formă de lapoviţă sau ninsoare. Vântul a prezentat unele intensificări la munte cu viteze până la 45 kilometri pe oră. Temperatura: Maximele au fost cuprinse între 16 şi 22 grade în nordul şi centrul ţării şi între 22 şi 28 grade în celelalte zone, iar cele minime în general între 7 şi 17 grade. Bucureşti: Vremea a fost răcoroasă, cu cerul variabil. Condiţii reduse de ploaie sub formă de aversă. Vânt slab până la moderat. Temperatura maximă a fost cuprinsă înte 25 şi 27 grade, iar minima între 12 şi 14 grade.
Tv 21 iulie 1989
● 19:00 Telejurnal
● 19:25 Epoca Nicolae Ceauşescu - epoca marilor înfăptuiri revoluţionare
Deplina independenţă economică şi politică a României - cucerire istorică a poporului nostru
Redactor Vartan Arachelian
● 19:45 România - Ceauşescu - Pace
Consecvenţă şi spirit novator în politica externă românească după Congresul al IX-lea al partidului
Redactor Florin Mitu
● 20:05 Copiii cântă patria şi partidul
Program literar-muzical-coregrafic în interpretarea unor formaţii pioniereşti şi ale şoimilor patriei laureate ale Festivalului naţional "Cântarea României"
Redactor Petre Magdin
● 20:20 Proiectul Programului-Directivă al Congresului al XIV-lea al PCR - însufleţitor program de ascensiune a României
Perfecţionarea organizării, modernizarea şi dezvoltarea producţiei în concordanţă cu tendinţele revoluţiei tehnico-ştiinţifice contemporane
Redactor George Ghidrigan
● 20:40 Itinerar polonez
Imagini, muzică, dansuri
Redactor Graţiela Râpeanu
● 21:20 Univers, materie, viaţă
Emisiune de educaţie materialist-ştiinţifică
Din tainele pădurii
Redactor Ştefana Bratu
● 21:50 Telejurnal
● 22:00 Închiderea programului
Anunţuri
CERERI ŞI OFERTE DE SERVICIU
● Baza de Aprovizionare şi Desfacere cu Utilaje de Construcţii, cu sediul în Bucureşti, Str. Maior Al. Câmpeanu nr. 9-11, Sector 1, încadrează, conform Legii nr. 12/1971, următoarele categorii de personal: muncitori necalificaţi, încărcători-descărcători cu domiciliul în Bucureşti şi comunele subordonate, şoferi categoria B, C, D, E, paznici, macaragii autorizaţi pentru macarale până la 23 t, mecanici auto motoare Diesel, vopsitori auto, mecanici specialişti pompe injecţie, cu domiciliul în Bucureşti.
● ICPIL încadrează: inginer automatist, inginer textilist, dactilogrf principal limba rusă, fochist, tractorişti, paznici, în condiţiile Legii 12/1971. Încadrările se fac numai cu buletin de Bucureşti. Mijloce de transport: tramvaiul 5, maşina 110, 172, 135, Şos Fca. de Glucoză nr. 7, Sector 2.
● Antrepriza Căi Ferate Bucureşti încadrează de urgenţă revizor contabil pentru municipiul Bucureşti. Titularul şi membrii de familie beneficiază de permise pentru călătorie gratuită pe calea ferată. Solicitanţii se pot prezenta la sediul Antreprizei din Str. Soveja nr. 115, Sector 1, Bucureşti (tramvai 6, 10, 20, 24, 45, 55, troleibuz 87, 97 sau autobuz 105).
● Întreprinderea Electromagnetica Bucureşti încadrează ingineri în specialităţile: electronişti, automatişti, mecanici, portari, stenodactilograf, sticlar, zidar, geamgiu, fochist, instalator, maistru galvanizator.
VÂNZĂRI
● Cort două dormitoare, living mare şi cabluri înregistrare video.
● Oltcit Club, fabricaţie 1984, cu piese în totalitate franţuzeşti, 21.000 km, stare ireproşabilă, condiţii garaj. Aştept provincia.
● Vând sufragerie Ruxandra, dormitor Coral, maşină de spălat automată, covoare, lustre, radio, draperii pluş, calculator programabil TI 59, oglinzi cristal, diverse obiecte.
● Magnetofon profesional Pioneer RT. 909, autorevers, autorepeat, transport simetric, logic control 4 coperte, 3 motoare, role 27 cm, 60 db 20 - 30.000 Hz stare perfectă.
● Telecolor cu monitor, acordeon Weltmeister 120 başi, dormitor Ceahlău pat mijloc, rochie ocazie neagră 42 - 44. amplituner Delia, derulator VHS, hol Costineşti, oglindă veneţiană, toate absolut noi.
Citește pe Antena3.ro