x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Special Calendar 25 iulie (Marţi)

Calendar 25 iulie (Marţi)

25 Iul 2009   •   00:00

● Soarele a răsărit la 5:55, a apus la 20:49 ● Luna a răsărit la 23:58, a apus la 13:58 ● Sărbătoare creştină: Adormirea Sfintei Ana; Cuvioasa Olimpiada şi Eupraxia



S-a întâmplat la 25 iulie 1989
● Centrul pentru controlul proliferării SIDA din SUA a anun­ţat că a înregistrat în me­moria compu­te­rului datele celui de-al 100.000-lea american bolnav de SIDA. În afară de cazurile înre­gistra­te oficial, după părerea specia­liştilor acestei organizaţii guvernamentale, în SUA exista între 1 şi 1,5 mili­oa­ne de pur­tători ai virusului, la care boala încă nu s-a manifestat. Pro­gno­zele pentru perioada ur­mă­toare nu erau liniştitoare, de­cla­rau repre­zen­tanţii centrului. În opi­nia lor, în 1992, numărul bolna­vilor urma să se ridice la 365.000, iar nu­mă­rul vic­timelor necruţătoarei ma­ladii avea să fie de aproximativ 263.000.

Vremea
În ţară, vremea a fost predominant frumoasă, cu cerul variabil, mai mult se­nin noaptea şi dimi­neaţa, excep­tând zonele din nord-vest şi nordul ţării, unde a prezentat înnorări mai accentuate, şi au căzut, pe alocuri, averse însoţite de descărcări electri­ce şi izolat de grindină. În restul teritoriului, aceste fenomene au fost izolate.
Vântul a prezentat une­le in­ten­sificări în vestul ţării, cu viteze până la 55 km pe oră. Temperatura maximă a fost cu­prin­să între 22 şi 27 de grade în vestul, centrul şi nordul ţării şi între 27 şi 34 grade în celelalte regiuni, iar valorile minime s-au situat între 10 şi 20 grade, mai scăzute în depresiuni.
În Bu­cu­reşti, vremea a fost frumoasă, cu cerul variabil, mai mult senin. Vântul a suflat slab până la moderat.
Temperatura maximă, între 31 şi 33 grade, iar cea minimă, între 18 şi 20 grade.


Tv 25 iulie 1989

● 19:00 Telejurnal. 23 August -  În întâm­pinarea marii noastre sărbători naţionale
● 19:25 Să trăim şi să muncim în spiritul normelor eticii şi echităţii socialiste. Autoconducerea - Ca­dru de afirmare a iniţiativelor va­loroase.
Redactor Vartan Arachelian
● 19:45 Industria - programe prioritare. În spiritul sarcinilor su­bliniate de Tovarăşul Nicolae Ceau­şescu la Plenara Consiliului Naţional al Oamenilor Muncii.
Măsuri ferme pentru reducerea consumurilor energetice prin aplicarea programului de mo­dernizare.
Redactor: Alexandru Popescu
● 20:05 Teatru TV. Oaspetele din faptul serii, de Horia Lovinescu. Interpre­tează:  Gheorghe Cozo­rici, Sergiu Tu­dose, Eusebiu Şte­fă­nescu, Ana Ciontea.
Redactor Alexandra Orban. Regia artistică Eugen Todoran
● 21:10 Imagini din RPD Coreeană. Documentar prilejuit de Luna de solidaritate cu lupta poporului coreean. Redactor Virgil Tatomir
● 21:30 Rolul familiei în socie­tatea noastră. Competenţe edu­caţionale sporite. Redactor Mă­dă­lina Tudor
● 21:50 Telejurnal
● 22:00 Închiderea programului


Anunţuri
CERERI ŞI OFERTE DE SERVICIU

Casa de discuri Electrecord cu sediul în Bucureşti, Str. Emil Bondăraş nr. 94, încadrează conform Legii nr. 12/1971 economist sau contabil în compartimentul financiar.
● IAPL Aluniş Sector 4, încadrează în condiţiile Legii nr. 12/1971 tehnician principal investiţii cu domici­liul stabil în municipiul Bucureşti.

VÂNZĂRI
● Combină muzicală stil Florentin, măsuţă stil Florentin, masă sufra­gerie extensibilă, comodă, toaletă, două noptiere, aragaz cu patru ochiuri.
● Pendulă perete, Pegas pliabil, berjeră, covoare, serviciu masă Eschenbach Bavaria, panel.
Vând maşină universală tâm­plărie (abricht, grosime, freser, bur­ghiu, circular), ştanţă meca­nică, şifonier Solca (suprapozabil), dulap bucătărie cu vitrină.
● Combină muzicală stereo Grundig, perfectă stare, casete audio noi, aparat auditiv. Cumpăr dublucasetofon dec sau simplu. Aştept provincia.
● Acordeon Weitmeister 120 başi, Canto 4 de Lux, acordeon Guiarini electric 140 başi. Com. Petră­chioaia.
● Vând urgent, foarte convenabil, apartament două camere, decomandate, achitat, etaj X, vizavi Cinema Cultural.
● Akay GXF 31, aragaz 4 ochiuri, benzi AGFA sigilate, cântar 10 kg, comodă florentină, bufet stil, discuri Rock. Cumpăr bibliotecă, linie audio cu componente separate, audiocasete sigilate, accesorii audio.
● Injector automat, hidrofor, afu­mătoare, filieră, ţeavă, butoaie de fier, transformator sudură.

PIERDERI
● Pierdut câine Schnautzer 5 luni, negru cu urechi tăiate, de mărimea unui Caniche de talie mare, în ziua de 19 iulie 1989, pe Bd. Republicii vizavi de Şcoala Iancului. Adu­cătorului recompensă.
● Întreprinderea de Casete Radio şi Televizoare Bucureşti declară nul fiind pierdut certificatul nr. 130170/30.03.1974 din registrul de stat nr. 3567/ 30.03.1974 eliberat de Ministerul de Finanţe.
Pierdut contract închiriere eli­berat de ICRAL Vitan pe numele Lobanovici Gheorghe. Îl declar nul.
Pierdut act concesiune nr. 502/929 emis de Parohia Giuleşti pe numele Vasilescu Ilie. Îl declar nul.

×
Subiecte în articol: special