● Soarele a răsărit la 5:37, a apus la 20:48 ● Luna a răsărit la 1:32, a apus la 11:55 ● Sărbătoare creştină: Sf. Ap. Carp şi Alfeu din cei 70; Sf. Ier. Augustin de Canterbury
S-a întâmplat la 26 mai 1989
● Primul-ministru al Turciei, Turgut Ozal, a avut o întrevedere la Bruxelles cu primul-ministru al Greciei, Andreas Papandreau. Cei doi au discutat, cu acest prilej, în special aspecte ale relaţiilor bilaterale. Întrevederea a avut loc cu ocazia participării lor la lucrările reuniunii la nivel înalt a NATO.
● Iranul a depus o plângere împotriva SUA la Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga, cerând compensaţii pentru doborârea, în cursul anului 1988, a avionului iranian de tip "Air-bus", cu 290 de persoane la bord.
Vremea
Vremea s-a încălzit uşor şi treptat, iar cerul a fost temporar noros. Pe alocuri, în centrul şi nordul ţării au căzut ploi care au avut şi caracter de aversă, însoţite de descărcări electrice doar izolat în restul teritoriului. Vântul a suflat slab până la moderat. Temperaturile maxime ale zilei au înregistrat o creştere uşoară şi s-au situat între 16 şi 24 de grade, iar minimele nopţii au fost cuprinse în general între 4 şi 14 grade. Izolat, îndeosebi în zona de munte, s-a produs ceaţă.
La Bucureşti, vremea s-a încălzit, iar cerul a fost temporar noros. Temperatura maximă a zilei s-a situat în jurul valorii de 20 de grade, iar minimele nocturne s-au situat în jurul valorii de 11 grade.
Tv 26 mai 1989
● 19:00 Telejurnal
● 19:25 Ctitorii ale Epocii de Aur
Pe noul drum al Dunării spre mare
Redactor Vasile Alecu
● 19:45 Tezele şi orientările formulate de tovarăşul Nicolae Ceauşescu - program de muncă şi acţiune revoluţionară
Folosirea raţională a resurselor materiale în procesul realizării exemplare a planului de producţie
Redactor Alexandru Popescu
● 20:05 România în lume
Documentar
Redactor George Marinescu
● 20:25 Copiii cântă patria şi partidul
Program literar-muzical-coregrafic în interpretarea unor formaţii pioniereşti şi ale şoimilor patriei, laureate ale Festivalului naţional "Cântarea României"
Redactor Ina Sterescu
● 20:45 Tinereţe - educaţie - spirit revoluţionar
Muzeele ţării - instrument de valoare în educarea patriotică a tinerilor
● 21:05 Univers, materie, viaţă
Emisiune de educaţie materialist-ştiinţifică
Istoria Pământului
Episodul X. Neozoicul
Prezintă dr Florian Marinescu de la Institutul de Geologie şi Geofizică, Bucureşti
Redactor Ion Ruş
● 21:35 Mari ansambluri folclorice laureate ale Festivalului naţional "Cântarea României"
Ansamblul "Ciocârlia" al Ministerului de Interne
Redactor Elise Stan
● 21:50 Telejurnal
● 22:00 Închiderea programului
Anunţuri
CERERI ŞI OFERTE DE SERVICIU
● Întreprinderea de Industrializarea Laptelui Bucureşti, cu sediul în Bulevardul Armata Poporului numărul 19, Sector 4, organizează concurs pentru ocuparea postului de contabil-şef secţie (fabrică). Concursul şi încadrarea se fac conform Legii nr. 12/1971. Solicitanţii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: absolvenţi cu studii superioare economice, cel puţin nouă ani vechime în specialitate, domiciliul stabil în Bucureşti.
● Spitalul Clinic al Constructorilor, Sector 3, Bucureşti, încadrează liftier autorizat şi tehnician.
● Uzina de reparaţii din cadrul ITB încadrează urgent vopsitori industriali.
● Întreprinderea Recoop încadrează urgent lucrător gestionar magazin distribuţie şi lucrător gestionar magazie jocuri.
VÂNZĂRI
● Vând videorecorder Casio digital Scanner, patru casete, două viteze, nou, radiocasetofon stereo spaţial 002, casete şi benzi noutăţi disco.
● Vând tobe profesionale, funduri tobă mare, pedală. Aştept şi provincia.
● Vând Oltcit special, stare excepţională, 23.000 de kilometri, piese, Fiat 1100, videocasete traduse.
● Vând player Goldstar cu telecomandă şi combină quadrofonică.
● Vând Dacia 1300, casă parter, etaj demisol, două apartamente (trei camere, bucătărie, baie fiecare), garaj, comuna Voluntari.
CUMPĂRĂRI
● Cumpăr capotă faţă Dacia 1100, cuzineţi, căţel rasa Chihuaua.
● Cumpăr apartament de trei sau patru camere, construcţie bună, după 1980, numai zona Dorobanţilor.
● Cumpăr la Breaza casă confortabilă la curte, trei-patru camere, dependinţe, poziţie centrală.
Citește pe Antena3.ro